29 iul. 2012

Liberty huh ?





O noapte agitata si plina de energie... Atatea senzatii noi , necunoscute, placute , dar si neplacute ...
Plecare in graba jucand un joc pe telefon... Pierduta in spatiu si timp am aterizat undeva in Saturn ... Cu prea multe energizante ... Mult prea multe ... Doar vreo 10 asa sau era 11? Numai stiu exact. Am preferat doza de energie in locul alcoolului , am preferat sa sar in sus decat sa cad in loc sa merg ... Si zecile de intrebari pe care le-am lasat acasa au fost rezolvate. M-am intors cu forte noi, cu pofta de viata .
Sa catalogam noaptea asta una pierduta frumos ... O gasca mare , atati oameni noi, o parte din familie langa mine. Ne-am simtit bine, chiar mai bine ca niciodata si cu toate ca incheierea sa terminat cu procese verbale pe seama carora ne-am amuzat si am ramas deconectata la retea ( am pierdut telefonu :)) ) ... A fost o seara memorabila...
Dar nu de ajuns cat sa intreaca acel rasarit de soare pe care am ramas blocata , cu muzica pe fundal , pierduta minute in sir pana cand el s-a ridicat cat mai sus pe cer. 
Si toti gramada am plecat spre nicaieri ... In verdele obsedant al statiuni si ne uitam de zici ca eram pe alta planeta... Atatea parcuri prea ireale , atatea hoteluri ce suna a balade, atati oameni noi si primitori ... 
O dimineata de vis ... pierduta cu picioarele in apa amuzandu-ma de un crab , spunand bancuri  seci pe seama carora ne amuzam copios ... 
A fost frumos , trebuie sa recunosc . Am fost eu . Fata simpla fara fite si fara aroganta. Mergand pe strazi desculte cautand drumu spre casa. Parca nu vroiam sa se termine. 
Intr-un final pe la ora 09:00 am ne-am urcat in microbuz si am plecat spre casa . Am ramas blocata pe geam si vocile din microbuz au inceput sa piara rand pe rand din capul meu... Eram atat de concentrata pe aceea frumusete naturala ce mi-o oferea drumul obositor si calduros ...
Si am lasat apa rece sa curga pe pielea mea gandindu-ma intens la ce am vazut, la ce am trait si la ce am auzit... Si inca ma gandesc desi e destul de tarziu, desi maine ma asteapta o noua zi de munca , dar acasa ma asteapta cineva cu ochii albastri , cu blana alba de matase...  Mon amore Kira!

28 iul. 2012

News




M-am trezit cu dor de vara... Cu dor de plecat departe de casa , departe de orasul asta. M-am trezit ca imi lipseste sa pierd noptiile pe strazi...Dorinta indeplinita. Maine seara pe vremea asta am sa fiu undeva departe , unde e multa galagie, alaturi de prieteni noi , ceva nou, ceva strain din nou.
Ma incanta ideea bineinteles. O provocare noua , o ieseala din weekendurile banale pierdute aiurea in fata pc-ului scriind despre nonsensuri.
Si sper ca la sfarsitul weekendului sa vin cu noutati, sa creez ceva fabulos din ce am sa incerc , din ce am sa vad si din ceea ce am sa aud.
Inca visez. Ma imaginez pe aceea plaja pustie , unde stelele se vad mai clar ca niciodata, unde valurile marii se izbesc de tarmul pusnic. Eu stand intinsa pe nisipul rece , trecandu-mi mana usor prin firele de nisip. Ma trec mici fiori cu gandul la zeciile de senzatii pe care le simt doar cand imi imaginez. Departe de zgomotele lumii , departe de probleme , departe de ura si iubire, departe pana si de persoana mea. 
Am decis ca acolo unde merg sa iau doar o parte din mine, partea ce amuzanta. Sa las problemele acasa pentru o seara si sa ma sui in tren cu gandu doar ca am sa ma distrez.
Visez la genul asta de escapada parca de un secol jumate si numar orele, secundele pana cand am sa fiu in tren . Deja vad totul in mintea mea, se deruleaza ca un film vesel . Parca e perioada demult asteptata. Sunt atat de incantata de parca nu am mai fost niciodata .
Am aceiasi senzatia ca in prima zi cand am mers la munte. Mie dor de senzatia aia, clipa aia in care simti ca traiesti cu adevarat . Poate asta presimteam eu. Plecarea asta. Iesirea din rutina asta plicticoasa. Parca cu cat stau mai mult cu atat mai tare ma dor toate.
Inca putin si am sa fiu departe de casa :X 
The show must go on

