Am lasat usa intredeschisa si m-am rastit... Mi sa spus in urma cu cateva ore ca am cei mai frumosi ochii , dar si cei mai tristi. Ca ei au o lumina aparte si sclipesc a nemultumire. Ca am un ten alb ca zapada si o piele fina ca matasea . Ca nu poate intelege de ce mi se schimba atat de , des culoare lor , parca persista sa induca in eroare la fel ca si mine .
Ma opresc cateva momente , ma gandesc apoi am apas butonul " delete" dupa impuls.
Am fost afara si am reusit sa imi reintru in piele. Am avut cel mai frumos trick si cel mai grandios . Ma simt multumita de mine. Am zambit ca un copil mic cand vede pentru prima data o jucarie si mai ca am tipat de fericire . Am reusit imi zic . Din nou . Sunt iara eu .
Crede-am ca lumea este pierduta, dar e intacta si am atatea de facut . Iar nu simt cand trec orele si parca vad ca n-am sa reusesc sa ma trezesc dimineata. Ma asteapta o noua zi de munca si multe notiuni de matematica ...
Nu stiu exact ce am facut , ce am rupt , ce am aruncat si nu tin neaparat sa imi amintesc .
Ma bucur doar ca am scapat de tot ce ma tinea culcata jos, de tot ce ma orbea si de tot ce ma racea . M-am indeparat de toate astea in foarte putin timp. Imi place sa imi dobor propiile recorduri.
Ma bucur iar de libertate totala ca altadata . Si am scapat de boala necurata de a ma uita incontinuu la telofon ( pentru ca oricum nu are sa sune ) ...
Am doar un sentiment ciudat in corp si cam inconfortabil , dar probabil e o stare generalizata de oboseala ...
Pana la urma toate trec si m-am convins de ceva Amare et Vis nu va exista cum nu va exista nici Tuis in Perpetuum ... Ci va exista Obliviscatur te in æternum!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu