Fucking yeah !

NOT !!!

Nu in modul asta... M-am saturat sa stau singura eu cu mine. M-am saturat sa ma uit la telefon. M-am saturat sa astept sa sune . Decat asa mai bine lipsa.
Ma simt neimportanta, oricine trece peste cuvantul meu iar asta are sa se schimbe.
In drum spre casa am privit stele si parca mai aveam putin sa vorbesc cu ele. Strada pustie , doar eu cu mp3-ul meu si prietenu meu imaginar. Am ajuns sa vorbesc in versuri si sa fac rime cu mine. Ma simt iar de parca sunt pe scena si imi joc rolul. Vreau sa ies din aceasta rutina , vreau sa dispara orice urma de lume cretina. 
Ma simt ca oaia neagra din turma de oii albe. Ma simt in plus, ma simt aiurea. 
Imi aduc aminte de vremurile bune , de vremurile cand radeam pur si simplu si fara motiv.
Ce fac acum ? Ce fac? Stau si stau si tot astept sa treaca timpu asa de aiurea, fara sa fac nimic , fara sa simt ceva. Parca stau intr-un loc de vreme buna , parca mi-a fost lene toata viata sa fac un pas, parca numai stiu sa merg , parca am incetat sa mai vorbesc, acum doar tac... As vrea sa intorc pagina acestui moment, as vrea sa rescriu intreaga poveste ce zace pe un birou vechi. As vrea sa modific anumite amintiri , as vrea sa ma pot minti ca voi simti noi trairi.
Numai pot juca teatru, numai pot minti, ceva ma blocheaza, ceva nu ma lasa sa imi fac de cap, ceva imi spune nu are rost mai bine asa. Si tot spun lucrurilor pe nume si sincer acum nu am chef de tine , de mine sau de alte spume. 
Ceva imi spune ca nu are rost, ca ce a fost a fost nu s-a intors. 
Dar imi place sa fortez nota si sa ajung la acelasi final... Incerc sa zambesc in acest moment incert,  sa ma urc pe role si sa dispar pe moment. Sa nu aud nimic in afara de muzica , sa nu simt nimic in afara de ura. Parca ura ma face vie, dragostea ma face oarba si proasta... 
Si incepe weekendu, zile libere doar pentru mine, zile in care pot face ce vreau , zile si nopti pe care le voi pierde cu mine si cum vreau... Si gata numai e nimeni sa imi spuna nici macar un sincer buna...
Sterg poze rand pe rand , poze ce nu isi mai au rostu, poze ce imi trezesc amintiri anoste, poze ce imi aduc aminte de tot ce a disparut deodata si brusc.
Incerc sa imi dau seama ce simt, de ce sunt suparata asa pe viata , de ce nu pot sa mai vorbesc cu nimeni calm, dar nu reusesc sa gasesc raspuns si ajung intr-un final sa ma cert cu mine.
Si da , la dracu ca da ma simt pierduta ca un vapor in oceanul pacific luat de curenti si ajuns undeva in desert. Imi e cald si parca si frig si fac orice sa nu te mai strig. 
Ceva ma apasa in piept, respir greu si din ce in ce mai incet. Imi tin sufletul zdrobit in mana , incerc sa il resucitez, dar e in zadar pentru ca bate in prag de, deces.
Ma tot lupt cu umbrele din jurul meu, ma lupt cu mine , cu zambetul meu... Si simt ca parca drumul asta nu se mai termina... Ceva se inclina. Lumina se stinge!

Down

Am nevoie de un apus de soare. Am atata nevoie sa plec in departare. Sa uit de toate dezamagirile care au durut, de persoanele care le-am daruit pe tava si cu finete o parte din increderea mea. Am nevoie sa uit de durerea provocata de persoanele ce nu au stiut cum sa pastreze un secret. Senzatia de amintire persista in mintea mea, senzatia de dragoste se afla in sufletul meu, senzatia de ura trage sa iasa afara, dominarea isi face prezenta, slabiciunea dispare in zare, apusul ce apune fara soare .
Doar eu imi inteleg sensul vorbelor ce le scriu. Am rezumat fiecare simtire si traire a mea in cateva cuvinte si de fiecare data cand le recitesc imi aduc aminte de ceea ce am vrut sa spun .
Inca simt ploaia pe fata mea, ploaia de vara de acum cativa ani , noptiile pierdute la rand cu cativa dintre voi ce imi cititi blogu, imi aduc aminte atat de bine de parca a fost ieri.
Si am ajuns la concluzia ca nimeni nu iti poate face mai mult rau decat til poti face tu insusi. Mai ales cand inca te hranesti cu vise vii si amintiri. Si nu uita ca tot ce iti doresti se afla dincolo de frica si trebuie sa iti infrunti temerile pentru a-ti atinge visul. Eu am trecut dincolo de frica si mereu am obtinut intr-un fel sau altu ceea ce mi-am dorit. Poate de aceea mai exista si zicala "Ai grija ce iti doresti ca s-ar putea sa ti se indeplineasca" .
In fine.
Ziua de azi a fost interesanta sa zicem si nu prea. M-am obisnuit atat de tare cu totul incat nu stiu daca e de rau sau de bine. Intr-un  fel sau altu a inceput sa imi placa. Sa imi placa la genul ca detest tot ce tine de locul ala :)) .
Ajung acasa deja obosita si a doua zi cand ma trezesc nu sunt in stare sa mai fac nimic in afara de faptul sa imi beau cafeaua. Astept weekendul cu nerabdare , astept cu sufletul la gura un apus de soare si imi doresc cu disperare un rasarit prins din miscare.
Imi lipseste senzatia de nou si acel sentiment numit andrenalina, imi lipseste sa simt putin frica cand dau de ceva necunoscut, imi lipsesc provocarile adevarate !
Parca totul a, apus deodata si sec si parca vara asta trece incet, nu ma simt in viata ba din contra ma simt o leguma. Imi lipseste tot ce s-ar putea numi viata si un sfarsit de saptaman!
Si numai stiu in ce epoca suntem sau daca timpul trece pentru ca pur si simplu nu pot face diferenta intre zile . Parca totul seamana , parca nimic nu se schimba, aceiasi rutina si aceiasi oameni plictisitori ce cica iti fac ziua mai plina... mai plina cu rutina.
Daca as avea putin timp liber iara si din nou , m-as sui pe role si as pleca inainte soarelui si nu m-as mai intoarce . Sunt atat de plictisita incat sistemul meu e undeva jos sub limita inferioara, asteapta un plus de energie , un surplus de ceva nou. Ochii parca imi sunt din ce in ce mai sictiriti sa arunce aceiasi privire, gura din ce in ce mai obosita ca sa mai spuna ceva . Picioarele parca numai imi asculta porunca , mintea ce umbla creanga si inima ce cauta umbra. 
Am atatea chesti de spus de parca nu as mai termina niciodata... Am totul undeva jos deocamdata!

Not found ... Error!!

Si nu imi gasesc starea. Sunt nervoasa si agitata ca un copil mic nebagat in seama. Prea multe , prea mult haos...
Ma gandesc ca au trecut 3 luni de cand nu stiu unde ce si si cum , 3 zile de la marea gandire, 3 ore de cand tipam, 3 secunde de cand nu stiu de capul meu.
Si ceva imi da cu eroare, ceva imi spune "negasit" cand dau cautare la ceea ce caut .
In secunda doi rad, in secunda 3 tip, in secunda 7 o i-au razna. Parca undeva in capul meu toate starile de genu sunt programate si toate sentimentele sunt date peste cap. Si iar incep sa numai simt nimic , absolut nimic decat multa confuzie, enervare si multe alte sentimente negative.

Mintea mea! Nu stiu ce gasesc alti oameni ceva fascinant la mine . Cica la modul cum gandesc. Sunt o imprastiata fara pereche, agitata si nervoasa in unele momente cand chiar nu am de ce sa fiu.
Sunt directa, chiar foarte directa si pe unii chiar ii deranjeaza adevarul mai mult decat pare. Si am ajuns la concluzia ca nici eu nu ma cunosc chiar asa de bine cum crede-am ca stiu, ba din contra , sunt prea spontana si pentru mine insumi, am niste reactii si i-au niste decizi care sincer ma mira si pe mine.
Nu stiu unde am sa ajung in stilul asta. Probabil la nebuni stiu sigur . Si imi vine un vers in cap " E din ce in ce mai clar ca n-o sa ajung in rai" :)) .
Ma gandesc ca peste putin timp, incep o noua zi de munca si de nervi in plus. As vrea sa dorm la nesfarsit, as vrea sa ma pot calma pret de o secunda din agitatia actuala. 
Imi vin pe rad filmulete in cap cu ce faceam cu putin timp in urma si nu imi vine sa cred ca in secunda asta nu fac nimic decat sa stau si sa imi beau cafeau. A inceput rutina deja sa se instaleze si picul de timp liber nu stiu cum sa il impart. As vrea sa pot sa fac atat de multe si am atatea planuri in cap.
As vrea sa pot rezolva toate problemele ce se ivesc pe parcurs dar este peste puteriile mele.
Imi vad fratele din ce in ce mai obosit, mama din ce in ce mai bonlava si o fata care desi e straina in casa asta intr-un fel sau altu cum isi bate capul sa ne scoata din probleme. Lucrurile de genu merita apreciate. Nu stiu sa ma exprim in cuvinte si sa spun in fata cat de mult apreciez gesturile, dar o spun aici: Iti multumesc mama ca ai grija de mine si ca in fiecare zi imi pregatesti cafeaua. Iti multumesc tie cel ce imi esti frate ca ai grija de mine si ca mai crescut si inca ma cresti. Si iti multumesc tie fata straina ca ne iubesti asa cum suntem !
M-am trezit tot cu gandul la somn si cu gandul ca as vrea sa fie noapte si ca as vrea sa dau timpul cu cateva luni in spate. Ca parca as vrea sa fie iarna pentru ca , caldura asta ma dispera. M-am trezit cu dor de patul meu si cu dor de zile bune . Si am ajuns sa rasfoiesc pagini mai vechii decat amintirile ce le am in cap, am inceput sa revad ce nu am mai vazut demult si mi s-a sters din cap.
Am momente ca momentul de fata cand parca as vrea sa renunt la tot , sa ma resemnez sa lupt cu  viata si sa ma ascund undeva. In secunda urmatoare imi voi reveni si probabil voi rade de ce am scris aici.
Dar am ajuns sa ma intreb daca chiar sunt singura cu stariile de genu. Oare mai este cineva asa ca mine ? Sa aibe mai mult  sentimente de genu decat o viata frumoasa? Mereu neinteleasa, mereu abordata gresit, mereu enervata si mereu o dau in bara pe orice plan. Si cand in sfarsit am un lucru bun fac ceva si ii dau drumu ! As vrea sa pot schimba macar o mica parte din mine , dar imi spun ca fara anumite parti nu as fi eu . 
 Si ma gandesc la un jurnal cu cheie, cu pagini albe mazgalite in stilou . Ganduri pe foaie ca altadata , ganduri ce nu pot fi sterse, editate sau furate. Gandurile mele!

My way

Drumul meu ... 
Hmmm se pare ca nu se mai termina.Sunt un pic obosita si abea azi am avut timp sa ma gandesc daca decizia luata este una corecta fata de ambele parti ... Si am stat si m-am gandit bine asa cum m-a invatat cineva sa o fac si am ajuns la concluzia ca sunt fericita si foarte multumita de ce am ales. Si ca este mai mult decat suficient si mai mult decat am nevoie. Nu stiu de ce am facut unele chesti si de ce atentia mea a fost captata de altceva candva... Sunt nu stiu pur si simplu satisfacuta. Nu am de ce sa comentez. Cineva se intereseaza de soarta mea, ii pasa de mine, are grija de mine si toate cele. Am si libertatea de care am nevoie ca sa ma pot destinde. Deci ce imi mai pot dori?
Imi doresc acelasi lucru. Un drum fara incrusisari, un zambet cald care sa ma astepte mereu la finalul zilei , un sarut pe frunte si un noapte buna.  Si imi doresc ca vara asta fata de alte veri sa am multe poze si sa incep sa mai fac din lucrurile puse pe lista de asteptare. 
Ma gandesc ca mai este putin si trebuie sa imi dovedesc mie ca sunt in stare sa fac ceva cu cariera mea anul asta.  Sunt optimista ca intotdeauna si imi spun ca anul asta voi reusi.
Brusc imi aduc aminte de un miros de cafea si de soarele din ultimele 2 zile, de caldura coplesitoare ce abea ma lasat sa dorm si de niste pijamale rosi. Imi aduc aminte de scufita rosie :)) ce umbla prin casa cautand un rimel . 
Imi aduc aminte ca am provocat un accident de masina din cauza unei rochite d un albastru inchis . Nu am fost eu de vina ci soferul care se uita insistent la picioarele mele si a uitat sa mai puna frana si a intrat in curul unei masini:)) .
Asta ma face sa ma simt mai mandra chiar daca nu e ceva normal, ma simt mai plina de mine. Am potential se pare :)) 
Ultimele doua zile au trecut fulgerator. Ultimu lucru ce mi-l amintesc sunt stelele de pe cer pe care le-am privit cu mai putin de 1h in urma.
Si inainte sa ma apuc de postat , am ratacit prin calculatorul meu si in sfarsit am dat de o poza interesanta facuta de mine in timpul liceului cand mai chiuleam pentru o plimbare prin parc.
Imi aduce atatea sentimente stranii si atatea momente incarcate de sentimente. Fiecare poza in parte imi aduce odata cu privirea ei alte momente cuprinse in ziua respectiva.
Poza de mai sus parca reprezinta ce as vrea sa zic eu intr-un cuvant si felul cum imi vad eu calea in momentul asta. 
Se pare ca m-am apropiat drastic de lucru ce il asteptam. De finalul acestui drum. In sfarsit pot spune Stop asta e ceea ce vreau. Chiar daca mai am momente in care ma racesc brusc , chiar daca uneori nu stiu ce vreau se pare ca in adancul inimi raspunsu este deja acolo doar ca eu uneori il ignor total, prefer sa mai fac lucruri pe care cica sa nu le regret ca nu le-am facut apoi le regret intr-un fel sau altu.
Sunt putine lucruri ce le-am regretat in viata asta. Unul dintre micile mele regrete este acela ca am rupt inima unor persoane nevinovate. Altceva legat de mine sau de, deciziile luate in trecut nu am vre-un regret. Toate au dus la construirea persoanei pe care o vezi azi. Sunt o persoane puternica desi uneori nu par, pentru ca fiecare avem puncte slabe si ne daramam la un moment dat monumentu de piatra pe care l-am construit.
Suntem umani si avem sentimente poate asta este defectul nostru ce ne face slabi .
In fine. Sunt atat de multe de spus da m-am rezumat doar la o mica parte si cate putin din ce am vrut sa spun.
De maine incepe calvarul vietii mele .

Back to dreams

Zambetul meu a revenit optimist. Cand imi vad munca inapoi unde ii este locul. De data asta m-am asigurat ca nu se mai intampla si a doua oara :) ... 
Si ma intorc in visele mele dulci, in lumea mea de diamant. Ma intorc la meditatie, ma intorc la tine cu inima deschisa si fara teama de incercare. Oricine merita o a doua sansa asa mi s-a spus. Inca simt gustul buzelor tale pe buzele mele :) ... Nu ma pot gandit la altceva. Cred ca e timpul sa te scot din mintea mea .
Si plec ca in fiecare seara . Pe role ...

Am revenit. Am fost si m-am plimbat tot orasul si m-am oprit pe o bancutza indreptate cu privirea spre mare. Am ramas blocata pe luminitele de pe vaporase ... Apa ce sclipea in bataia lunii , si plaja pustie, nici tipenie de om( cel putin in zona care eram eu )  . Si am stat asa si am privit vreo jumatate de ora marea involvurata si am ascultat in tihna sunetele valurilor ce se spargea de mal. 
Inca o experienta de adaugat in dosarul meu frumos. Am descoperit ca nu-i chiar asa trist sa fii singura cu tine. Mai bine asa decat cu cineva care ii i-a 1000 d ani sa spuna ceea ce nu exista... Trebuie sa ma obisnuiesc ca nimeni nu-i asa spontan ca mine , in fond sunt o ciudatica. Inca umblu cu agenda in mana incercand sa descriu tot ceea ce vad intr-o lume paralela. Incerc prin vointa si rabdarea mea sa le arat si altora ca visele sunt frumoase si uneori fac si bine nu, numai rau. 
Eu nu am incetat sa sper si nu voi inceta niciodata sa cred ca voi ajunge acolo unde mi-am propus ca voi ajunge odata.
Si azi pe zi m-am simtit cam prost... Din cauza zambetului meu, nu toti vad ceva frumos in zambetu meu, ba chiar ii amuza si pun iara porecle idioate. Si ma ofensez si ma intristez pentru ca speram ca macar atunci cand voi creste voi putea sa trec si peste complexul asta idiot. Ma doare sa vad cata rautate se ascunde sub masca falsa a unora. 
Incetez sa sper ca mai exista oamnei buni. Oameni care pot vedea dincolo de aparente. Oameni care ia viata in brate si o iubesc asa cum este ea.
Ce va insipira poza de mai sus? Probabil ceva banal... Dar uitati-va cu atentie si observati defapt splendoarea ei. Vedeti cum se vede lumina acelui felinar? Poteca aia ce se imparte si duce in mai multe directii la fel ca viata noastra? Scariile acelea care indica treptele din viata noastra adica modul cum urcam si coboram in viata? Dar totusi vedeti pe margini sunt niste frunze verzi ce inspira ceva frumos, ceva ce te face sa te simti viu, natural. 
Drumul nostru e presarat cu bune si cu rele si sa stiti ca toti undeva in lumea asta avem sufletul nostru pereche. Va veni candva. Sau cel putin eu asa visez 

Bad dreams

Somnul ce-a fugit departe

Lumea mea cum iar se imparte!

Am aruncat visul cu noi

Am aruncat tot la gunoi

Sterge-mi tu lacrima trista

Fa-mi tu drama optimista

Si nu ma lasa sa ma pierd in speranta

Sa trec dincolo de limita de viata
Ia-ma din cosmarul tau

Trezeste-ma e doar un vis rau!
Numai imi spune cat am gresit,

Stiu ce am facut, nu m-am oprit!
Numai vreau sa simt iara greata

Vreau sa te vad doar pe tine in fata

Sa apari cu flori la usa

Sa-mi desenezi iara inimi pe tusa.

Tine-ma strans cat sa numai respir

Sa nu pot pleca, tine-ma-n fir!

Over again

Munca mea de o viata . Distrusa in cateva secunde de cineva care nu are ce face... Incerc sa ma conving ca si asta e un inceput. Ca poate erau atat de multe lucruri triste ce trebuia lasate in urma. As vrea sa ma pot convinge de asta, dar nu pot. Cum sa cred in cuvintele alea false de iubire cand imi da lumea peste cap. Ca in acest moment. 
Tot ce imi doresc e sa pot recupera macar jumate din ce am pierdut. Atatea poze ce le-am pierdut, atatea posturi scrise cu suspine si cu fericire, lacrimi sau rasete. 
Are dreptu cineva sa iti faca asta ??? Eu nu cred ca are cineva dreptu. Dar sunt oameni care chiar nu au ce face, care nu am cuvinte sa ii descriu. Oameni care nu mi-au vrut niciodata binele!!!