Si mi-am adus aminte de o vreme apusa. De aceea fata mica si-nganfata. Avea parul negru si buzele rosi, se ascundea de lume si jura iubire. Cea mai pura , cea mai sincera ce a existat vreodata. Dar realitatea a cam doborato. Iar ea azi numai crede in povesti cu zane si printi pe caluti.
Isi aduce aminte uneori se pare , de un parc mai mare, dar vis ii se pare. Si in trecere ii trece multe chipuri triste si lacrimi amare, drame pesimiste.
Naivitate dulce si amara , ea fuse rapusa de alta secara. Am lasat-o in urma , dar astazi se pare ca imi trece in gand , ea vrea sa apara.
Inca imi aduc aminte de locul secret si de valul mari ce o linistea. Multe amintiri cu paienjeni pe hartie, multe rasarituri si apusuri rare. Numai pot sa tac si nici s-o ascund. Inca sunt copil si sunt prinsa in spate. Tot nu reusesc ca sa uit trecutul, tot ma inabusesc amintiri tacute.
E intr-un fel la fel, doar ca mai matura. Cu credinta in oameni si treburi marunte. Inca mai viseaza, inca exploreaza, dar din cand in cand mai exaspereaza.
Iti condamni trecutul ,blestemi viitorul,cat mai multe ganduri , cat mai multe zboruri.
Suferi in tacere , speri fara durere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu