Claim

Urasc ca plang, urasc ca rad, dar cel mai mult urasc ca uit. Uit cine sunt. Uit de sentimente sau promisiuni rostite in nopti tarzii. Ma doare sa imi privesc singurul sentiment cum pleaca. Lasa capul jos si incepe sa planga. Un motiv care defapt nu a existat niciodata. O ratiune luata de un simplu glas. Nu a fost, nu a existat. Ma simt ca mobila veche abondonata. Nici-un semn , nici macar o chitanta sa imi aminteasca de o iubire lasata.

Privesc cu greu spre o alta dimineata incercanata si pur si simplu lipsita de viata. Imi lipseste ceva si nu as vrea sa stiu ce anume . Ma ascund tot mai adanc printre randuri si vorbe rostite de un impuls. Ma ascund cu fata in spatele pisicutei mele si imi spun ca "Nu-i corect" . Poate am mintit si poate am ranit, poate am jignit si nu m-am gandit, dar e ceva sau cineva care si-ar da viata sa imi salveze sufletul de la portile iadului ? Uneori as vrea sa plec , sa dispar sa uit de tot, dar nu pot sau nu vreau . Sau pur si simplu nu stiu cum as putea sa fac asta.
Uneori imi doresc sa nu fii existat , dar apoi imi amintesc ca poate pentru unii am fost sensul ce la asteptat in viata asta cruda.Am un deja vu. Un sentiment nosalant incarcat de mii de ipostaze triste. Si parca urmeaza ceva ce ma lasa din ce in ce mai rece. E o situatie fara colt de iesire. Inca un munte de urcat, inca o rana de uscat. Alte vorbe de pus in rama. Alte ganduri inchise in tacere. Si poate imi spun ca numai am putere sa mai lupt cu toate acestea ce ma tot inconjoara. Poate am nevoie de o vorba buna si de o minte sa ma duca in visare. Poate pretind prea multe si ofer atat de putine. Poate inima mea nu-i de ajuns de buna pentru a fi iubita. Pretind ca sunt buna si ca's unica in lume, atunci de ce i-au viata altor inocenti lipsiti de aparare? Poate sunt a naibi de rea si a dracu de buna cu persoane gresite in momente total nepotrivite. Si da chiar i-au cele mai proste decizii si poate spun Nu atunci cand a trebuit sa spun Da si invers . Si tot asa insist sa continui. Tot asa ma afund tot mai mult. E alta zi proasta sau asa a fost viata mea din totdeauna. Am teluri si planuri desearte. Atatea ambiti si atatea vise lasate in treacat. De ce nu jucam corect ? De ce pretindem tot mai mult si nu facem nimic din tot ce e posibil?
Renunt sa mai imi raspund pentru ca imi aduc aminte de altceva si altceva. Imi aduc aminte de copilaria mea , de fratele meu , de mama mea si alte personaje importante din viata mea. Ma intreb doar un singur lucru : "De ca ma-ti lasat sa atarn atat de sus legata de un fir de ata?"