Evit

Evit sa ma intorc, dar se pare ca mereu uit ce imi promit...  Si nu am sa inteleg niciodata de ce imi mai fac mult rau singura decat imi face alti... Dc nu vreau sa pun stop imaginatiei aiurea si sa fiu optimista... Cea de altadata! Da tin sa cred ca asa ceva numai este posibil sau numai vreau sa fie posibil..Probabil m-am obisnuit cu cea de azi... O fire de 3x mai impulsiva si mai nehotarata si negativista.... Sau realista... Si ma contrazic singura iar... Pentru ca eu nu am fost de acord cu negativismul... Realism cu visare prefer, dar eu numai sunt in stare sa visez, sa ma las purtata de cel mai mic lucru... Frica de singuratate, pierdere, durere e mai presus de nijte vise stupide urla o parte din mintea mea  iar cealalta o plesneste mental si o cotrazice destul de sever... E prea mult haos in mintea mea, nici numai stiu de cine sa ascult... Am incredere in cel ce il iubesc, dar frica de profitarea increderi nu ma lasa sa ii arat cum sunt eu, cum vad lumea, cum  gandesc... Prefer sa tac, sa imi impun cererile fara vorbe si gesturi siropoase... Tajesc dupa prea multa siguranta... Pe care nimeni numai poate sa mio ofere pentru ca e satula de cereri absurde...
Si sincer nu inteleg ce rezolv daca postez.. Probabil sper ca restu sa vada ca nu sunt asa cum imi joc rolul... Sunt ranita si gresesc poate prea mult unori sau poate mai putin ca alti cu mult... Mie frica de minciuni, suspiciuni si altele... Vreau macar o parte din viata mea sa fie curata... Degeaba iti scriu ca esti tot  daca nu pot sa te mai fac sa simti cu adevarat... Probabil gandesc prea radical si la rece... Probabil inca mai caut pe drum o parte din fata aia dulce-scorpie, copilul ala matur si facand asta ma reintorc in unele locuri care mai rau imi fac decat bine sau ranesc persoane foarte dragi mie... Sunt iertata mereu si luata in brate, alungata apoi chemata, da ce nu stiti voi este ca eu nu m-am iertat pentru ce am facut in trecutul meu si a afectat pe cel iubit de mine... Nu ma iert atunci cand gresesc sau ma indoiesc fara motiv... Probabil asta duce la imaginatia mea absurda... Nu intelege gresit, nu-mi caut motive... Sunt constienta si imi asum vina acolo unde am gresit sau gresesc numai ca imi e prea greu sa recunosc in fata celor care am fost un idol... Urasc sa fiu considerata ' undeva jos' si nici-unu din  cei in care imi pun speranta sa nu vada ceva bun in mine... Asta ma raceste din ce in ce mai mult... Si tot ce imi doresc cu adevarat e sa va purtati asa cum faceati inainte... fara dulcegari si consolari,critici sau judecari... Acultare si indiferenta... Sfaturi din inima sau respect... Oare e posibil?
Mi sa zis ca sunt genul de persoana pentru care cuvantul ' imposibil' nu exista... Ca pot face din imposibil un viitor posibil... Da pot! Da am nevoie de putina incredere ca chiar pot...

END