23 iul. 2012

One more night away







La mare departare de casa sa zicem. Un altfel de loc, un astfel de mediu. O rochie lunga de culoare mov deschis si niste bucle negre ratacind pe strazi.
Sa catalogam noaptea asta una ciudata si poate speciala. ratacind printre stradutele unui oras nou, am dat de un fel de mic parc cu podulet si o fantana straveche in mijloc. Culmea ironiei ca am incercat sa o prind in poza, dar toate pozele ies ciudat. Locul probabil fiind blestemat. Si m-am oprit pe acel mic pod si m-am asezat jos incercand sa privesc stelele. Se vedeau atat de clar , mai clar ca niciodata. Parcul acela nu era luminat sub nici-un fel de forma , dar pentru prima data un loc strain mi-a dat fiori placuti. As fi stat acolo cu orele desi iarba uda imi infrigura picioarele si imi uda rochita ... As fi privit la infinit acele stele iesit din normal si aceea gradina plina de flori de care eram inconjurata. 
Am gasit o poteca si am plecat spre ea cautand iar ceva nou. 
Dar m-am intors inapoi , in mijlocul petreceri in care nu ma simte-am deloc in largul meu.
Un mediu cu care nu cred ca m-as putea obisnui vreodata asa ca am plecat si m-am trezit vorbind despre copii si de faptul ca imi doresc unul, m-am trezit vorbind despre casatorie si faptul ca as face-o si in momentul asta. Pur si simplu am deschis iar subiectul despre viitor si cum as vrea sa fie. Desigur planurile nu se tin, dar macar un plan pe care l-am facut demult incepe sa prinda contur. Zambetul meu, dorinta mea, motivatia mea de zi cu zi e aproape gata sa se indeplineasca.
Dar... Sa vorbim despre ce am simtit eu cu putin timp in urma venind spre casa. 
Vantul a inceput deodata sa sufle puternic ridicandu-mi rochia alba in sus, parul facandu-l deodata prea rebel. Fiecare zgomot atragandu-mi atentia si nu am simtit frica ci confuzie...
In loc sa maresc pasul am inceput sa bat pe loc si sa incerc sa vad si sa ascult ceea ce se intampla in jurul meu. Nu am simtit decat prea multa confuzie si disperarea naturi si am observat ca nu se vad stelele ca aseara. Se pare ca orasul nostru e prea poluat sau e prea multa lumina.... 
In fine...
Ma intreb de ce acolo ma simt ca acasa si aici nu. De ce acolo simt iubirea si aici doar sunt dezamagita. Si mai ales ma intreb ce vreau sa aleg si cu cine merg mai departe... Ce rol ma hotarasc sa tin odata pentru totdeauna ? Fata aceea dulce cu bucle si imbracata in rochite lungi ce pare sa semene cu o divinitate sau fata cea rebela lipsita de constiinta si fiind mereu provocata?
Azi m-am gandit toata ziua la asta si inca ma mai gandesc pentru ca nu am gasit raspunsul pe care il caut. Defapt nu am nici-un fel de raspuns .
De fiecare data cand ma gandesc tot ce imi vine in cap e acel parculet intunecat, aceea fantana, acel podulet si ochii tai . Poate asta e raspunsul? 
Inca o noapte departe de casa ce mi-a amestecat gandurile in ginul sec cu lamaie si in felia de tort dulce de dimineata. Un alt pat strain si prea mult soare. Un drum lung si obositor spre casa, o dimineata agitata si somnoroasa, o zi de munca ce parca a trecut putin cam repede fata de obicei. Si am iesit cu zambetul pe buze cand am iesit din tura, si am plecat agale pe jos spre casa ... Si in loc sa fiu suparata ca am fost lasata balta sunt fericita ca sunt acasa, sunt fericita ca pot scrie despre tot ce ma incarca 

19 iul. 2012

Smile :)




 Hai sa zambim din nou. Sa zambim cu nepasare iar... De ce nu ? Maine in sfarsit toata ziua doar a mea ... 
    Sa vorbim despre seara trecuta. Pe marginea lacului ca altadata , schimbate de viata asta atat de seaca uneori. Razand si povestind, plangandu-ne singure de mila, apoi revenind la diverse subiecte. Imi spun ca ar trebui sa ma fac filozof uneori sau probabil psiholog ... Inteleg pe toata lumea mai putin  pe mine. Aseara lacul era deosebit , cu noi la nivelul sau, cerul parca crapat de roseata, parcul din ce in ce mai intunecat. Mi-am adus aminte ca trevut ceva timp de cand nu l-am mai vizitat noaptea si m-am simtit chiar bine, ca si cum acolo am fost mereu. Am realizat ca personele care ma iubesc sunt mereu cu mine ( acolo in sufletul meu ) , unele pot fi si cu prezenta fizica... Si tot asteptam . Si nu stim mai exact ce anume tot asteptam noi ratacite pe malul ala. Probabil acelasi print pe care il asteptam de o viata intreaga, sau poate doar un telefon sau un mesaj de la cei care credem noi ca le-ar pasa de noi, dar nu! Liniste totala . Doar noi si broscutele ce sareau in lac !
Si nu inteleg de ce ... Am un deja vu , un presentiment, o premonitie sau toate trei la un loc. 
Pur si simplu stiu ca urmeaza ceva. Nu stiu exact ce ci doar ca urmeaza... 
Hmmmm ... Apa calda si mirosul de trandafiri de pe pielea mea ma duce undeva . Undeva departe in sufletul meu. Departe de tot ce este rau si fals , departe de toate miciunile astea inventate, doar purul adevar!
Un zambet inocent se asterne pe fata mea. O idee ce a rasarit ca multe altele ma duce in visare si imi spun ca ziua de maine va fi una speciala. Imi voi inchide telefonu si voi disparea ca altadata. Voi concepe din nou un test si sa vedem cine il va trece. Da alt test. Ceva ce imi testeaza mie cunostiintele, ceva ce ma testeaza si pe mine la limitele mele. Oups da eu nu am limite :)) . Clar va iesi ceva ce ma va scoate din plictiseala asta zilnica . Sau cel putin asa sper. Sper ca de data asta acest presentiment sa fie unul care sa aduca ceva bun. Pentru ca m-am saturat de atatea lucruri rele...
Stariile mele nu se mai schimba singure, doar anumite persoane mi le induc depinde de importanta  lor in viata mea .
Mie un somn cutremurator . Azi pentru prima data am adormit in drum spre munca. Corpul meu incepe sa refuze sa indeplineasca ceea ce ii cer... Dar renunt.
Ma arunc in patul meu ce parca ma asteapta de mii de ani, imi i-au agenda si incerc sa dau libertate cuvintelor ce sta in capul meu pana in momentul cand voi adormi . Sau cel putin voi incerca sa fac asta:)) ...
Relax and Smile

16 iul. 2012

Confuzie

Parc! Vant! Liniste!Ploaie


Un moment de tacere in capul meu.
Afara ploua si fulgera ... Am ajuns intr-un tarziu acasa uda din cap pana in picioare. Cu un aer rece am pasit pragu in umila mea casa. Si am crezut ca am trecut peste, peste tot ce imi era frica candva. A revenit in forta iar si din nou. Un moment mi-a fost de ajuns sa fiu lasata singura. Un moment si ma cuprins iara frica de noapte. Iar numai pot pasi inainte fara sa ma uit de 10 ori in spate. In sfarsit reusisem, de ce a trebuit sa stric eu totul?
A trecut ceva timp de cand inima numai mi-a batut cu o asa putere, a trecut ceva timp de cand vocile din capul meu incetasera. Azi totul s-a naruit.
Stropi de ploaie reci pe pielea mea calda nu mi-a oferit decat un altfel de sentiment ciudat.
Cuprinsa de teama cu pasi repezi ma indrept spre casa. Ajunsa in fata casei mele , ma opresc un moment si inchid ochii... Ma relaxez. Incerc sa imi aduc aminte cat de mult imi placea senzatia ce mi-o oferea ploaia candva, acum de ce simt doar raceala din ea?
Imi aduc aminte de primu si ultimu sarut in ploaie . Acum 2 ani ... Momentul ala care ma facut sa ador ploaia . Acum orice lucru rece si ud imi provoaca un disconfort , ma face sa ma simt ciudat , ma face sa ma simt infidela.
Nu stiu exact despre ce as vrea sa vorbesc in postul asta. Cu ce sa incep? Cu inceputul nu?
M-am schimbat.  Si am devenit exact genu ala de fata pe care am dispretuit-o din totdeauna . Genul ala de fata ce umbla mai mult pe tocuri, ce pierde timpul prin diferite locatii la un suc , genul ala care ii place aerul inchis si distins. Unde imi sunt tenesi si pantaloni de trening ? Unde e tipa naturala si care nu se ferea sa iasa fara machiaj?
Nu stiu din cauza cui a inceput sa imi pese atat de mult de imaginea mea incat am devenit obsedata sa devin modelul perfect. Si acum sunt ceva ce si-ar dori majoritatea, fara aceea unicitate. Sunt tipa model si care arata bine , sunt tipa care nu gandeste ( sau cel putin asa cred majoritatea) . Si doare al dracu sa vezi ca te-ai schimbat doar sa le fii la altii pe plac.
Stii? Inca imi plac plimbarile lungi prin parc, sa fiu invartita ,  gadilata , simpla si fara machiaj. Imi e dor sa nu ma simt prost cand ma intalnesc cu cineva si imi sta paru aiurea , imi e dor de toata nepasarea mea pentru lume.
Aseara in timp ce ma plimbam cu cainele meu , vantul ce suiera prin parul meu, crengile de copac ce scartiau din toate incheieturile parca discutau cu mine. Pe rand mi-am adus aminte si am inceput sa plang . Ca ceea ce am fost odata nu am sa mai fiu nicicand. Mi-am distrus orice urma de umanitate din mine . Am devenit superficiala si falsa. Am devenit loiala unei amintiri. In fine . 
Sunt atat de multe de spus si atat de multe de tinut in mine. Nu stiu cum sa fac. Nu stiu unde sa ma indrept. Pur si simplu sunt confuza. Numai stiu cine sunt eu cu adevarat. Numai pot sa ma schimb mereu asa. Am jucat atat de multe roluri , poate mai dramatice decat titanicu .
Povestea mea fara sfarsit. Romanul meu neinceput si nefinalizat. Vorbele mele fara nonsensuri. Dorurile mele inexplicabile. Dorintele mele irealizabile. Visurile mele duse de vant. Mereu confuza da cu picioarele pe pamant. Mereu matura da cu un suflet de copil. Mereu nervoasa , dar calma in ,interior . Mereu alta dar aceeiasi eu .
Stiu si pur si simplu stiu ca nu ai cum sa imi intelegi aceaste vorbe, poate doar sa te regasesti in ele... Dar totusi sper ca este cineva in aceasta lumea sa imi spuna "stii inteleg, asa sunt eu "
Si pur si simplu vad atat de multe nedreptati si incerc sa fac ceva, dar toata lumea ma intelege prost si imi spune "nu te mai baga in viata mea" .
Am decis sa renunt si sa incep sa ma gandesc din nou doar la mine . Fiecare stie cei mai bine pentru el sau cel putin eu stiu si daca in caz de nu prea stiti ce sa faceti intr-un anumit moment daca imi cereti sfatu macar urmati-l. 
Sa vorbim de nepasarea voastra, de indiferenta si de ura cu care tratati tot ce va inconjoara? Mai bine nu! Spun doar ca va bateti joc de munca altuia...
Momentul asta de confuzie ma face sa ma gandesc serios la viata mea si la dorintele mele ce urla. Imi aduce aminte de o fetita ce mi-a spus mami candva si de sentimentul ala care ma facut sa ma simt intreaga. Poate candva imi voi tine si eu propia fetita in brate . Poate aceea persoana va fii iubita de mine sincer si din tot sufletul. Cu toate ca stiu ca ma va dezamagi candva, am sa fac din ea ceea cei mai bun din mine. 
Daca tot vorbim de dorinte... Imi doresc un moment dulce. Ceva diferit. Ceva sa ma faca sa ma inrosesc ca acel trandafir primit . O supriza. Nu stiu exact ce. Doar ceva diferit. Ceva vechii, gen cum era pe vremuri, o iesire romantica in 2 undeva frumos. 
Wow wow. Vorbesc mult poate prea mult. Da am atatea de zis. As vrea sa ma cunoasca cineva mai bine decat ma cunoasc eu. As vrea sa nu fie nevoie sa ma mai repet de 1000 de ori . As vrea ca tot ce ma tine confuza sa dispara... 
Acest moment ma duce in visare....

15 iul. 2012

After more and more ...

Am ajuns aici. Acasa. In patul meu intrebandu-ma ce s-a intamplat cu mine iar?
Seara trecuta , prea multe iar. Dezamagirea si-a gasit pasi din nou spre mine iar astazi scriu despre dezamagire.
 Stii ? Te sacrifici pentru alti si tot continui sa o faci pana in punctul cand le vezi doar spatele si tu ramai pe loc cu ochii plini de lacrimi , te intorci cu spatele pentru ca stii ca nu merita sa iti vada lacrimile curgand pe obrazul tau si iei pe cine prinzi in brate... Si oricat ti-ar spune ca o sa fie bine nu poti sa crezi, te trezesti , fugi din acele brate straine si te indrepti spre nicaieri. Realizezi ca acum numai e nimeni care sa fuga dupa tine , numai e nimeni acolo sa ii pese mai mult de tine decat de ei insusi. Esti singura si noapte si e atat de rece, sunt atat de multe directi si nu sti , pur si simplu nu sti in care parte sa o iei. Te opresti brusc , te pui pe vine si incepi sa plangi si faci asta pana cand iar realizezi ca nu vine nimeni din spate sa te ridice si sa te intrebe daca esti ok . 
Singura , pur si simplu mai singura ca un ornament pus in brad.  
Sunt dezamagita . Dezamagita de mine ca am pus pe primu loc pe restu si nu pe mine . Dezamagita total si fara speranta de viata prea mare. Poate dramatizez , doar asta e stilul meu asa spuneti voi astia care pretindeti ca ma cunoasteti. Vedeti partea sensibila ca ceva rau, e bine sa ai sentimente din cand in cand si da e mai bine sa fii ca mine uneori adica sa nu iti pese , sa te detasezi usor de tine si sa faci doar ce iti dicteaza instinctu. 
Zilele astea au fost prea mult si pentru mine care deobicei rezist. Prea putin somn, prea multa activitate. Trebuie sa ma opresc macar putin timp si sa ma relaxez. Sa ma pun pe mine pe primul loc apoi sa ma gandesc la cum ar fi daca...
N-am mai scris de ceva timp , pentru ca pur si simplu numai gasesc cuvintele potrivite sa descriu milioanele de feelinguri ce ma incarca in fiecare secunda. Nu le pot aseza intr-o anumita ordine , nu pot vorbi despre ele.
Am vrut atentie si am avut-o. Nu mi-a pasat despre ceea ce spune lumea despre mine , apoi dintr-o data imi pasa. Am incercat sa renunt la tot ce tine de trecut, dar m-am intors inapoi. Am incercat si tot am sa incerc , dar ceea ce nu inteleg eu este ca totusi stiu deja unde duce tot , de ce ma mai chinui sa fac ceva daca tot se termina prost?
Cica ar fi speranta, dar  " Nebunia inseamna sa faci de doua ori acelasi lucru si sa te astepti sa aiba alt rezultat " ...  

Am mai ajuns odata la concluzia asta. Si da poate sunt de piatra si orice ajunge la mine seaca. Am prostu obicei de a respinge orice ce se apropie de mine. Am prostu obicei sa alung fericirea departe de mine. Am prostu obicei sa ma ascund pana si de mine insumi.
Ma pierd in pasiuni si in sperante infinite. Ma pierd in mii de vorbe si vise zapacite.
 Mi s-a spus ca sunt cea mai dificila persoana intalnita pana acum. Ca vorbele mele au atatea sensuri de inebunesti . Mi s-a spus ca in lumea asta exista altele mult mai bune ca mine de  1 milion de ori, dar daca voi credeti ceea ce spuneti de ce sunteti inca aici ? De ce inca nu renuntati la ideea de mine? Sunt doar o alta fata, putin mai complicata fata de restul, o simpla fata, nu prea frumoasa, dar nici urata. Am caracter prea explosiv, am un instinct de felina si o minte ce nu poate fi inteleasa. Imi plac testele , provocarile si mai ales imi place sa ranesc. Numeste-ma sadica , persoana fara inima , dar lucrurile de care imi pasa mie cel mai mult nu ma pot rani si voi nu stiti de ele .
Si e timpul sa inchei tot ceea ce incerc sa va spun . E timpul sa ma imbrac si sa dispar pe carari . E timpul sa imi pese de mine . E timpul meu si mai mult decat atat!

12 iul. 2012

Safe



Huh? Nu stiu exact cum sa spun ceea ce simt in cateva cuvinte. Sigura? Nu cred ca e cuvantul pe care il caut. Precauta? Poate. Dar mai degraba sunt spontana.
Azi am reusit cu convingerea mea sa fac pe cineva sa faca un lucru nebunesc pe care in mod clar singura nu ar fi avut curaj. Si da ma simt bine. Pentru ca asa se traieste viata. Sa nu iti pese de ceea ce spune alti . Rasfoind prin hartiile mai vechi ca timpu am gasit o poezie dedicata tie intr-o anumita perioada. Oare iti mai aduci aminte? 
 "Stiu cand tu ma minti
Si imi ascunzi ce simti
Te vad mai schimbata
Nu vrei ajutata
Desi imi e frica 
Stiu ca e ispita
Si de nu-i acum
Va mai fi pe drum!
Dar tu poti s-alegi
Tot tu poti sa stergi...
Gandestete bine 
Daca e de tine...
Nu vreau sa ma bag
Daca plangi te sparg
Tu esti inocenta
Mult prea insistenta (uneori)
Fii independenta
Si cat mai directa.
Nu zic "nu iubi"
Da nu te tampi
Orice gest cel face
Ceva putred zace,
Iar tu n-ai sa simti
Singura te minti!


Si in postul asta am vrut sa scriu despre noi doua. Despre tot ce ne leaga. Da suna siropos. Si doamne ce tare ma enervezi uneori , mai ales atunci cand nu vrei sa vezi ceea ce e bine din tot ce iti spun sau te critic, probabil sentimentu e reciproc in situatiile asemanatoare.
Azi am fost plecata cu gandul la vremurile vechi. La cum ne-am cunoscut, de cate ori ne-am certat pana acum ( d 3 ori calumea) si toate cele. Si am ajuns la concluzia ca tu mi-ai oferit cu adevarat sentimentul ala ce il caut o viata intreaga si anume "siguranta" tu ai fost singura care ai fost si a doua zi tot acolo , tu! 
Ciudat nu ? As putea sa spun ca esti sufletul meu pereche :)) Aiurea.  
 Da in fine. Prea multe detalii. Tot imi vin in cap imagini si imagini si iar si iar se deruleaza fara sfarsit. Nu pot sa le pun intr-o oarecare oridine , nu pot sa iti spun cat insemeni pentru mine si dak totusi as face asta, nu as fi eu ...
Sunt satula de atata critici, sunt satula sincer de viata asta si de miile de compromisuri.Daca tu nu ma intelegi atunci la cine sa ma astept sa o faca cu sinceritate? 
Ma doare sufletul , ma doare inima, ma doare tot corpul si mintea imi da black out mai mereu. Incep sa cred ca ajung la capat de drum. Fiecare emotie imi paraseste corpul iar si din nou. Si da stiu probabil e iar un moment din ala de al meu prost.
Dar cineva imi tot repeta ca nu gandesc, ca doar arat bine si atat. Eu stiu ca nu'i asa , dar atunci de ce incep sa cred partea asta?
Daca nu imi folosesc capul , cum am atatea chesti postate aici ? De ce majoritatea apeleaza la un sfat de al meu si mai ales de ce eu rezolv problemele in general ?  
E putin ciudat cum se intampla mai toate defapt. Dar unele piese parca nu fac parte din jocul meu, de ce totusi incerc sa le bag in peisaj ? In fine. Din nou prea multe in prea putin timp. 
Nu imi ajunge timpul nici sa respir... 
As vrea sa ne luam amandoua de mana asa cum faceam cand eram mai mici si sa ne plimbam pe malul mari, sa ne inchidem telefoanele si sa vorbim asa de aiurea... Sa numai stau sa ma uit la ceas si sa numai stiu cum sa ma impart. 
Azi a fost iar o zi plina din multe altele. Si maine probabil va fi la fel... Astept weekendu cu nerabdare sa ies si sa uit de timp si de somn... 
Astept sa treaca iar perioada cand imi uit sufletul in geanta :)

 

7 iul. 2012

Yeah




Inca un lucru de taiat de pe lista mea mare... Apus in mare :x , rasarit dimineata pe racoare si ... mult suspans. O seara in care am uitat de toate, o seara care mi-a adus aminte de cum se petrece cu adevarat o noapte. Inca imi aduc aminte cantecul surd al marii :x , privirile subtile si modul cum eram privita. In fine a fost bestiala seara si vreau sa o tin minte. Vreau sa tin minte acel rasarit dis de dimineata, vreau sa tin minte acest apus de azi . O explozie de lumini in timp ce eu eram scufundata in apa doar cu privirea afara .
O simpla zi , o simpla iluzie , o amintire , o confuzie.  
Las poza de mai sus sa vorbeasca de la sine. Cel putin mie imi exprima starea .
Un lucru nou , un lucru ce mil doream de mult . Totul incepe sa se contureze exact cum am vrut. Exact la momentul potrivit. Sunt obosita ca am dormit mai putin ca niciodata , caldura asta ma sufoca, dar am iesit cu putin timp in urma sa imi plimb cainele , am ajuns pe o banca , m-am asezat confortabil, am eliberat cainele si am plecat departe in lumea mea . Am ajuns total relaxata acasa, de parca sunt intr-un vis ireal de placut. 
Nu am puterea sa decriu tot ce ma face sa ma simt in al noulea cer acum. Pur si simplu doar ma bucur de tot chiar desi nu pare .

4 iul. 2012

Full Moon & Forever




             Cu ce sa incep , cu ce sa termin?! Aseara luna plina in sfarsit. Si cand a rasarit mie sincer nu mi-a pasat. Eram pe alta planeta. Planeta detaliilor, planeta cunoasteri celui de langa. Am observat si cel mai mic detaliu si odata cu asta am observat ca din nou mi-am iesit de sub control. Am pierdut directia . Am ajuns sa incep sa turbez, sa rad singura, sa plang si sa stiu totul despre alti mai putin despre mine.
Am ajuns sa numai stiu sa mint, am ajuns sa fiu eu sincera? Clar nu e bine. Nu stiu in care rol sunt acum, am incurcat rolurile si numai stiu care sunt eu .

Luna plina nu a facut decat sa imi aduca aminte doar o parte din ce imi placea odata.
Prea multe detalii si am inceput iara sa ma uit in spate , iara am inceput sa rasfoiesc amintiri ce ar fi trebuit sa fie ingropate demult.
Am revenit la stilul de dinainte, multi prieteni si toti falsi, haine care atrag atentia si bineinteles ca din totdeauna urasc soarele . 
Am plecat amortita azi dimineata spre munca , pe fuga ca din nou era sa intarzi. Spre deosebire de alte zile , azi a fost ok, dar cand am iesit de la munca am simtit ca o i-au razna. Au fost de ajuns 5 minute sa stau in soare si am devenit cea mai irascibila persoana de pe pamant. Urasc caldura atat de mult precum urasc si iarna. 
Brusc imi aduc aminte ceva ...








FOREVER
 Ce scrie pe bratara mea ... Dar nimic nu e pentru totdeauna. Stii as putea promite ca nu voi pleca niciodata, aseara as fii vrut sa te sun si sa iti spun " Eu pot promite ca nu voi pleca niciodata, dar tu imi poti promite ca vei ramane pentru totdeauna? Ca poate voi avea un inel candva?" Nu stiu cum, dar brusc mi-a trecut cand m-am trezit dimineata. E ca si cum a fost un vis .  As putea promite si chiar m-as tine de promisiunile mele, dar mai bine nu. 
Siguranta e un cuvant ce cuprinde multe si nu stii ce anume te face sigur, poate siguranta de la curent :)) !
Un inel? O promisiune? Totusi promisiunea e doar o alta vorba, inelul e ceva palpabil. Si nu il vreau pe degetu de la mana dreapta ci pe aia de la mana stanga. Cred ca am inebunit. Presimt ca toti se vor intreba de ce mi-as dori asa ceva! Doar eu stiu raspunsul , ala sincer in sinea mea , restu stiu doar un adevar modificat :))
Sunt foarte plictisita de relatii , extraordinar de plictisita... Vreau ceva nou. Nou in tot sensul cuvantului. Vreau sa plec de acasa , vreau cand ma trezesc dimineata sa fiu doar eu cu cineva ., sa am cheile mele si sa vin si plec la orice ora vreau...

E doar o faza zic in sinea mea, dar singuratatea asta ma apasa, vreau si eu sa ma trezesc langa altcineva decat langa locul gol de langa mine, vreau si vreau multe , dar eu stau si astept. Nu stiu ce am impresia ca tot fac , faza e ca nu fac nimic, stau si stau si trece timpul si tot trece ...
Zambesc ca in sfarsit apune soarele, momentul preferat al zilei pentru mine. Zambesc ca in curand am sa dispar in lumea mea si toate aceste gaduri vor ramane aici , acolo nu voi lua cu mine decat rolele si mp3-ul...
 Las apa sa curga usor pe pielea mea , las gandurile sa plece departe de sinea mea .
E timpul sa las sa curga totul de la sine, sa numai imi pese de ceea ce poate sa urmeze maine, sa traiesc clipa asa cum faceam altadata , sa las totul balta ca si cum nu s-a intamplat niciodata . 
Forever & Never doua cuvinte imposibile !


boOOM

Apus pe pielea mea sub jet de apa. Stii senzatia aia de libertate? Cand totul dispare din jurul tau. Inca vad soarele pe pielea mea ce facea picaturile de apa sa straluceasca ca diamantele. Relaxare, miile de ganduri ce dispar. Nu pot descrie exact in cuvinte ceea ce am vazut si am simtit in acelasi timp. A fost ceva nou cu siguranta. Tot ce imi aduc aminte e ca intindeam mana sa prind ceva , apoi am realizat ca nu am ce sa prind:)) . Un moment inconstient, incercarea de a prinde ceva ce nu exista. 
Momente de pus in rama !


2 iul. 2012

Just me and day after day




Am trecut si peste ziua asta si am sa trec si peste seara asta cu aceiasi putere. Astept sa imi vad inelul la locul lui pe deget cu nerabdare. Ma urasc pentru ca am renuntat la el pentru ca sa fac un bine altcuiva, acum tot ce fac e sa ma zbat sa il vad inapoi pe deget, mic albastru si stralucitor ca intotdeuna. Imi aduc aminte promisiuni false de genu ca il voi avea inapoi si sa nu imi fac griji, dar bineinteles ca oameni au prostul obicei sa minta doar pentru a obtine ceea ce vor. In fine iar intru in prea multe detalii de genu .
Am inceput sa ma schimb iar. Ma schimb in bine. Imi cladesc viitorul in siguranta, azi am facut un nou pas spre alta viata.  Am inceput sa rad mai des si fara ajutor , am inceput sa uit tot ce ma legat inevitabil de trecut. Am inceput sa las de la mine si sa trec peste mici detalii, am incercat sa uit tot ce ma facut candva vulnerabila.
Si lasand toata slabiciunea la o parte, ignorand ura ce bate de, departe , am invatat sa rad , sa plang cu aceiasi bucurie. Sa ofer un zambet acolo unde ar trebuie sa ofer o palma, sa ofer liniste acolo unde ar trebui sa urlu.
M-am imbracat in rochie rosie si m-am incaltat cu sandale negre cu toc si am pasit fin usor dincolo de noul prag. Un pic de eleganta , un pic de siguranta , un pic din toate construiesc o noua eu .
Ma indepartez de tot ce mi-a facut rau candva si ignorand toate detaliile ce normal m-ar fi scos din sarite , am grija sa nu ma impiedic si merg inainte.
Un buchet de trandafiri rosi ce imi sta asezati pe birou, parfumul lor imbietor ma face sa zbor intr-un alt tip de, decor.
Zilele ce trec una dupa alta , noptile ce se ineaca in marea sarata, luna plina ce apune dimineata. 
As spune ca provocarea mi-a fost de ajuns , ma facut sa ajung acum acolo sus. Imi aduc aminte ca am iesit afara sarind in sus de bucurie ca am putut sa fac totul pe o simpla hartie. Tot din mine se bucura, dar ceva ma retinea sa arat si altora bucuria mea.
Am renuntat la emotii si tind spre relaxare, am renuntat la vise si partea spirituala tind spre exalare mintala
Imi intind bratele si imi astept finalul cu zambetul pe buze ca altadata. Nu imi pasa si imi este egal cu ce spune lumea asta proasta.
Am demonstrat inca odata ca pot face ceea ce mi-am propus atunci cand imi doresc sa o fac si nu atunci cand sunt obligata. Am aratat ca pot renunta la emotii si sa fiu de  piatra , am aratat ca pot fi eu si la fel de repede am disparut. 
Inca odata spun " cine stie cunoaste cine nu dispare la fel de repede cum a , aparut" !
Dorinta de nou ma persecuta lent si acut, dorinta de vechii ma tortureaza in trecut, prezentul e doar o minciuna frumoasa, viitorul un vis si-o speranta inca in viata.

Imi doresc o familie , un sot si un copil, imi doresc un caine si o casa frumoasa cu gard, imi doresc mai degraba o cabana la munte unde sa pot tine un cal . Imi doresc o nunta ca in povesti , imi doresc, da visez cai verzi pe , pereti :)) 
Zi dupa zi si noapte de noapte ma mint ca viata e frumoasa intr-un fel mai aparte. 
Si inchei aici ca randuri pot fi multe , mai las o parte inchise departe acolo pe munte !

1 iul. 2012

My Death

Cand am sa mor as vrea sa se scrie despre mine cam asa ceva : 
"A fost un om genial- cine ia putut tagadui serios aceasta insusire? A dispus de cunostiinte neobisnuite in toate domeniile, asa incat oricand putea uimi pe cei mai multi, a avut un spirit elastic cum cu greu s-ar mai putea gasi altu si pe langa aceasta , patrunzator, ascutit a fost o convorbitoare carea aducea in discutie puncte de vedere noi si cand numai putea lumina orbea prin scapare scanteitor.
Chiar biruita in fata lumii, ea isi inconjura retragerea de o stralucire mestesugita care silea ori sa te inchida si lasa intotdeauna impresia unei superioritati omenesti netagaduite " 

Deci pot face si compuneri despre personalitatea mea. Eu zic ca a iesit destul de bine !

Last night and my things



Seara trecuta privita printr-un pahar de vin rosu de butuc servit la un restaurant. Ajunsa undeva unde chiar nu stiam ce caut, privita ca o jucarie noua de toti ceilalti, acelasi sentiment care il ai si in clasa 1 sau in clasa a 5-a . 
Mi-am privit viata printr-un pahar de vin, mi-am vazut reflexia plictisita si intrebatoare, ametita de situatie, coplesita de noile trairi.
Momente noi si unice. Un rasarit privit din pat, mult nesomn . Inca ma foiesc si nu stiu cu ce sa incep, stau in fata pc-ului cu o felie de tort in fata si incerc sa descriu in cuvinte toate senzatiile de aseara.
Multe si prea necunoscute. Imi aduc aminte de rabdarea mea ajunsa la limita intr-un final, imi aduc aminte de o femeie cu parul negru si des si ochii migdalati care nu a incetat sa imi puna rabdarea la incercare pret de o secunda.
Dupa o seara care nu prea stiu cum a trecut, dupa plimbari pe strazi laturalnice si povestind cate am facut in  trecut , am ajuns intr-un final acasa. M-am asezat in pat ca sa constat ca e 5 dimineata si ca in mai putin de 40 d minute soarele va rasari. Am constat ca lucrurile din lista mea de asteptare incep sa se indeplineasca fara voia mea si sa numai spun de apusu ce tocmai l-am prins. 
Imi e dor de role, dar seara asta e rezervata ( ar fi timpul sa citesc ceva) dar pot sa spun ca seara trecuta a fost perfecta in felul ei. M-am trezit bine dispusa si am fost o persoana dulce, atat de dulce incat m-am suprins pe mine. M-am alintat toata ziua si parca nu as fi vrut sa plec asa repede. M-as mai fi plimbat prin parcul meu inca un secol de veac, dar oboseala intr-un final si-a spus cuvantul. Mirarea mi-a fost mai mare atunci cand am coborat din trasura si am vazut soarele cum se lasa in jos. Inca un lucru. Lucrurile de care mi-a fost dor intr-un fel sau altu au venit la mine.  Desi sunt lucruri de pe lista ce inca nu vroiam sa le fac se pare ca au vointa lor propie, sunt spontane la fel ca mine.
Sunt suprinsa intr-un mod placut de toate sentimentele ce ma incarca la momentul asta, la modul ca simt iara orice firicel aflat in jurul meu, ca observ lucrurile in cel mai mic detaliu, ca ofer afectiune si imi este oferita la randul ei, dar singurul lucru ce ma sperie este ca la mine totul e pe moment. Parca si vad ca maine ca ma trezesc si sunt iarasi acelasi om sec si indiferent, aceiasi persoana rece fara sentimente.
Nu stiu ce exact ma facut sa ma deschid asa deodata si ce ma facut sa vorbesc despre mine , despre tot ce am trait pana acum, dar in acel moment am simtit ca cineva ma asculta sincer si deschis, ca nu o face pentru un interes ascuns si nu asculta doar din obligatie. A fost un sentiment incarcat de siguranta, si nu siguranta oferita de un inel pe deget, da imi lipseste si partea asta si imi lipseste mult , parca a fost singura chestie ce ma oprit sa nu o i-au la fuga spre altceva nou, dar cu acelasi final trist.
Azi sunt optimista, la fel ca soarele ce mi-a batut in ochii azi in timp ce incercam sa ma trezesc, ma uit la bratarea mea noua de un albastru deschis si incep sa rad de culoarea rosie a bluzei mele.
Brusc imi aduc aminte ca suntem in data de  1  si tocmai ce am inceput luna intr-un fel optimist si plin de vitalitate.
Lenjeria mea de un albastru inchis urla sa ma duc sa ma cocolosec in ea, perna mea moale si pufoasa e trista ca e singura. Imi vina sa las totul balta si sa ma pun in pat, dar imi rasuna in cap o provocare mai noua defapt " inseamna ca nu poti nu ca nu vrei " . E de ajuns sa ma motiveze sa imi pun ochii in scobitori si sa recitesc ce ar trebui sa stiu maine deja. 
Seara trecuta si gandurile mele plutesc in aer si au un miros de parfum distins, o rochie neagra stramba pe corp si niste bucle ravasite de vant.