22 ian. 2013

Balance

Cui trebuie sa ii multumesc pentru picul asta de liniste? Pentru faptul ca ma pot duce in bucataria mea sa fac cafea, sa imi mangai pisica fara sa imi fie frica ca maine numai e ... Si cu toate asta pe cine trebuie sa dau vina si sa urasc pentru durerea corporala pe care o simt ?
Vezi tu aici balanta este corecta. Nu pot sa urasc, nu pot sa dau vina, trebuie sa accept si sa ma multumesc cu ceea ce am. Ceea ce este putin mai mult decat speram .
Trebuie sa las ura aia clocotica deoparte, nu are rost sa ma inchid. Toate trec asa cum a mai trecut...Orice experienta neplacuta ramane intiparita undeva acolo si va incerca candva sa scape atunci cand cauta motive...
Respir adanc si ma gandesc de 10 ori inainte sa caut un vinovat pentru ceea ce simt ... 
Am prieteni ce imi sunt aproape in fiecare ceas fie prin prezenta , fie printr-un apel sau mesaj sau net. Si mai ales am o familie , un sot care ar face orice sa ma vada ca zambesc chit ca eu sunt mai ciufuta in fiecare dimineata si culmea ca am devenit obsedata ca totul sa fie curat si la locul lui . Fiecare avem balansul nostru , de a ne misca , de a iubi , de a face orice. Al meu e putin mai rapid ca al vostru . Eu fac totul la o alta viteza si vad lumea la o scara mai larga decat vedeti voi. Imi largesc orizontul, incerc sa invat ceea ce n-am invatat pana acum, incerc sa schimb ceea ce nu am putut pana acum .
Si merge . Ma pot trezi cu gandul ca numai pleci cand faci ochii . Te vad toata ziua prin preajma mea si incerci sa ma susti asa cum poti chiar daca eu sunt in transa mea ... 
Imi beau cafeaua cu ghemul meu de blana cenusiu si ascultam muzica, lenevim in timp ce barbatul casei e plecat cu treburi ... E putin fun, dar sunt fericita. Am gasit si eu in sfarsit ceva ce mintea si inimia imi vorbeste in aceiasi limba .
Nu pot sa mai renunt dupa tot ce am cladit. Pot doar sa astept si toate lucrurile bune vin doar asteptate .
Te iubesc pentru ca cu tine totul e perfect indiferent de cat de imperfect pare! 

14 ian. 2013

Until



In mintea mea deja am omorat tot ce imi statea in cale... Si sunt undeva in josul  prapastiei. Cauta-ma..
Din ras , am dat in plans , dar am simtit doar senzatia de cald pe fata mea. A trebuit sa ma privesc in oglinda sa imi dau seama ca sunt eu ... Dar sunt eu ?
Aceea fata cu acele cearcane ingrijoratoare? Am senzatia ca numai sunt eu. Ca sunt diferita , ca e ceva schimbat... Poate vremea!
Am o amprenta asupra vietii mele candva . Am o vaga idee de cum ar fi trebuit sa fiu acum, dar sunt cam putin departe de acel drum...
Nimanui nu ii mai pasa daca sunt suparata si de ce sunt . Si la cei care ma asteptam sa faca totul pentru mine sau macar sa dea impresia unde sunt ? La cativa centrimetri de mine uneori.
In mintea mea se da deja o mare batalie . Pentru ce ? Numai inima mea stie . In loc sa ma simt puternica , ma simt mica si uitata de lume sau mai degraba calcata in picioare.
De ce numai reusesc sa ies de aici? Ma mai aude cineva? Sau ma auziti , dar pentru voi sunt inexistenta? 
Incerc sa respir , si tot mai astept ca un copil mic si naiv cate un mesaj de noapte buna sau de buna dimineata atunci cand nu esti ...
Tot mai astept un "te iubesc" cand nu ma astept si chiar de nu ne este bine , macar atat.
Dar in loc de asta , exista multa tacere, tachinare... Inteleg. Stiu de ce. Stiu ca o pot si opri, dar de ce tot eu ? 
Vezi tu... Am promis, m-am jurat ca inapoi aici numai ma intorc, dar totusi sunt aici si tu tot te astepti sa fac eu lucrurile sa mearga la fel ca si prima si a doua si a treia data...
Intrebarea mea este aceiasi "De ce tot eu ?' ...
Tu mi-ai spus ca sunt lumea ta. Ca viata ta nu exista fara mine, ei bine sunt aici... Conteaza? Tot am impresia ca cer prea mult. Oare nu imi e de ajuns ca sunt ca si orfana ? 
In fiecare zi , minut, secunda gandul de maine ma cuprinde mai rau ca niciodata.
Numai ascult muzica ci dau din colt in colt... Numai spun cuvinte ce altadata erau cu un folos. Parca vorbesc cu ura si mult acid in suflet. Parca numai vad decat negru ce imi sta pe fata. Numai am lacrimi ci doar picaturi de apa calda , numai am inima ci doar o durere in suflet.. Si gandul ce ma bantuie in nestiire e despre ceva ce am sa fac sau am sa rup din mine. Ma tot intreb care va fii rezultatul. O alta eu din ce in ce mai rece sau o femeie usor de pus cu fata la pamant.
Ma obsedeaza incet incet greseala asta, si inca ma intreb "de ce eu ?" . Numai stiu unde sa imi mai gasesc puterea sa ma ridic si din asta. Numai stiu unde sa privesc sa vad si alceva in afara de alt iad ... Ma simt inutila.parasita de speranta... Ma simt grea... Oare e ceva ce ma va ajuta vreodata?

6 ian. 2013

Heavy


Si iar devine totul mai putin usor de suportat. Fara solutii, fara vorbe bune , fara cedare...
Numai impasuri la tot pasul.Nu reusim sa iesim de aici . Din negura noptii ce se lasa usor si in fiecare zi din ce in ce mai densa... Am tot obosit sa ma dau cu capul de pereti in fiecare zi cand nu gasesc nici-o solutie . Si mai ales cand alti isi rezerva dreptul de a cere ceea ce nu au dreptul ... Nu avem pe cineva sa ne sustina sau sa ne inteleaga ca momentan nu ne este usor. Toti cer din ce in ce mai mult fara sa dea macar o secunda de intelegere inapoi. 
Nu inteleg cum la alti le pot fii atat de bine si noua atat de rau . Parca totul e impotriva noastra . Pana si natura... Devine stresanta la un moment dat toata lupta asta!

2 ian. 2013

Another new year ...

Inca un an nou prins undeva departe ca deobicei. Departe de ceva cunoscut... Incepem cu noul din plin . Alte discutii, alte altercatii si la final plecam enervati si fiecare cu cate ceva de obiectat despre altcineva.
N-am incercat decat un loc diferit si putina atmosfera ciudata. Fete noi ce inseamna ca vom cunoste multi oameni noi anu asta . Sau ca fiecare va umbla prin alte parti .
Un vag sarut de 00 noaptea si o muzica asurzitoare pentru urechiile mele care erau la doua camere distanta ... Mult fum de tigare si oameni prea agitati din toate partile ...
Prieteni vechii care au aparut acolo si comentari fara cusur . Un fir de ata si o noua dimineata... Eu am petrecut in liniste voi ? 
Un calm bun de banuit in mine , dar agitatia mi-a iesit la suprafata si am inceput sa port discuti fara vre-un sens ... Si am tot vorbit pana am realizat ca e 5:30 si lumea a inceput sa taca . N-am inteles prea bine tot ce a fost sau tot ce a trecut . Probabil cred ca e doar un vis si eu inca sunt undeva in 2012 si inca e vara si inca nu stiu ce am sa fac toamna asta ... 
Apoi revin undeva in toamna prin octombrie si ma vad plangand si cineva ce ma tine pe umar si imi spune ca totul va fii bine si trebuie doar sa lupt pentru ceea ce vreau ... Apoi ma trezesc in decembrie undeva pe 13 la ora 13 :00 si multa lume rade si ma imbratiseaza . Si acum aung aici pe data de 02.01.2013 si ma intreb unde e sfarsitul lumii si mai ales cand a trecut si anu asta . E o mare brambureala in mintea mea . Incerc sa ascult tot haosul asta din preajma mea , toata nestiinta asta . Imi dau silinta sa inteleg ceva ce nu pot sau nu vreau si mai ales cand s-au schimbat atatea in jurul meu ?
E cald si soare afara , dar ceva nu ma lasa sa ma ridic ... E lenea si oboseala tot acumulata din fiecare zi . M-as ascunde sub paturica si as da drumu sa ruleze un film bun de plictiseala.... Dar starea mi se schimba ca de fiecare data si defapt nu as mai face nimic , nimic din ce imi solicita energia sau altceva . Parca as dormi si nu m-as mai trezi deloc . 
Timpul deja se scurge incet... Poate prea incet pentru inca un nou an.