Nu in modul asta... M-am saturat sa stau singura eu cu mine. M-am saturat sa ma uit la telefon. M-am saturat sa astept sa sune . Decat asa mai bine lipsa.
Ma simt neimportanta, oricine trece peste cuvantul meu iar asta are sa se schimbe.
In drum spre casa am privit stele si parca mai aveam putin sa vorbesc cu ele. Strada pustie , doar eu cu mp3-ul meu si prietenu meu imaginar. Am ajuns sa vorbesc in versuri si sa fac rime cu mine. Ma simt iar de parca sunt pe scena si imi joc rolul. Vreau sa ies din aceasta rutina , vreau sa dispara orice urma de lume cretina.
Ma simt ca oaia neagra din turma de oii albe. Ma simt in plus, ma simt aiurea.
Imi aduc aminte de vremurile bune , de vremurile cand radeam pur si simplu si fara motiv.
Ce fac acum ? Ce fac? Stau si stau si tot astept sa treaca timpu asa de aiurea, fara sa fac nimic , fara sa simt ceva. Parca stau intr-un loc de vreme buna , parca mi-a fost lene toata viata sa fac un pas, parca numai stiu sa merg , parca am incetat sa mai vorbesc, acum doar tac... As vrea sa intorc pagina acestui moment, as vrea sa rescriu intreaga poveste ce zace pe un birou vechi. As vrea sa modific anumite amintiri , as vrea sa ma pot minti ca voi simti noi trairi.
Numai pot juca teatru, numai pot minti, ceva ma blocheaza, ceva nu ma lasa sa imi fac de cap, ceva imi spune nu are rost mai bine asa. Si tot spun lucrurilor pe nume si sincer acum nu am chef de tine , de mine sau de alte spume.
Ceva imi spune ca nu are rost, ca ce a fost a fost nu s-a intors.
Dar imi place sa fortez nota si sa ajung la acelasi final... Incerc sa zambesc in acest moment incert, sa ma urc pe role si sa dispar pe moment. Sa nu aud nimic in afara de muzica , sa nu simt nimic in afara de ura. Parca ura ma face vie, dragostea ma face oarba si proasta...
Si incepe weekendu, zile libere doar pentru mine, zile in care pot face ce vreau , zile si nopti pe care le voi pierde cu mine si cum vreau... Si gata numai e nimeni sa imi spuna nici macar un sincer buna...
Sterg poze rand pe rand , poze ce nu isi mai au rostu, poze ce imi trezesc amintiri anoste, poze ce imi aduc aminte de tot ce a disparut deodata si brusc.
Incerc sa imi dau seama ce simt, de ce sunt suparata asa pe viata , de ce nu pot sa mai vorbesc cu nimeni calm, dar nu reusesc sa gasesc raspuns si ajung intr-un final sa ma cert cu mine.
Si da , la dracu ca da ma simt pierduta ca un vapor in oceanul pacific luat de curenti si ajuns undeva in desert. Imi e cald si parca si frig si fac orice sa nu te mai strig.
Ceva ma apasa in piept, respir greu si din ce in ce mai incet. Imi tin sufletul zdrobit in mana , incerc sa il resucitez, dar e in zadar pentru ca bate in prag de, deces.
Ma tot lupt cu umbrele din jurul meu, ma lupt cu mine , cu zambetul meu... Si simt ca parca drumul asta nu se mai termina... Ceva se inclina. Lumina se stinge!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu