Seara trecuta privita printr-un pahar de vin rosu de butuc servit la un restaurant. Ajunsa undeva unde chiar nu stiam ce caut, privita ca o jucarie noua de toti ceilalti, acelasi sentiment care il ai si in clasa 1 sau in clasa a 5-a .
Mi-am privit viata printr-un pahar de vin, mi-am vazut reflexia plictisita si intrebatoare, ametita de situatie, coplesita de noile trairi.
Momente noi si unice. Un rasarit privit din pat, mult nesomn . Inca ma foiesc si nu stiu cu ce sa incep, stau in fata pc-ului cu o felie de tort in fata si incerc sa descriu in cuvinte toate senzatiile de aseara.
Multe si prea necunoscute. Imi aduc aminte de rabdarea mea ajunsa la limita intr-un final, imi aduc aminte de o femeie cu parul negru si des si ochii migdalati care nu a incetat sa imi puna rabdarea la incercare pret de o secunda.
Dupa o seara care nu prea stiu cum a trecut, dupa plimbari pe strazi laturalnice si povestind cate am facut in trecut , am ajuns intr-un final acasa. M-am asezat in pat ca sa constat ca e 5 dimineata si ca in mai putin de 40 d minute soarele va rasari. Am constat ca lucrurile din lista mea de asteptare incep sa se indeplineasca fara voia mea si sa numai spun de apusu ce tocmai l-am prins.
Imi e dor de role, dar seara asta e rezervata ( ar fi timpul sa citesc ceva) dar pot sa spun ca seara trecuta a fost perfecta in felul ei. M-am trezit bine dispusa si am fost o persoana dulce, atat de dulce incat m-am suprins pe mine. M-am alintat toata ziua si parca nu as fi vrut sa plec asa repede. M-as mai fi plimbat prin parcul meu inca un secol de veac, dar oboseala intr-un final si-a spus cuvantul. Mirarea mi-a fost mai mare atunci cand am coborat din trasura si am vazut soarele cum se lasa in jos. Inca un lucru. Lucrurile de care mi-a fost dor intr-un fel sau altu au venit la mine. Desi sunt lucruri de pe lista ce inca nu vroiam sa le fac se pare ca au vointa lor propie, sunt spontane la fel ca mine.
Sunt suprinsa intr-un mod placut de toate sentimentele ce ma incarca la momentul asta, la modul ca simt iara orice firicel aflat in jurul meu, ca observ lucrurile in cel mai mic detaliu, ca ofer afectiune si imi este oferita la randul ei, dar singurul lucru ce ma sperie este ca la mine totul e pe moment. Parca si vad ca maine ca ma trezesc si sunt iarasi acelasi om sec si indiferent, aceiasi persoana rece fara sentimente.
Nu stiu ce exact ma facut sa ma deschid asa deodata si ce ma facut sa vorbesc despre mine , despre tot ce am trait pana acum, dar in acel moment am simtit ca cineva ma asculta sincer si deschis, ca nu o face pentru un interes ascuns si nu asculta doar din obligatie. A fost un sentiment incarcat de siguranta, si nu siguranta oferita de un inel pe deget, da imi lipseste si partea asta si imi lipseste mult , parca a fost singura chestie ce ma oprit sa nu o i-au la fuga spre altceva nou, dar cu acelasi final trist.
Azi sunt optimista, la fel ca soarele ce mi-a batut in ochii azi in timp ce incercam sa ma trezesc, ma uit la bratarea mea noua de un albastru deschis si incep sa rad de culoarea rosie a bluzei mele.
Brusc imi aduc aminte ca suntem in data de 1 si tocmai ce am inceput luna intr-un fel optimist si plin de vitalitate.
Lenjeria mea de un albastru inchis urla sa ma duc sa ma cocolosec in ea, perna mea moale si pufoasa e trista ca e singura. Imi vina sa las totul balta si sa ma pun in pat, dar imi rasuna in cap o provocare mai noua defapt " inseamna ca nu poti nu ca nu vrei " . E de ajuns sa ma motiveze sa imi pun ochii in scobitori si sa recitesc ce ar trebui sa stiu maine deja.
Seara trecuta si gandurile mele plutesc in aer si au un miros de parfum distins, o rochie neagra stramba pe corp si niste bucle ravasite de vant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu