Inima imi pompeaza otrava in fiecare artera din corp. Bataile inimi sunt mai accentuate si mult mai ritmate . Ma agita ca o o doza de suc acidulata . Am o stare de disconfort pshic sau pe plan fiziologic ... Am chef sa stau , dar totodata sa alerg. Si nu imi pot da seama exact ce mi-a cauzat starea ... Am o stare in care as spune o mie de cuvinte fara sens , as irosi o mie de minute fara cauza ci doar in zadar. Asta fac eu mai mereu nu ?
Se bat poate prea multe iar in capusorul meu mic. Incerc sa caut solutii de una singura si sa numai ma incred in ceea ce azi poate fii si maine dispare . Iar ma schimb ... Nu iar ci din nou . Fizic si mental si pe plan emotional. Sunt un uragan , dar nu mint ca la meteo :)) !
Si si si nu conteaza ... Si si si stii bine ca abereaza. E un copil crescut de vreme , problemele si alte milioane pe zi de dileme . Se plimba in park si asculta muzica trista da mereu a fost si va ramane optimista . Poate se intristeaza cand vede ca altii obtin cu usurita si pierde ...
Poze de cuplu cu cei doi ce se saruta si creeaza invidie cand stie ca si ea ar fi putut la fel sa fie . Dar numai conteaza sunt faze si poze de album pastrate adanc in , inima ei micuta si intunecoasa . Si spera "Candva va fii lumina" ! Si ca altceva nimic numai conteaza ...
Conteaza ce spune nu ce abereaza si mai importanta e atunci cand dicteaza ...
Cunosti tu ?
E de ajuns doar sa ma privesti si sa iti dai seama ca ceva mai mult imi lipseste . E de ajuns sa nu vorbesc si deja sa stii ca nu sunt ok ...
Ok, dar ce ma da de gol ? Crede-am si inca cred cu aceeiasi tarie ca nu's asa de usor de pus jos . Inca ma tin tare , zambesc , vorbesc , dar am momente cand pur si simplu ma pierd . Imi privesc telefonul cu oarecare nosalanta si nu stiu ce astetpt . Poate , cred ca pentru prima oara am lasat armele jos cu adevarat. Numai am nici-un motiv , sa stau nici sa astept pentru ca toata asta e cam cu adevarat in zadar si pe degeaba .
Am iesit afara iar si am privit ce imi place mie mult ... luna , stelele si alte cateva luminite. Am privit un cuplu de lebede ce stateau imbratisate si mi-am readus aminte ...
Constiinta mea si sentimentele care candva erau reale se pierd cate putin pe fiece secunda ce trece in ciuda mea ... Incep sa uit ceea ce numai vad , iar speranta incepe sa dispara .
M-am obisnuit cu gandul ,cu ideea sau cum vrei sa ii spui... Si am recitit texte ce poate au dus doar mahnire in sufletul meu ...
Nu stiu ce as putea sa fac sa mai simt iara ceva, nu stiu ce sa mai sterg, ce sa mai pastrez , ce sa arunc si nici ce sa ascult . Tot ce pot face e sa stau in tacerea mea absurda bolborosind despre altceva , alungandu-mi fiece gand ce zboara spre interzis . Dar am o problema cum reneg eu dorul asta . Dorul de tot ? Atatea intrebari ... atatea raspunsuri ce imi arde mintea ...
Toata asta nu-i chiar reala nu ? Sentimentele mele nu se pierd nu ? Dar de ce simt cum se scurge totul ? Se duce undeva in gol si stiu sigur ca numai pot readuce nimic inapoi ...
Iar eu inca astept sa intri pe aceea usa ... :(
Si nu ma mai urc in acest tren inca odata . Imi spun ca a fost de ajuns alte secunde aruncate . Sa ramana pace , sa ramana liniste sau sa fie alt razboi, dar mie nu imi mai pasa. Caci am privit spre un altfel de gol . Am gasit un punct de placere , un punct de control. Tot ce zace in mine e doar un gram de mare dezamagire, putin mai multa ura si zero grame de iubire. Un capitol incheiat ca un sarut sincer ramas intr-o oarecare gara , si sa spunem un altfel de renuntat . Ma simt bine si azi chiar numai ma doare. Simt ca si cum o mare greutate s-a luat din inima mea. Simt ca pot respira si asculta . Daca ai mai avut ceva de spus a fost pentru ultima oara , caci calea ta de acces catre mine este restrictionata si redirectionata din toate punctele de vedere. Nu te mai vad, nu te mai aud, nu te mai simt , e ca si cum nu a fost si nu are ce sa mai fie . Nu asa . Nu in modul asta ...
