Dimineti pline si scose din rutina, noptii interminabile discutate la telefon sau pe oriunde si oricand... Nu imi era dor de aceasta singuratate. Chiar nu.
Si incep sa fiu din ce in ce mai sictirita, mai plictisita, mai orbita de nimic si de tot.
Parca iar nimic numai are rost. Parca iar totul e in zadar. Si iar toate par ca din tipla scoase... Ma doare capul si ma inec in foi . M-am saturat sa infrunt totul cu atitudine si ambitie...
Visele mi se strivesc din ce in ce mai multe ... Mai nevrute.
Nu stiu exact ceea ce as vrea sa schimb , sau defapt stiu. Defapt sunt asa de , derutata ca am ametit eu insumi... Am ametit sa ma joc cu mintea mea ... Cred ca imi trebuie doar o, ocupatie . Sau doar o simpla prezenta ... Putin mai mult decat un amic ..
Sau poate sunt doar prea dezamagita iar de toate visele faramate de o vorba , de o lipsa .
Si parca dintr-odata numai imi doresc nimic. Nimic in afara de liniste !
Linistea aia surda, fara promisiuni . Nu sunt in stare sa mai dau sfaturi sau sa critic. Sunt mult prea ocupata sa imi inund minte si inima .
Linistea aia surda, fara promisiuni . Nu sunt in stare sa mai dau sfaturi sau sa critic. Sunt mult prea ocupata sa imi inund minte si inima .
Prea ocupata sa fac din nimic ceva responsabil, dar in fiecare zi vad ca nu se mai poate .
Tot e zdrobit iar . Pus cu fata in asfalt . Dorinta ce arde in mine e departe de a fii indeplinita
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu