Do you konw?

Stii ? Nu stii nimic ci doar te prefaci ... Dar mai stii ce stiu eu cumva? Ca poate voi pleca ... Satula de tot . Cu ochii in soare asa cum mai lasat tu de atatea ori... De atatea ori ! De ce am dementa de a repeta de aceleasi lucruri mereu? De ce cred in altu mai mult decat in propia intuitie... Tu mi-ai repetat ca vei pleca si cand o vei face vei fii prea bine pus sa te mai uiti inapoi. Ok . Si eu ce ar trebuie sa simt in momentele de genu ?
Ca sunt doar pentru uz temporar or what'?
Numai am voie sa refuz sau sa imi spun parerea, mie frica sa te ating sau sa te sarut.
Unde duc toate astea? Bun, daca nu stii pe mine ma schimba si nu in bine, nu ma face sa te iubesc poate din contra sa te urasc. 
Dar stii tu oara ca intr-o zi voi pleca? Iti mai pasa? Mai opri?
Pun pariu ca nu . Nu iti pasa , nu iti va pasa suficient cu adevarat. Tot ce te tine in loc e trecutul ala.  Nu iti mai pasa ca ma supar  sau ca plang sau ca nu sunt fericita. Nu imi pasa de lucrurile materiale, nu ma incanta o pereche de role mai mult prezenta ta. Dar de unde sa sti tu? Nu iti pasa, nu vrei sa auzi sau sa vezi .
Nu am nevoie de nimic in afara de liniste, de intelegere si sa numai fiu subestimata.
Inca am aceiasi putere ca intotdeauna... Poate  sa nu imi pese, sa uit , sa urasc, sa lovesc si sa ma razbun. So?:)) Cei de facut in cazul asta ? Sunt atatea de spus dar ce rost are toate aste? Le simt doar eu , le aud si le vad . Ma simt singura. Tu stii asta ?

Tic-Tac

Ai avut vreodata impresia ca timpul sa oprit in loc si tu ai ramas prinsa acolo undeva in aer. Si vezi cum toate trec pe langa tine si numai tu ramai pe loc?
Ei bine eu sunt blocata aici in capul meu, dependenta de cineva, dependenta de a face ceva.
Ma simt ca si cum as fii pedepsita si inchisa intr-o camera. Really? Tot la capatul asta de drum am ramas? Trece timpul .. il aud cum face tic-tac , iar eu... eu tot aici am ramas. Blocata de vreme , de anotimp, blocata intr-un singur sens. Am momente cand simt ca inebunesc si ca as face orice sa plec de pe loc sau macar sa schimb directia de orientare.
M-am plictisit, m-am sictirit de terapi soc si de faptul ca trebuie sa stau pe loc si sa astept.
Urasc cand nu pot face nimic pentru nimeni.
Urasc sa aud zgomotul asta. Tic-Tac nu pot face un pact cu timpul.

Dependenta de bine...

Dependenta de bine sau mai bine zis de tine... Urasc sa fiu atacata pentru ca atac la randul meu. Si ce daca numai am tigari sau ca in curand se vor termina toate aste bune... Si ce daca! Dar incep sa ma foiesc ca un copil mic ce nu isi gaseste locul si incep sa ma oftic petru ca eu las de la mn si ma las cheala.  
Dependenta de iubirea ce ti-o port neconditionat. Dependenta de pielea ta de catifea. Dependenta de ochii tai verzui si de modul cum ma privesti si ma atingi.
Dependenta de cuvintele ce mi le soptesti la ureche cand dorm.Dependenta de tine in, intreg. Dependenta de ura ce ti-o port atunci cand imi arunci vorbe in fata, de lacrimile ce le vars undeva in noapte sau undeva intr-un ochi de fereastra.
Asa sunt eu. Ca un copil mic ce depinde de mama. Tu esti aerul care il respir, de ce ma condamni si ma judeci? Mai ales de ce ma compari?
Sunt dependenta de sunetele inimii tale. Stiai asta? Stiai ca nu pot sa adorm daca suntem certati? Daca nu ma saruti si nu imi  spui noapte buna si mai ales ca ma iubesti eu uit sa adorm? Cum poti pune capul tau frumos pe perna si cum poti inchide ochii fara sa ma vezi zambind?
Toata dragostea doar eu o port? Ma otravesti lent cu fiecare doza de genu. Imi colorezi viata in negru iar eu uit sa rad, sa ma bucur si mai ales sa visez. Sunt fericita atunci cand tu esti si trista atunci cand te vad abatut. As face orice sa schimb asta. Placa asta proasta ce ma face sa te urasc. Urasc gandul ce ma strabate noaptea. Urasc ca numai vorbesti cu mine... Urasc  ca ma faci sa ma simt rece si fara viata. Urasc ca te iubesc mai mult decat imi iubesc propia viata! Te urasc ca pari atat de perfect si eu ma simt atat de joasa.
Si totusi am ajuns sa fiu dependenta de tine. Lucrul care imi face bine sunt clipele, momentele alea cand tu esti cu adevarat alaturi de mine.
Stii imi e dor de momentele noastre... Alea cand radeam fara sa aiba vre-un sens, mie dor de tine . Sa ma iubesti asa cum te iubesc eu. Ca pe un suflet pereche...
Cand ai uitat sau ai incetat sa faci asta? Cand? Cand eu inca sunt dependenta de tine.

When?

Te-ai intrebat vreodata :cand? Cand ai ajuns aici, acum ? Eu am momente cand ma intreb cu ce am gresit si cand am facut un pas asa mare in fata...
Sunt momente, clipe si zile in care imi vine sa ma iau de cap si sa ma arunc cat colo... De ce ? Pentru ca pot si pentru ca uneori simt ca numai pot. trebuie sa accept , sa inteleg mereu si mereu si mai ales trebuie sa am rabdare,
Trebuie sa fac ceva sa numai ma gandesc. De exemplu azi era o zi perfecta de role. Imi e dor sa fac ceva pentru mine si corpul meu. Mai sunt 12 zile , pana cand mai trece 1 an pentru mine. Si tot ma intreb cand a trecut timpul asa repede pentru mine. Ma incarca emotiile cu gandul la trecut. La cate am facut si la ce nu am facut. Si parca brusc am evaporat toate subiectele ce le aveam de discutat. M-am rezumat la simplu fapt sa tac, sa numai spun nimic, sa numai simt nimic... Incerc sa numai ma trezesc in miez de noapte si sa ma intreb de ce... Incerc sa imi tin capul sus atunci cand numai imi vine sa ma ridic de jos. Toate astea au creat un zid gros in jurul meu. O bariera de nepatrus . Realizez ca asa este mai bine, mai usor de suportat tot ce simt rau si de necontrolat in mine.
Demonul asta nu imi da pace si imi zapaceste visele sau sunt influentata de o, oarecare stare si de faptul ca nu am control si am prea multe limite si alte  limite. Ma rezum si imi impart gandurile ca pe un pachet de biscuiti. Dar in cate moduri pot sa tac?
Cand mi se vor vindeca toate raniile astea?Cand totul va fii limpede si clar ca "buna ziua"?
Nu pot stii cand si in ce mod... Ma inchid tot mai mult in mine si imi ocup timpul in diverse moduri ...
Afara e soare desi e ora 17 00 si eu stau si ma gandesc la nu stiu ce reguli si etica morala.
Ma doare capul si mi se schimba starea... Ma opresc din ras si astept ploaia...

Balance

Cui trebuie sa ii multumesc pentru picul asta de liniste? Pentru faptul ca ma pot duce in bucataria mea sa fac cafea, sa imi mangai pisica fara sa imi fie frica ca maine numai e ... Si cu toate asta pe cine trebuie sa dau vina si sa urasc pentru durerea corporala pe care o simt ?
Vezi tu aici balanta este corecta. Nu pot sa urasc, nu pot sa dau vina, trebuie sa accept si sa ma multumesc cu ceea ce am. Ceea ce este putin mai mult decat speram .
Trebuie sa las ura aia clocotica deoparte, nu are rost sa ma inchid. Toate trec asa cum a mai trecut...Orice experienta neplacuta ramane intiparita undeva acolo si va incerca candva sa scape atunci cand cauta motive...
Respir adanc si ma gandesc de 10 ori inainte sa caut un vinovat pentru ceea ce simt ... 
Am prieteni ce imi sunt aproape in fiecare ceas fie prin prezenta , fie printr-un apel sau mesaj sau net. Si mai ales am o familie , un sot care ar face orice sa ma vada ca zambesc chit ca eu sunt mai ciufuta in fiecare dimineata si culmea ca am devenit obsedata ca totul sa fie curat si la locul lui . Fiecare avem balansul nostru , de a ne misca , de a iubi , de a face orice. Al meu e putin mai rapid ca al vostru . Eu fac totul la o alta viteza si vad lumea la o scara mai larga decat vedeti voi. Imi largesc orizontul, incerc sa invat ceea ce n-am invatat pana acum, incerc sa schimb ceea ce nu am putut pana acum .
Si merge . Ma pot trezi cu gandul ca numai pleci cand faci ochii . Te vad toata ziua prin preajma mea si incerci sa ma susti asa cum poti chiar daca eu sunt in transa mea ... 
Imi beau cafeaua cu ghemul meu de blana cenusiu si ascultam muzica, lenevim in timp ce barbatul casei e plecat cu treburi ... E putin fun, dar sunt fericita. Am gasit si eu in sfarsit ceva ce mintea si inimia imi vorbeste in aceiasi limba .
Nu pot sa mai renunt dupa tot ce am cladit. Pot doar sa astept si toate lucrurile bune vin doar asteptate .
Te iubesc pentru ca cu tine totul e perfect indiferent de cat de imperfect pare! 

Until

In mintea mea deja am omorat tot ce imi statea in cale... Si sunt undeva in josul  prapastiei. Cauta-ma..
Din ras , am dat in plans , dar am simtit doar senzatia de cald pe fata mea. A trebuit sa ma privesc in oglinda sa imi dau seama ca sunt eu ... Dar sunt eu ?
Aceea fata cu acele cearcane ingrijoratoare? Am senzatia ca numai sunt eu. Ca sunt diferita , ca e ceva schimbat... Poate vremea!
Am o amprenta asupra vietii mele candva . Am o vaga idee de cum ar fi trebuit sa fiu acum, dar sunt cam putin departe de acel drum...
Nimanui nu ii mai pasa daca sunt suparata si de ce sunt . Si la cei care ma asteptam sa faca totul pentru mine sau macar sa dea impresia unde sunt ? La cativa centrimetri de mine uneori.
In mintea mea se da deja o mare batalie . Pentru ce ? Numai inima mea stie . In loc sa ma simt puternica , ma simt mica si uitata de lume sau mai degraba calcata in picioare.
De ce numai reusesc sa ies de aici? Ma mai aude cineva? Sau ma auziti , dar pentru voi sunt inexistenta? 
Incerc sa respir , si tot mai astept ca un copil mic si naiv cate un mesaj de noapte buna sau de buna dimineata atunci cand nu esti ...
Tot mai astept un "te iubesc" cand nu ma astept si chiar de nu ne este bine , macar atat.
Dar in loc de asta , exista multa tacere, tachinare... Inteleg. Stiu de ce. Stiu ca o pot si opri, dar de ce tot eu ? 
Vezi tu... Am promis, m-am jurat ca inapoi aici numai ma intorc, dar totusi sunt aici si tu tot te astepti sa fac eu lucrurile sa mearga la fel ca si prima si a doua si a treia data...
Intrebarea mea este aceiasi "De ce tot eu ?' ...
Tu mi-ai spus ca sunt lumea ta. Ca viata ta nu exista fara mine, ei bine sunt aici... Conteaza? Tot am impresia ca cer prea mult. Oare nu imi e de ajuns ca sunt ca si orfana ? 
In fiecare zi , minut, secunda gandul de maine ma cuprinde mai rau ca niciodata.
Numai ascult muzica ci dau din colt in colt... Numai spun cuvinte ce altadata erau cu un folos. Parca vorbesc cu ura si mult acid in suflet. Parca numai vad decat negru ce imi sta pe fata. Numai am lacrimi ci doar picaturi de apa calda , numai am inima ci doar o durere in suflet.. Si gandul ce ma bantuie in nestiire e despre ceva ce am sa fac sau am sa rup din mine. Ma tot intreb care va fii rezultatul. O alta eu din ce in ce mai rece sau o femeie usor de pus cu fata la pamant.
Ma obsedeaza incet incet greseala asta, si inca ma intreb "de ce eu ?" . Numai stiu unde sa imi mai gasesc puterea sa ma ridic si din asta. Numai stiu unde sa privesc sa vad si alceva in afara de alt iad ... Ma simt inutila.parasita de speranta... Ma simt grea... Oare e ceva ce ma va ajuta vreodata?

Heavy

Si iar devine totul mai putin usor de suportat. Fara solutii, fara vorbe bune , fara cedare...
Numai impasuri la tot pasul.Nu reusim sa iesim de aici . Din negura noptii ce se lasa usor si in fiecare zi din ce in ce mai densa... Am tot obosit sa ma dau cu capul de pereti in fiecare zi cand nu gasesc nici-o solutie . Si mai ales cand alti isi rezerva dreptul de a cere ceea ce nu au dreptul ... Nu avem pe cineva sa ne sustina sau sa ne inteleaga ca momentan nu ne este usor. Toti cer din ce in ce mai mult fara sa dea macar o secunda de intelegere inapoi. 
Nu inteleg cum la alti le pot fii atat de bine si noua atat de rau . Parca totul e impotriva noastra . Pana si natura... Devine stresanta la un moment dat toata lupta asta!