Sunt rea! Si am realizat asta abea acum. Numai am constiinta intr-un fel sau altu poate daia pot sa fac atat de mult rau si sa nu imi pese. Nici acum nu imi pasa de ce am facut sau vreo chestie de genu. Cine spune ca am fost rea. Am fost cu scop. Sa ma razbun aiurea niciodata . Nu e stilul meu. Cine ma raneste - plateste asa cum am platit si eu la randu meu pentru greselile mele. Roata se intoarce intotdeauna. Poanta proasta e ca se mai intampla sa sufere si cei de pe margine ... Cei fara vina. Cei care doar vrea iubire si la randul lor sa ofere aceiasi doza de intensitate... Si inca sta si sta si cred ca au puterea sa schimbe tot raul inspre bine... Sincer si eu sper asta. Sper la ziua in care ma voi trezi limpede ca o apa cristalina fara nici-un gand de razbunare sau sper la o zi in care sa ma trezesc si sa am toata ziua aceiasi dispozitie si nimeni si nik sa nu mi-o poata schimba...
Azi parca am fost plecata undeva,unde nici eu nu stiam drumul spre casa. Am revenit aici pret de cateva secunde apoi zburam iar acolo. Acolo unde? Sincer nu imi pot da seama ce am avut sau de ce am stariile astea? De ce nu pot rade cand am motiv sa rad si de ce plang cand chiar nu isi are rostu?
Si am sperat din totdeauna la dragoste ca in filme , dar poate sa imi spuna cineva ce faci atunci cand inca tu nu esti gata sa o primesti cu bratele deschise si ea sta la usa ta si bate strident ca sa ii deschizi usa si sa o lasi acolo unde ii este locul? Ce faci atunci cand deschizi totusi usa si o lasi sa intre, dar iesi tu pe usa care a intrat ea? Mai te intorci?
As putea sa ii dau sansa sa imi reinvie inima si sa faca din sufletul meu un loc mai bun si mai calduros. Sa aduca putina lumina acolo unde numai e speranta... Dar banala frica dintotdeuna nu o lasa sa intre. Plus ca gustul razbunari inca persista pe buzele mele si simt ca inca nu am terminat. Si imi aduc aminte ca cineva mi-a spus ca razbunarea are doua taisuri si sa am grija ca pe parcurs e posibil sa ma tai si eu si sa sangerez si atunci abea am sa realizez ce am pierdut si cate momente frumoase pe care razbunarea nu o sa mi le aduca niciodata inapoi... Dar ce pot sa fac? Ce ? Ca nu toti ne dam seama carent sufletele noastre pereche sau cand ne dam seama e prea tarziu si persoana aceea si-a luat talpasita demult din viata noastra... Si am ajuns sa ne razbunam pe alti si altii. Pe alte victime colaterale si tot asa. Apoi am invatat sa ne controlam si sa incercam sa ne traim viata in paralel, dar nu se poate. Si cam e cazul sa aleg de parte cui raman. Dar nu ma pot hotara cand lucrurile nu au nici-o stabilitate, cand sunt imprastiata, agitata si ma invart incontinu .... Nu gasesc iesirea de urgenta spre lucrul acela . Nu pot sa inteleg ca inima mea si mintea zic acelasi lucru si ca pentru prima data vorbesc aceeiasi limba. Si nu pot pricepe de ce acum? Dc in momentul asta de rascruce. Si ce ar trebui sa fac? Nimeni nu poate sa imi promita ca va ramane la nesfarsit ci doar : "momentan nu ma vei pierde :) Pentru ca cica nu stii ce iti rezerva viata... Atunci ce facem? Asteptam sa vedem ce ne rezerva viitorul? Cum ? Eu nu am rabdare . Eu vreau sa lupt si sa lupt pana la capat sa pastrez ceea ce vreau cu adevarat, dar eu nu pot lupta cand tu traiesti dupa ce iti rezerva viata! Realitate este o doza de agonie ce se trateaza cu vise desearte implinite sau neimplinite... Si ma repet! Am ramas fara carti si acum sunt eu cea reala, numai am dupa ce sa ma ascund. Incerc sa imi dau seama unde am ramas si daca cineva ma va tine strans de mana si isi va bate capul atunci cand eu nu am sa pot sa o mai fac pentru mine :) ... Am atat de multe incat nu stiu daca mi-ar ajunge o noapte intreaga sa scriu ce simt. Poate e mai usor sa ma tii de mana si sa incep sa iti povestesc cate o parte din mine atunci cand ma simt plina de tot... Poti tu oare sa imi promiti? Poti tu oare sa ma asculti la infinit?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu