22 mai 2012

Morning



AMFITEATRU

Ma gadila iarba la picioare si vantul imi sufla bezmetic prin parul ud...Pasarile ciripesc un pic mai apasat ca ultima data cand am venit aici.Acelasi cuc singuratic ce repeta aceiasi poveste, acelasi loc magic ce se arata! Si vad mesajul in fata, dar eu trec fara sa il bag in seama... Vad sansa ce mi se arata in fata si aceea copila ce zambeste trist la mine. Cine este ea? Vede dragostea intr-un loc ascuns si ochii incep sa sangereze... Natura ce era verde acum incepe a se stinge la fel si noi... 
Am revenit in acest loc cu gandul ca imi va aduce linistea si pacea interioara de care am nevoie in momentul asta... Mi-am gasit spiritul rupt de realitate in acest loc. Se pare ca atunci cand am plecat l-am uitat aici ... Singuratatea lui ma copleseste la fel si imaginea perfecta a cuiva sau la ceva anume. Pacat ca doar pare perfecta.
Si parca e liniste... Brusc toate acele voci au tacut... In sfarsit mi-a dat libertate, in sfarsit ... Mi-am luat spiritul si am lasat vociile in urma. Nu trebuie sa inteleaga cineva ce spun , trebuie doar sa ma eliberez de emotiile ce sunt incarcata!
Si imi spun ca indiferent de ce imi va pregati aceasta zi eu voi sta cu capul sus infruntand tot ce ar incerca sa ma doboare... Uitate la mine cand iti vorbesc si cand iti spun ca vad adevarul din minciuniile tale. Nu vad pe nimeni langa tine , dar sunt cu tine cand esti sigur de tot. Si ma corectezi cand vad lucrurile gresit, dar vad vina sub rusine, iti vad sufletul prin geamul tau de protectie. Vad cicatricele ce raman. Te vad pe tine sufletul meu!
Se pare ca pana la urma viata e doar un joc si toate motivele mele de razbunare au cazut. Vad o singura cale in fata... Sa fie oare drumul meu bun ?
Si spune-mi ca iti pasa si ca poti sa intelegi cine sunt eu...Pentru ca am fost prea mult timp singura cu mine si acum am nevoie de cineva sa ma ridice cand am sa cad, sa imi spuna ca gresesc atunci cand gresesc, sa imi spuna stop atunci cand nu am limite! 
Vad linistea asta turbata dintr-un parc gol si parca natura striga disperata ca nu este indeajuns de admirata si ca multi nu vedem esentialul ei. Si ma intreb : Oare vede cineva  ce vad eu in fiecare pas ce il fac sau il faceti. Vedeti voi oare ca banalitatea are ceva aparte? Probabil nu, dar acum ma simt prea euforic , prea prinsa in vechiul meu basm... In locul asta am prins mai multe rasarituri si apusuri decat am prins toata viata mea in alte locuri. Aici mi s-a citit prima poezie cu voce tare, aici inca mai exista magie! Si as vrea si lucrul asta sa il las in urma , dar eu cu ce mai raman daca sterg totul? 

Inchid ochii deschid bratele larg si ma las cuprinsa de moment...Incerc sa simt si altceva in afara de durerile lumii!

PERFECTIUNE?

Ati avut vreodata senzatia ca vezi cel mai perfect lucru? O imagine, o persoana, orice care sa para rupt de realitate si sa crezi ca chiar exista perfectiunea? Eh bine eu am in fata mea o gradina mare cu multii trandafiri de diferite culori, carari care duc la cate o bancutza si eu stau intre ruine... Si totusi imaginea din fata mea este stricata brusc de persoanele ce se aseaza printre minunatele flori si incep sa se certe ... Si ma gandesc ca asa se intampla si cu viata noastra. Tot persoanele ne strica imaginea perfecta despre noi insine , ne ranesc apoi pleaca si apoi se intorc si isi cer scuze si apoi pleaca iara. complicata e viata asta.Si totusi chiar daca ne ranesc si ne schimba parerea radical despre noi insine avem tendinta sa iertam si sa ne spunem ca a fost o greseala si nu a facut nimic cu intentie. Ei bine ne inselam amarnic. Toti care facem rau o facem pentru ca vrem si pentru ca putem... Si imi pare rau ca si eu ma numar printre persoanele alea rele care le place mai mult sa faca rau decat orice altceva... Incerc sa uit de partea asta din mine . Chiar vreau sa ma bucur de momentele speciale ce mi le-a rezervat viata. Ca nu are cum totul sa fie rau pentru mine , trebuie sa existe undeva acolo si un lucru bun pentru mine... Toti avem parte de sanse in viata, Sansa de a intalni pe cineva cu adevarat special, dar ce nu inteleg eu de ce cand intalnim persoana aia avem tendinta de ai da drumu. De ce ne gandim mereu ca o sa fim raniti in loc sa lasam lucrurile asa de la sine... Si mai ales in unele cazuri de ce unii din noi se da victime atunci cand chiar nu este cazul???Si de ce ranim mai mult decat incercam sa reparam ceva? Chiar asa de rai suntem cu adevarat ? Nimic nu are cum sa fie asa rau cum se spune...
Atatea intrebari fara raspunsuri in mintea mea prezente mai tot timpul in mintea mea...
De ce am vrea sa fim perfecti? E doar un vis stupid

ANOTHER PLACE

Am ajuns intr-un loc unde obisnuiam sa vin cand oboseam...Ma intind pe spate, imi pun castile in urechi si incerc sa imi dau seama unde am ramas in urma si daca am inaintat cand am facut-o?
Damm ... Razele soarelui ma fac sa zambesc ca altadata. Ma face sa ma eliberez de atatea ganduri negative si feelinguri tampite...Imi aduce aminte iar ca viata asta are ceva special de oferit si mie  in afara de intuneric... Imi aduc aminte ca mi-am promis mie ca o sa imi indeplinesc un vis... Visul acela de a rade fara sa ma ascund... Aici am gasit planul perfect, motivul care merita toate sacrificile si compromisurile mele... Un singur as in maneca care face jocul perfect si palpitant. O dorinta ce va deveni realitate la momentul respectiv

Cam Atat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu