La mare departare de casa sa zicem. Un altfel de loc, un astfel de mediu. O rochie lunga de culoare mov deschis si niste bucle negre ratacind pe strazi.
Sa catalogam noaptea asta una ciudata si poate speciala. ratacind printre stradutele unui oras nou, am dat de un fel de mic parc cu podulet si o fantana straveche in mijloc. Culmea ironiei ca am incercat sa o prind in poza, dar toate pozele ies ciudat. Locul probabil fiind blestemat. Si m-am oprit pe acel mic pod si m-am asezat jos incercand sa privesc stelele. Se vedeau atat de clar , mai clar ca niciodata. Parcul acela nu era luminat sub nici-un fel de forma , dar pentru prima data un loc strain mi-a dat fiori placuti. As fi stat acolo cu orele desi iarba uda imi infrigura picioarele si imi uda rochita ... As fi privit la infinit acele stele iesit din normal si aceea gradina plina de flori de care eram inconjurata.
Am gasit o poteca si am plecat spre ea cautand iar ceva nou.
Dar m-am intors inapoi , in mijlocul petreceri in care nu ma simte-am deloc in largul meu.
Un mediu cu care nu cred ca m-as putea obisnui vreodata asa ca am plecat si m-am trezit vorbind despre copii si de faptul ca imi doresc unul, m-am trezit vorbind despre casatorie si faptul ca as face-o si in momentul asta. Pur si simplu am deschis iar subiectul despre viitor si cum as vrea sa fie. Desigur planurile nu se tin, dar macar un plan pe care l-am facut demult incepe sa prinda contur. Zambetul meu, dorinta mea, motivatia mea de zi cu zi e aproape gata sa se indeplineasca.
Dar... Sa vorbim despre ce am simtit eu cu putin timp in urma venind spre casa.
Vantul a inceput deodata sa sufle puternic ridicandu-mi rochia alba in sus, parul facandu-l deodata prea rebel. Fiecare zgomot atragandu-mi atentia si nu am simtit frica ci confuzie...
In loc sa maresc pasul am inceput sa bat pe loc si sa incerc sa vad si sa ascult ceea ce se intampla in jurul meu. Nu am simtit decat prea multa confuzie si disperarea naturi si am observat ca nu se vad stelele ca aseara. Se pare ca orasul nostru e prea poluat sau e prea multa lumina....
In fine...
Ma intreb de ce acolo ma simt ca acasa si aici nu. De ce acolo simt iubirea si aici doar sunt dezamagita. Si mai ales ma intreb ce vreau sa aleg si cu cine merg mai departe... Ce rol ma hotarasc sa tin odata pentru totdeauna ? Fata aceea dulce cu bucle si imbracata in rochite lungi ce pare sa semene cu o divinitate sau fata cea rebela lipsita de constiinta si fiind mereu provocata?
Azi m-am gandit toata ziua la asta si inca ma mai gandesc pentru ca nu am gasit raspunsul pe care il caut. Defapt nu am nici-un fel de raspuns .
De fiecare data cand ma gandesc tot ce imi vine in cap e acel parculet intunecat, aceea fantana, acel podulet si ochii tai . Poate asta e raspunsul?
Inca o noapte departe de casa ce mi-a amestecat gandurile in ginul sec cu lamaie si in felia de tort dulce de dimineata. Un alt pat strain si prea mult soare. Un drum lung si obositor spre casa, o dimineata agitata si somnoroasa, o zi de munca ce parca a trecut putin cam repede fata de obicei. Si am iesit cu zambetul pe buze cand am iesit din tura, si am plecat agale pe jos spre casa ... Si in loc sa fiu suparata ca am fost lasata balta sunt fericita ca sunt acasa, sunt fericita ca pot scrie despre tot ce ma incarca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu