Am ajuns aici. Acasa. In patul meu intrebandu-ma ce s-a intamplat cu mine iar?
Seara trecuta , prea multe iar. Dezamagirea si-a gasit pasi din nou spre mine iar astazi scriu despre dezamagire.
Stii ? Te sacrifici pentru alti si tot continui sa o faci pana in punctul cand le vezi doar spatele si tu ramai pe loc cu ochii plini de lacrimi , te intorci cu spatele pentru ca stii ca nu merita sa iti vada lacrimile curgand pe obrazul tau si iei pe cine prinzi in brate... Si oricat ti-ar spune ca o sa fie bine nu poti sa crezi, te trezesti , fugi din acele brate straine si te indrepti spre nicaieri. Realizezi ca acum numai e nimeni care sa fuga dupa tine , numai e nimeni acolo sa ii pese mai mult de tine decat de ei insusi. Esti singura si noapte si e atat de rece, sunt atat de multe directi si nu sti , pur si simplu nu sti in care parte sa o iei. Te opresti brusc , te pui pe vine si incepi sa plangi si faci asta pana cand iar realizezi ca nu vine nimeni din spate sa te ridice si sa te intrebe daca esti ok .
Singura , pur si simplu mai singura ca un ornament pus in brad.
Sunt dezamagita . Dezamagita de mine ca am pus pe primu loc pe restu si nu pe mine . Dezamagita total si fara speranta de viata prea mare. Poate dramatizez , doar asta e stilul meu asa spuneti voi astia care pretindeti ca ma cunoasteti. Vedeti partea sensibila ca ceva rau, e bine sa ai sentimente din cand in cand si da e mai bine sa fii ca mine uneori adica sa nu iti pese , sa te detasezi usor de tine si sa faci doar ce iti dicteaza instinctu.
Zilele astea au fost prea mult si pentru mine care deobicei rezist. Prea putin somn, prea multa activitate. Trebuie sa ma opresc macar putin timp si sa ma relaxez. Sa ma pun pe mine pe primul loc apoi sa ma gandesc la cum ar fi daca...
N-am mai scris de ceva timp , pentru ca pur si simplu numai gasesc cuvintele potrivite sa descriu milioanele de feelinguri ce ma incarca in fiecare secunda. Nu le pot aseza intr-o anumita ordine , nu pot vorbi despre ele.
Am vrut atentie si am avut-o. Nu mi-a pasat despre ceea ce spune lumea despre mine , apoi dintr-o data imi pasa. Am incercat sa renunt la tot ce tine de trecut, dar m-am intors inapoi. Am incercat si tot am sa incerc , dar ceea ce nu inteleg eu este ca totusi stiu deja unde duce tot , de ce ma mai chinui sa fac ceva daca tot se termina prost?
Cica ar fi speranta, dar " Nebunia inseamna sa faci de doua ori acelasi lucru si sa te astepti sa aiba alt rezultat " ...
Am mai ajuns odata la concluzia asta. Si da poate sunt de piatra si orice ajunge la mine seaca. Am prostu obicei de a respinge orice ce se apropie de mine. Am prostu obicei sa alung fericirea departe de mine. Am prostu obicei sa ma ascund pana si de mine insumi.
Ma pierd in pasiuni si in sperante infinite. Ma pierd in mii de vorbe si vise zapacite.
Mi s-a spus ca sunt cea mai dificila persoana intalnita pana acum. Ca vorbele mele au atatea sensuri de inebunesti . Mi s-a spus ca in lumea asta exista altele mult mai bune ca mine de 1 milion de ori, dar daca voi credeti ceea ce spuneti de ce sunteti inca aici ? De ce inca nu renuntati la ideea de mine? Sunt doar o alta fata, putin mai complicata fata de restul, o simpla fata, nu prea frumoasa, dar nici urata. Am caracter prea explosiv, am un instinct de felina si o minte ce nu poate fi inteleasa. Imi plac testele , provocarile si mai ales imi place sa ranesc. Numeste-ma sadica , persoana fara inima , dar lucrurile de care imi pasa mie cel mai mult nu ma pot rani si voi nu stiti de ele .
Si e timpul sa inchei tot ceea ce incerc sa va spun . E timpul sa ma imbrac si sa dispar pe carari . E timpul sa imi pese de mine . E timpul meu si mai mult decat atat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu