Ora: 20:00 Mediu: Peste tot si nicaieri
Nu vreau sa se inteleaga iar gresit din acest post... Dar ma simt inchisa intr-o cusca prea mica... Impovarez umerii celor dragi cu problemele mele , dilemele mele cand defapt eu vreau doar sa uit de ele stand cu cei ce ii iubesc... Nimeni din cei ce le apreciez prezenta nu ma pot face sa uit pret de cateva ore ceea ce am pe suflet... Zambesc fortata ca poate se va schimba ceva... Incerc sa imi impun punctu de vedere, dar sunt inteleseasa gresit... Oare ce cauza este la mijloc???
Partenerul meu este epuizat psihic... Incearca sa ma inteleaga,dar nu reuseste... Motivul? Si el isi doreste ceva ce nu poate avea... Exalare mintala... Eu nu pot sa gandesc numai logic, sunt genu de om care asculta cu inima, care ia decizii in functie de, deja-vu... Daca stau sa i-au totul logic ma racesc... Observ detaliile, citesc persoanele, dar nu le mai simt... Nu inteleg mesaju care il transmit pentru ca nu il simt... Prin acelasi lucru trece prietenu meu cand incearca sa ma inteleaga, incearca sa ia toate problemele asupra lui si numai are puterea ca atunci cand sta impreuna sa ma faca sa uit de ce ma framanta...In schimb ne certam, ne tachinam , ne aducem aminte de ce am facut fiecare in trecut, ne ranim mai pe scurt pentru a incerca sa ne facem pe noi insusi sa ne simtim mai superiori ...
Gresim si gresim... Facem atati de multi pasi in spate decat in fata... Fiecare cearta oricat de mica ne epuizeaza, ne face mai usor sa reuntam la ce ne leaga... Nu ne mai putem suporta pretentiile unul altuia... Ne certam tot mai des pe motive prostesti... Stim ca nu ajungem nicaieri , poate doar la capatul puterii cand unu din noi va pune capat sau va face ceva prostesc, dar asta nu ne motiveaza sa ne oprim...
De ce? Raspunsul inca nu il am .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu