Not found ... Error!!

Si nu imi gasesc starea. Sunt nervoasa si agitata ca un copil mic nebagat in seama. Prea multe , prea mult haos...
Ma gandesc ca au trecut 3 luni de cand nu stiu unde ce si si cum , 3 zile de la marea gandire, 3 ore de cand tipam, 3 secunde de cand nu stiu de capul meu.
Si ceva imi da cu eroare, ceva imi spune "negasit" cand dau cautare la ceea ce caut .
In secunda doi rad, in secunda 3 tip, in secunda 7 o i-au razna. Parca undeva in capul meu toate starile de genu sunt programate si toate sentimentele sunt date peste cap. Si iar incep sa numai simt nimic , absolut nimic decat multa confuzie, enervare si multe alte sentimente negative.

Mintea mea! Nu stiu ce gasesc alti oameni ceva fascinant la mine . Cica la modul cum gandesc. Sunt o imprastiata fara pereche, agitata si nervoasa in unele momente cand chiar nu am de ce sa fiu.
Sunt directa, chiar foarte directa si pe unii chiar ii deranjeaza adevarul mai mult decat pare. Si am ajuns la concluzia ca nici eu nu ma cunosc chiar asa de bine cum crede-am ca stiu, ba din contra , sunt prea spontana si pentru mine insumi, am niste reactii si i-au niste decizi care sincer ma mira si pe mine.
Nu stiu unde am sa ajung in stilul asta. Probabil la nebuni stiu sigur . Si imi vine un vers in cap " E din ce in ce mai clar ca n-o sa ajung in rai" :)) .
Ma gandesc ca peste putin timp, incep o noua zi de munca si de nervi in plus. As vrea sa dorm la nesfarsit, as vrea sa ma pot calma pret de o secunda din agitatia actuala. 
Imi vin pe rad filmulete in cap cu ce faceam cu putin timp in urma si nu imi vine sa cred ca in secunda asta nu fac nimic decat sa stau si sa imi beau cafeau. A inceput rutina deja sa se instaleze si picul de timp liber nu stiu cum sa il impart. As vrea sa pot sa fac atat de multe si am atatea planuri in cap.
As vrea sa pot rezolva toate problemele ce se ivesc pe parcurs dar este peste puteriile mele.
Imi vad fratele din ce in ce mai obosit, mama din ce in ce mai bonlava si o fata care desi e straina in casa asta intr-un fel sau altu cum isi bate capul sa ne scoata din probleme. Lucrurile de genu merita apreciate. Nu stiu sa ma exprim in cuvinte si sa spun in fata cat de mult apreciez gesturile, dar o spun aici: Iti multumesc mama ca ai grija de mine si ca in fiecare zi imi pregatesti cafeaua. Iti multumesc tie cel ce imi esti frate ca ai grija de mine si ca mai crescut si inca ma cresti. Si iti multumesc tie fata straina ca ne iubesti asa cum suntem !
M-am trezit tot cu gandul la somn si cu gandul ca as vrea sa fie noapte si ca as vrea sa dau timpul cu cateva luni in spate. Ca parca as vrea sa fie iarna pentru ca , caldura asta ma dispera. M-am trezit cu dor de patul meu si cu dor de zile bune . Si am ajuns sa rasfoiesc pagini mai vechii decat amintirile ce le am in cap, am inceput sa revad ce nu am mai vazut demult si mi s-a sters din cap.
Am momente ca momentul de fata cand parca as vrea sa renunt la tot , sa ma resemnez sa lupt cu  viata si sa ma ascund undeva. In secunda urmatoare imi voi reveni si probabil voi rade de ce am scris aici.
Dar am ajuns sa ma intreb daca chiar sunt singura cu stariile de genu. Oare mai este cineva asa ca mine ? Sa aibe mai mult  sentimente de genu decat o viata frumoasa? Mereu neinteleasa, mereu abordata gresit, mereu enervata si mereu o dau in bara pe orice plan. Si cand in sfarsit am un lucru bun fac ceva si ii dau drumu ! As vrea sa pot schimba macar o mica parte din mine , dar imi spun ca fara anumite parti nu as fi eu . 
 Si ma gandesc la un jurnal cu cheie, cu pagini albe mazgalite in stilou . Ganduri pe foaie ca altadata , ganduri ce nu pot fi sterse, editate sau furate. Gandurile mele!