Confuzie

Parc! Vant! Liniste!Ploaie

Un moment de tacere in capul meu.
Afara ploua si fulgera ... Am ajuns intr-un tarziu acasa uda din cap pana in picioare. Cu un aer rece am pasit pragu in umila mea casa. Si am crezut ca am trecut peste, peste tot ce imi era frica candva. A revenit in forta iar si din nou. Un moment mi-a fost de ajuns sa fiu lasata singura. Un moment si ma cuprins iara frica de noapte. Iar numai pot pasi inainte fara sa ma uit de 10 ori in spate. In sfarsit reusisem, de ce a trebuit sa stric eu totul?
A trecut ceva timp de cand inima numai mi-a batut cu o asa putere, a trecut ceva timp de cand vocile din capul meu incetasera. Azi totul s-a naruit.
Stropi de ploaie reci pe pielea mea calda nu mi-a oferit decat un altfel de sentiment ciudat.
Cuprinsa de teama cu pasi repezi ma indrept spre casa. Ajunsa in fata casei mele , ma opresc un moment si inchid ochii... Ma relaxez. Incerc sa imi aduc aminte cat de mult imi placea senzatia ce mi-o oferea ploaia candva, acum de ce simt doar raceala din ea?
Imi aduc aminte de primu si ultimu sarut in ploaie . Acum 2 ani ... Momentul ala care ma facut sa ador ploaia . Acum orice lucru rece si ud imi provoaca un disconfort , ma face sa ma simt ciudat , ma face sa ma simt infidela.
Nu stiu exact despre ce as vrea sa vorbesc in postul asta. Cu ce sa incep? Cu inceputul nu?
M-am schimbat.  Si am devenit exact genu ala de fata pe care am dispretuit-o din totdeauna . Genul ala de fata ce umbla mai mult pe tocuri, ce pierde timpul prin diferite locatii la un suc , genul ala care ii place aerul inchis si distins. Unde imi sunt tenesi si pantaloni de trening ? Unde e tipa naturala si care nu se ferea sa iasa fara machiaj?
Nu stiu din cauza cui a inceput sa imi pese atat de mult de imaginea mea incat am devenit obsedata sa devin modelul perfect. Si acum sunt ceva ce si-ar dori majoritatea, fara aceea unicitate. Sunt tipa model si care arata bine , sunt tipa care nu gandeste ( sau cel putin asa cred majoritatea) . Si doare al dracu sa vezi ca te-ai schimbat doar sa le fii la altii pe plac.
Stii? Inca imi plac plimbarile lungi prin parc, sa fiu invartita ,  gadilata , simpla si fara machiaj. Imi e dor sa nu ma simt prost cand ma intalnesc cu cineva si imi sta paru aiurea , imi e dor de toata nepasarea mea pentru lume.
Aseara in timp ce ma plimbam cu cainele meu , vantul ce suiera prin parul meu, crengile de copac ce scartiau din toate incheieturile parca discutau cu mine. Pe rand mi-am adus aminte si am inceput sa plang . Ca ceea ce am fost odata nu am sa mai fiu nicicand. Mi-am distrus orice urma de umanitate din mine . Am devenit superficiala si falsa. Am devenit loiala unei amintiri. In fine . 
Sunt atat de multe de spus si atat de multe de tinut in mine. Nu stiu cum sa fac. Nu stiu unde sa ma indrept. Pur si simplu sunt confuza. Numai stiu cine sunt eu cu adevarat. Numai pot sa ma schimb mereu asa. Am jucat atat de multe roluri , poate mai dramatice decat titanicu .
Povestea mea fara sfarsit. Romanul meu neinceput si nefinalizat. Vorbele mele fara nonsensuri. Dorurile mele inexplicabile. Dorintele mele irealizabile. Visurile mele duse de vant. Mereu confuza da cu picioarele pe pamant. Mereu matura da cu un suflet de copil. Mereu nervoasa , dar calma in ,interior . Mereu alta dar aceeiasi eu .
Stiu si pur si simplu stiu ca nu ai cum sa imi intelegi aceaste vorbe, poate doar sa te regasesti in ele... Dar totusi sper ca este cineva in aceasta lumea sa imi spuna "stii inteleg, asa sunt eu "
Si pur si simplu vad atat de multe nedreptati si incerc sa fac ceva, dar toata lumea ma intelege prost si imi spune "nu te mai baga in viata mea" .
Am decis sa renunt si sa incep sa ma gandesc din nou doar la mine . Fiecare stie cei mai bine pentru el sau cel putin eu stiu si daca in caz de nu prea stiti ce sa faceti intr-un anumit moment daca imi cereti sfatu macar urmati-l. 
Sa vorbim de nepasarea voastra, de indiferenta si de ura cu care tratati tot ce va inconjoara? Mai bine nu! Spun doar ca va bateti joc de munca altuia...
Momentul asta de confuzie ma face sa ma gandesc serios la viata mea si la dorintele mele ce urla. Imi aduce aminte de o fetita ce mi-a spus mami candva si de sentimentul ala care ma facut sa ma simt intreaga. Poate candva imi voi tine si eu propia fetita in brate . Poate aceea persoana va fii iubita de mine sincer si din tot sufletul. Cu toate ca stiu ca ma va dezamagi candva, am sa fac din ea ceea cei mai bun din mine. 
Daca tot vorbim de dorinte... Imi doresc un moment dulce. Ceva diferit. Ceva sa ma faca sa ma inrosesc ca acel trandafir primit . O supriza. Nu stiu exact ce. Doar ceva diferit. Ceva vechii, gen cum era pe vremuri, o iesire romantica in 2 undeva frumos. 
Wow wow. Vorbesc mult poate prea mult. Da am atatea de zis. As vrea sa ma cunoasca cineva mai bine decat ma cunoasc eu. As vrea sa nu fie nevoie sa ma mai repet de 1000 de ori . As vrea ca tot ce ma tine confuza sa dispara... 
Acest moment ma duce in visare....