Pentru ca deobicei credem in promisiuni si in cuvinte false spuse dincolo de 02 noaptea ... Apoi descoperim america. Defapt totul nu este asa cum ne-am fi dorit noi. Si inca persist sa cred in faptul ca va fii bine , dar ghici ce ? M-am saturat. Sunt obosita si obosita mental sa tot joc teatru asta si sa ma ascund in spatele unui fum de tigare . Stii ce ? Nu imi e bine si imi doresc ca tu sa stii asta. Nu e bine faptul ca ma tot intorci din drumul meu cu povesti pline de sirop "cu vrei sa fii nevasta mea " indiferent de toti si de toate apoi vi cu alte texte ca la mama acasa pregatite . Da e prea dur pentru urechiile alea finute ale tale. Dar gandestete o secunda " In cate bucati crezi ca imi poti sparge inima apoi sa mi-o lipesti fara zgarieturi?"
Vorbesc fara nonsensuri pentru tine asa cum este deobicei . Dar iti zic ca sunt satula sa tot privesc inapoi cu un dor nebun. Sunt satula doar sa imi amintesc si doar sa sper ca poate va fii ca atunci. Odata a fost , demult a apus .
Sunt asa dezamagita , atat de tare ca as varsa o mie de marii de lacrimi si parca nu m-as mai opri ... De ce lumea din jurul nostru sau cei care ti se numesc familie vor sa imi calce visul in picioare. Dar mai ales , De ce tu cel care zici ca ma iubesti ii lasi sa imi faca asta? Nu te doare? Te comporti de parca totul e scos din tipare , dar ghici ce ? Ma doare!
Si nu , chiar nu . Nu e nimeni sa imi zica ca povestea asta trista are un sfarsit neasteptat de fericit. Toti vad negru , negru ca negura noptii si ca ceata de afara .
Azi stand la o oarecare masa cu oarecare straini , m-au intampinat ca pe o prietena , o mama care desi si stie cum sunt ma luat in brate si ma pupat ca si cum am fost pleacata 1000 de ani, defapt ca si cum ar fi mama mea . Si ma tinea in brate strans , cu toata caldura ei sufleteasca si ma privea in ochii mei blanzi atunci cand imi vorbea. Mi s-au inmuiat picioarele si inima de atata afectiune. Si remarc ca asta imi lipsea . Imi lipseste o, oarecare familie , o , oarecare afectiune ... Nu-i de ajuns sacrificile astea in van care nu duc la nimic . Si desi stiu ca n-am sa rezolv nimic scriind asta , sper doar sa ma descarc si sa privesc ziua urmatoare cu un aer mai putin trist , mai putin apasator , mai putin ganditor .
Sa caut solutii m-am tot saturat ... Sunt in van , in zadar , eternal.
Si pentru ca deobicei uitam de noi ... Uitam de ceea ce ne motiva candva sa fim noi ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu