Ash

De ce am in suflet numai scrum si jar ? De ce ma simt asa perfida si atat de uitata? Sa fie doar o stare ? Cu cateva minute in urma am realizat ca numai ma doare . Am tremurat la gandul sincer si am suflat cu putere spre altceva tare . Am renuntat sa mai cred in bine si la vise de copil . Pentru ca azi am realizat ca niciodata nu se va intampla ce as putea sa stiu. Imi trec prin fata zilnic diferite cupluri de oameni casatoriti, urmaresc cu admiratie verighetele ce le poarta si stiu ca eu nu am sa pot fi asa . Imi complic singura viata si la fel imi opresc si bataile inimi cu fiecare lovitura ce o incasez si de fiecare data din ce in ce mai tare . M-am tot saturat sa cad in genunchi mei dezgoliti si apoi sa ma ridic iara.
Am deci sa raman jos , am decis sa spun nu , am decis sa treaca timpul.
Secundele mele pretioase trec si odata cu ele si altceva . Incep sa ma simt din ce in ce mai putin vie , incep sa cred ca numai e loc  de prostie . Imi aduc aminte de vremurile bune si incep sa ma amuz ca pentru o clipa de fericire platim inzecit de mult ... Avem tendita de a ne distruge si de fiecare data in alt mod . Dar de data asta spun nu si prefer altceva. Prefer sa uit , sa merg si sa ascult muzica in tacere, prefer sa rad si sa uit de lacrimi ce provoaca durere. Cineva mi-a spus ceva important abea realizat acum "Daca asa a fost sa fie va fii incontinuare" . Dar asta nu inseamna ca toata viata mea se va opri doar in speranta ca poate va mai fii . Imi arunc propia speranta jos si o calc in picioare zdravan , renunt la a numai face nimic in favoarea constructiei . Imi indrept spatele si imi deschid ochii spre o noua perspectiva. Si poate cateodata ma intorc in contra sens si incerc sa mai vad cate ceva, dar hey girl viata merge inainte , nu inapoi asa cum crede-ai tu .
Numai inchide ochii apoi cautati controlul pentru ca e deja pierdut ... In negura ploii de afara, m-am sters pe pres de toate iluziile si dorintele neindeplinite . Am lasat ploaia sa imi spele pacatele si am aruncat tot ce ma face sa ma inec . Uneori nu ma inteleg de ce detest atat de mult frigul cand eu in general sunt o persoana rece . Nevoie de ceva cald ma face sa ma cutremur cand dau de frig si de orice lucru in general rece .Crede-am ca indiferenta doare , dar se pare ca nu doare chiar asa tare ... te obisnuiesti , te plictisesti si devine un sentiment placut de nebagat in seama . 
Si se pare ca numai imi face bine sa vorbesc , sa vorbesc despre mine sau de ce ma doare inauntru meu. Am avut un sentiment ciudat, de parca am ramas goala si am amutit ceva mai mult de un moment, mi-am luat o suvita de par si am inceput sa o intorc la infinit si nu mi-am dat seama decat dupa ceva timp de faptul ca urasc sa imi ating parul . Dar se spune ca e un nou inceput pentru toate . O noua etapa , o scara din ce in ce mai inalta . Atatea trepte urcate in zadar , le-am sarit inapoi dintr-o singura miscare .
Ii ascult inima cum ii bate si stiu ca e singurul suflet care nu ar face ceva sa ma raneasca . Cel putin nu voluntar . Si ma iarta de fiecare data cand plec si uit sa ma mai intorc, si ma primeste cald si sta aici cand numai e nimeni in preajma mea . Poate daca ar fi om poate ar gasi si cuvintele potrivite ce imi trebuie adresate corect . Renunt sa mai vorbesc , sa mai decid ceea ce nu stiu inca daca este corect ...