Maybe...

Si poate sunt ipocrita. Si poate imi e greu sa recunosc ca fara tine nu as mai fi eu. Si totusi sunt constienta ca intr-o zi te voi pierde. Ca zilele de genu nu par a se sfarsi. Ca relatia noastra a ajunge nicaieri in stilul asta. Si desi stiu atat de multe lucruri fac atat de putine sa pot mentine linia de plutire. Desi stiu ca un simplu 'te iubesc' ar aduce pacea imi e greu sa il spun...
Ma simt atat de ranita ca parca inca sangerez, inca imi ling in coltu meu rana. Si durerea parca a, acoperit toate sentimentele frumoase si a, adus in sufletul meu doar nepasarea.
As vrea sa iti spun ca imi pare rau. Imi pare rau ca sunt asa cum sunt si nu ma pot schimba pentru nimic si nimeni in lumea asta. As vrea sa iti spun ca ma voi schimba, dar nu o voi face pentru ca imi place asa cum sunt eu asa cum imi place asa cum esti tu si nu te'as schimba pentru nimic in lume.
Poate chiar esti cel mai bun lucru din viata mea, dar se pare ca ai si tu un pret. Un pret ce consta in multe lacrimi, si zambete sterse desi ai promis ca ma vei face sa rad mereu. Desi imi spui ca te merit apoi imi spui ca nu ma ridic la nivelul tau nici pe departe.
Imi e atat de greu chiar si aici sa imi etalez sentimentele. Pentru ca de orice sentiment te-ai folosit si mai ranit , involuntar poate, dar mai ranit. Poate si eu te-am ranit mai mult decat stiu, si poate ai iertat si ai trecut peste multe, dar mie mi se pare ca te minti singur. Ca undeva acolo toate astea te racaie si ies la suprafata la fiecare cearta. SI azi sunt asa nesigura, chiar nu stiu unde va ajunge tot. Pentru ca nu stiu lu care din noi ii pasa mai mult de ce s-a construit... Sau daca s-a construit ceva? Pentru ca vad prea putine regrete. E ca si cum totul a disparut peste noapte. Ca si cum mereu am fost doar simpli amici si nimic restu numai conteaza... Indiferenta ne indeparteaza putin cate putin. Ajungem duri din ce in ce mai duri, nu ne mai pasa. Ne stergem lacrimile dur de pe fata, inaintam cu viteza, cu muzica la maxim in urechi si nici nu indraznim sa ne uitam in spate sau sa o luam la fuga dupa persoana iubita. O lasam sa plece, o privim si totusi tot din noi spune 'stop' nu o facem. Continuam si continuam la infinit sa ne rani si stii cat doare? Uneori chiar as vrea sa opresc totu. Ar fi asa usor sa numai simt. Doar sa ma folosesc si sa ma las tratata ca o papusa... 
Duritatea isi face loc in sufletu meu firav si desi ma rupe in doua o las sa ma patrunda... Putina ura nu strica