Renunt la tot ce imi face rau indiferent cat de mic. Renunt la agonie si alte zeci de toane de plangeri insipide pe alte mii de foi de hartie ...
Lupta a incetat , zumzetul si haosul a disparut . E liniste si cerul se vede bine de aici de unde sunt eu ... Dar pentru cateva milisecunde totusi imi pare rau ... Si nu stiu pentru ce anume ci stiu doar ca imi pare rau ... Pentru totul jocul asta ...
"Nu incerca sa invii morti caci e-n zadar copile " . Copilaria mea ma antrenat sa fiu tare, sa fiu eu si mai ales sa ma bazez pe mine si nu pe cei din jur ... Tot ce am , am cu propiile mele maini si cu propia mea gandire . E departe de a fii ceata in sufletul meu , e departe de a fii lumina in, inima mea . Dar eu nu pot fii tinuta in limite... Cel putin nu asa .
E o noua zi , o noua seara , un nou inceput... Si de data asta am sa uit de tot ... Departe de tot ce ma tine legata de sine ...
A fii sau a nu fii ?
Pentru ca deobicei credem in promisiuni si in cuvinte false spuse dincolo de 02 noaptea ... Apoi descoperim america. Defapt totul nu este asa cum ne-am fi dorit noi. Si inca persist sa cred in faptul ca va fii bine , dar ghici ce ? M-am saturat. Sunt obosita si obosita mental sa tot joc teatru asta si sa ma ascund in spatele unui fum de tigare . Stii ce ? Nu imi e bine si imi doresc ca tu sa stii asta. Nu e bine faptul ca ma tot intorci din drumul meu cu povesti pline de sirop "cu vrei sa fii nevasta mea " indiferent de toti si de toate apoi vi cu alte texte ca la mama acasa pregatite . Da e prea dur pentru urechiile alea finute ale tale. Dar gandestete o secunda " In cate bucati crezi ca imi poti sparge inima apoi sa mi-o lipesti fara zgarieturi?"
Vorbesc fara nonsensuri pentru tine asa cum este deobicei . Dar iti zic ca sunt satula sa tot privesc inapoi cu un dor nebun. Sunt satula doar sa imi amintesc si doar sa sper ca poate va fii ca atunci. Odata a fost , demult a apus .
Sunt asa dezamagita , atat de tare ca as varsa o mie de marii de lacrimi si parca nu m-as mai opri ... De ce lumea din jurul nostru sau cei care ti se numesc familie vor sa imi calce visul in picioare. Dar mai ales , De ce tu cel care zici ca ma iubesti ii lasi sa imi faca asta? Nu te doare? Te comporti de parca totul e scos din tipare , dar ghici ce ? Ma doare!
Si nu , chiar nu . Nu e nimeni sa imi zica ca povestea asta trista are un sfarsit neasteptat de fericit. Toti vad negru , negru ca negura noptii si ca ceata de afara .
Azi stand la o oarecare masa cu oarecare straini , m-au intampinat ca pe o prietena , o mama care desi si stie cum sunt ma luat in brate si ma pupat ca si cum am fost pleacata 1000 de ani, defapt ca si cum ar fi mama mea . Si ma tinea in brate strans , cu toata caldura ei sufleteasca si ma privea in ochii mei blanzi atunci cand imi vorbea. Mi s-au inmuiat picioarele si inima de atata afectiune. Si remarc ca asta imi lipsea . Imi lipseste o, oarecare familie , o , oarecare afectiune ... Nu-i de ajuns sacrificile astea in van care nu duc la nimic . Si desi stiu ca n-am sa rezolv nimic scriind asta , sper doar sa ma descarc si sa privesc ziua urmatoare cu un aer mai putin trist , mai putin apasator , mai putin ganditor .
Sa caut solutii m-am tot saturat ... Sunt in van , in zadar , eternal.
Si pentru ca deobicei uitam de noi ... Uitam de ceea ce ne motiva candva sa fim noi ...
Despre vise. Visele unui copil devenit matur . Visele unei fetite luate de alte zeci de , decizii .
Decizia de ai lua fericirea fara sa clipeasca. Si aseara am avut un vis... Stransi toti la o masa , razand , vorbind sincer ca altadata ... Ma simteam atat de bine , frumos visul meu , dar realitatea e total opusa.
Si nu stiu cum imi aduc aminte de visele aceluiasi copil cu putini ani in urma. De modul ei de as prevedea viitorul , de a isi pune viata in asa ordine ca toate acele mici lucruri sa devina realitate . Acum cu ce a ramas ? Doar cu niste dorinte care devin imposibile pe minut ce trece ... Desi uneori ma sperie gandul de as fii doar a cuiva , eu cred ca as putea face fata cu cea mai mare mandrie vazuta vreodata ... Desi nu par genul de fata , care sa stea locului odata , uite ca am si eu acelasi vise ca orice fata banala ... Imi doresc siguranta si nu datorata de oficializare ci doar sa stiu , sa am si sa fiu .
Poate nu pot exprima exact ceea ce doresc sa spun . Dar cert e ca visul meu a ramas in picioare si imi amintesc exact clipa in care mi-am dorit cu adevarat asta .
Era intr-un tarziu de toamna si batea un vanticel ... Mai departe numai stiu ..
Sau numai vreau sa imi amintesc de inca un vis infrant si un viitor incert . Dar tot ce stiu ca pe moment am spus "nu" desi stiu ca am mintit . Am tresarit frumos la ideea aceea , dar s-a pierdut ca multe altele de genul.
E departe de a fii tarziu si sunt departe defapt de ceea ce as vrea sa scriu . Poate e doar vina unui vis stupid ... Poate toate astea trebuia sa ramana acolo in tacerea lor.
De ce tot ce imi doresc si incerc sa pastrez , se pierde ca un fum de tigare?
Si poate inca n-am pierdut nimic si poate daca invat sa am rabdare , o sa am ce imi doresc. Dar ce se intampla cand iar cladesc si totul se darama brusc? Uneori viata te poate pune la zeci de mii de incercari si uneori numai poti sa le faci fata .
Imi tot pun ordine in gand de ceva zile incoace si tot imi ramane in gand un zambet si nu am ce-i face, si tot imi rasuna o promisiune si alte cateva se intoarce .
Devin fara sa vreau un morman de tacere ... Un gram de liniste ce se asterne. Parca azi luna imi lumineaza mai clar drumul meu intunecat. Si parca vorbele tale nerostite numai imi rasuna in minte in minute inzecite. Am ajuns acasa cu gandul dea scrie ceva ce am pierdut pe drum . As fii vrut sa scriu de nemultumire sau de faptul care ma deranjeaza cel mai mult, dar am renuntat in zadar la ideea asta ... Am renuntat pentru mine ca altii ce isi doresc sa afle ceea ce simt cu adevarat. Sa vina sa ma ia in brate si sa ma faca sa spun vorbe ce sunt de ascultat. Urasc faptul ca sunt de parca nu exist. Urasc faptul ca ma complic. Urasc mai ales ca ma compromit. De ce promit? Si mai ales de ce tot cred in vorbe spuse in directia opusa vantului? Parca in fiecare zi ma indepartez tot mai tare de subiect, si parca tot odata devin doar un obiect ce a trecut acolo prin vizita ...
In curand toate astea vor deveni doar niste pietre scrise si batute de apa si soarta. Si nu pentru ca asa a fost sa fie ci pentru ca asa am lasat sa devina...
Numai simt dragostea aia din glasul tau, din atingerea ta ... Dragostea aia disperata de mine , de prezenta mea ... Totul intervine , pana si un fir de praf. Totul devine doar poze dintr-un vechii album pus la pastrat... Am decis sa conserv toata dragostea asta si sa nu o las sa se piarda pentru alte cuvinte cutremurate de o voce instabila pe sine .
Am decis sa ma rupt de filmuletele alea parca luate din basme pentru ca nu ma fac decat sa plang si sa imi doresc tot mai tare si tot mai constient sa ma intorc in trecut...
Ma amagesc zilnic cu ideea ca poate va fii mai bine . Poate nu azi si poate maine. Dar de cand am inceput sa ma incred eu intr-un poate? Deobicei acel poate = Nu . sau cel putin asa a fost la mine . De ce nu avem puterea si ne facem iluzii cu ceea ce stim ca deja am pierdut ? Oare ca mereu doare din ce in ce mai tare? Sau pur si simplu pentru ca increderea noastra oarba ne lasa muti ? Ma simt abandonata intr-o padure demult uitata si parca nu am nici o carare sa ma duca undeva. Sunt blocata aici la mijloc si parca simt ca nu pot face nimic . Decat sa astept si tot astept si parca astept de ani intregi . Asa ca ma intreb in mod inconstient : Ce va deveni toata asta in curand?
De ce am in suflet numai scrum si jar ? De ce ma simt asa perfida si atat de uitata? Sa fie doar o stare ? Cu cateva minute in urma am realizat ca numai ma doare . Am tremurat la gandul sincer si am suflat cu putere spre altceva tare . Am renuntat sa mai cred in bine si la vise de copil . Pentru ca azi am realizat ca niciodata nu se va intampla ce as putea sa stiu. Imi trec prin fata zilnic diferite cupluri de oameni casatoriti, urmaresc cu admiratie verighetele ce le poarta si stiu ca eu nu am sa pot fi asa . Imi complic singura viata si la fel imi opresc si bataile inimi cu fiecare lovitura ce o incasez si de fiecare data din ce in ce mai tare . M-am tot saturat sa cad in genunchi mei dezgoliti si apoi sa ma ridic iara.
Am deci sa raman jos , am decis sa spun nu , am decis sa treaca timpul.
Secundele mele pretioase trec si odata cu ele si altceva . Incep sa ma simt din ce in ce mai putin vie , incep sa cred ca numai e loc de prostie . Imi aduc aminte de vremurile bune si incep sa ma amuz ca pentru o clipa de fericire platim inzecit de mult ... Avem tendita de a ne distruge si de fiecare data in alt mod . Dar de data asta spun nu si prefer altceva. Prefer sa uit , sa merg si sa ascult muzica in tacere, prefer sa rad si sa uit de lacrimi ce provoaca durere. Cineva mi-a spus ceva important abea realizat acum "Daca asa a fost sa fie va fii incontinuare" . Dar asta nu inseamna ca toata viata mea se va opri doar in speranta ca poate va mai fii . Imi arunc propia speranta jos si o calc in picioare zdravan , renunt la a numai face nimic in favoarea constructiei . Imi indrept spatele si imi deschid ochii spre o noua perspectiva. Si poate cateodata ma intorc in contra sens si incerc sa mai vad cate ceva, dar hey girl viata merge inainte , nu inapoi asa cum crede-ai tu .
Numai inchide ochii apoi cautati controlul pentru ca e deja pierdut ... In negura ploii de afara, m-am sters pe pres de toate iluziile si dorintele neindeplinite . Am lasat ploaia sa imi spele pacatele si am aruncat tot ce ma face sa ma inec . Uneori nu ma inteleg de ce detest atat de mult frigul cand eu in general sunt o persoana rece . Nevoie de ceva cald ma face sa ma cutremur cand dau de frig si de orice lucru in general rece .Crede-am ca indiferenta doare , dar se pare ca nu doare chiar asa tare ... te obisnuiesti , te plictisesti si devine un sentiment placut de nebagat in seama .
Si se pare ca numai imi face bine sa vorbesc , sa vorbesc despre mine sau de ce ma doare inauntru meu. Am avut un sentiment ciudat, de parca am ramas goala si am amutit ceva mai mult de un moment, mi-am luat o suvita de par si am inceput sa o intorc la infinit si nu mi-am dat seama decat dupa ceva timp de faptul ca urasc sa imi ating parul . Dar se spune ca e un nou inceput pentru toate . O noua etapa , o scara din ce in ce mai inalta . Atatea trepte urcate in zadar , le-am sarit inapoi dintr-o singura miscare .
Ii ascult inima cum ii bate si stiu ca e singurul suflet care nu ar face ceva sa ma raneasca . Cel putin nu voluntar . Si ma iarta de fiecare data cand plec si uit sa ma mai intorc, si ma primeste cald si sta aici cand numai e nimeni in preajma mea . Poate daca ar fi om poate ar gasi si cuvintele potrivite ce imi trebuie adresate corect . Renunt sa mai vorbesc , sa mai decid ceea ce nu stiu inca daca este corect ...
.JPG)
