E de ajuns doar sa ma privesti si sa iti dai seama ca ceva mai mult imi lipseste . E de ajuns sa nu vorbesc si deja sa stii ca nu sunt ok ...
Ok, dar ce ma da de gol ? Crede-am si inca cred cu aceeiasi tarie ca nu's asa de usor de pus jos . Inca ma tin tare , zambesc , vorbesc , dar am momente cand pur si simplu ma pierd . Imi privesc telefonul cu oarecare nosalanta si nu stiu ce astetpt . Poate , cred ca pentru prima oara am lasat armele jos cu adevarat. Numai am nici-un motiv , sa stau nici sa astept pentru ca toata asta e cam cu adevarat in zadar si pe degeaba .
Am iesit afara iar si am privit ce imi place mie mult ... luna , stelele si alte cateva luminite. Am privit un cuplu de lebede ce stateau imbratisate si mi-am readus aminte ...
Constiinta mea si sentimentele care candva erau reale se pierd cate putin pe fiece secunda ce trece in ciuda mea ... Incep sa uit ceea ce numai vad , iar speranta incepe sa dispara .
M-am obisnuit cu gandul ,cu ideea sau cum vrei sa ii spui... Si am recitit texte ce poate au dus doar mahnire in sufletul meu ...
Nu stiu ce as putea sa fac sa mai simt iara ceva, nu stiu ce sa mai sterg, ce sa mai pastrez , ce sa arunc si nici ce sa ascult . Tot ce pot face e sa stau in tacerea mea absurda bolborosind despre altceva , alungandu-mi fiece gand ce zboara spre interzis . Dar am o problema cum reneg eu dorul asta . Dorul de tot ? Atatea intrebari ... atatea raspunsuri ce imi arde mintea ...
Toata asta nu-i chiar reala nu ? Sentimentele mele nu se pierd nu ? Dar de ce simt cum se scurge totul ? Se duce undeva in gol si stiu sigur ca numai pot readuce nimic inapoi ...
Iar eu inca astept sa intri pe aceea usa ... :(
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu