Can you see ?

Si poti vedea dincolo de aparente? Poti vedea te intreb sufletul meu ranit? Ai idee ca sangerez undeva acolo inauntru meu ? E cine care sa poate vedea dincolo de cuvintele mele false ? Cineva? 
 Am plecat de la munca cu lacrimi in ochii . De ce? Nu ma intrebati. Cand am iesit afara a inceput sa ploua. Si ploua incet peste buclele mele negre , peste chipul meu palid... Mi-am bagat castiile in urechii si am plecat spre statie... Am stat si am tot stat in ploaie si uitandu-ma la telefon . Un apel , un mesaj ? Nici gand. In fond cui ii pasa? 
 Ma simt goala. Ca un recipient. Si nu imi gasesc locul, nu imi gasesc pur si simplu alinarea. 
Sunt bonlava si nu gasesc antidotul pentru boala mea... Care o fi aia... Merg agale pe strada si ma pierd printre copacii inverziti, nu realizez cand am ajuns unde trebuie sa cobor, dar in fine cobor si plec spre casa si inca ploua. Ma gandesc sa numai tin pe nimeni legat de mine pentru ca mie pur si simplu nu imi pasa . Nu imi pasa de mine. Daca as putea m-as rani singura, dar nu am curaju. Si se pare ca nu am gasit persoana aia care sa se uite adanc in ochii mei si sa imi spuna: :" Te inteleg, stai linistita , ai sa fii ok " Nu!!
Toti ma ataca, ma critica si ma face sa ma inchid in mine, sa raspund doar cu atacuri si ironizand prea mult. Ma faceti sa plec chiar si fara directie. De ce ? Chiar asa de rea sunt cum par? A stat cineva suficient de mult langa mine cat sa imi cunoasca sufletul? De ce pretinteti ca imi cunoasteti sufletul? De ce pretindeti ca ma puteti vindeca cand nici macar nu ati facut un pas catre mine? Incerc sa ma vindec de mine insumi. Sa numai imi fac rau cu intrebarile astea, dar pur si simplu nu pot. 
Aseara am iesit . Am iesit in locul unde candva am avut parte de cel mai tare Craciun si am crezut ca sentimentul ala care ma incarcat atunci , ehh am gandit-o prost pe asta.
In schimb am invatat sa zbor ... Din leagan jos :)) ! Asta a fost singurul lucru misto de aseara. In rest , tipete,scandaluri , batai si toate cele... Ah si am omis pumnul ce mi l-am primt din greseala in nas?:)) 
In fine deviez de la subiect iara si din nou...

 Poti sa vezi tu oare binele din intunericul din mine ? Poti ? Poti? Daca da... Dami si mie o lanterna ca sa te insotesc acolo jos si sa imi recuperez si eu stariile alea frumoase cand dansam prin ploaie  sau zambetul ala care te scotea din depresie sau macar dami momentele alea cand puteam sa plang oriunde in afara sa ma ascund in ploaie ... De ce ? de ce nu pot sa mai plang ma intreb? Oare chiar numai am lacrimi? Nu stiu ce am , nu stiu cei cu mine iara si din nou, dar ma simt al naibi de nasol ... Vreau sa fac ceva , ceva ce nu stiu ce. Vreau sa spun ceva, dar imi pierd ideea... Ma pierd cu fiecare rand cel il scriu... Imi simt inima cum bate puternic, simt dragostea ce pulseaza in venele mele si ma cearta si ma cearta. Imi tot spune si imi tot repeta ca am atatea de oferit, de ce le tii in tine ? 
 Cineva imi tot repeta ca nu sunt singura. Atunci spune-mi tu mie : de ce ma simt atat de singura? De ce simt ca nimanui nu ii pasa cu adevarat de ce simt sau ce spun? De ce pana si familia imi raneste sufletul de ce? Aveti idee vre-unu din voi cum e sa te simti in plus in aceea familia care crezi ca este a ta ? Aveti idee ? Nu cred, pur si simplu nu cred...
Ma simt ca o piesa de mobilier veche, folosita si aruncata intr-un colt si uitata de toti si de toate ...  Si cu cine sa vorbesc despre ce simt? Cu cine? Cu voi cei care ma criticati? Cu voi cei care va prefaceti ca ma ascultati apoi cand aveti nervi va razbunati cu confesia care am facuto la voi intr-un misto teribil ? Mai bine nu. Mai bine ma prefac ca sunt al naibi de fericita decat sa arat ca ma doare ceva. Mai bine iti spun : nu imi pasa, mie indiferent , nu am chef decat sa vii sa ma vezi deprimata si lipsita de viata. As sta aici in fata calculatorului zile intregi si doar scriind despre ceva fara sens... Pentru ca atunci cand scriu cu sens putini sunt aia care inteleg adevaratul sens a ce am vrut sa spun. Majoritate da click se uita , citeste , vede ca nu a inteles, inchide pagina si pune intrebari idioate :)) ... Pentru ca nimeni nu citeste ca si cum i-ar pasa cu adevarat, nimeni nu isi rezerva putin timp sa inteleaga ce vreau sa arat eu cu vorbele mele ... O fac din obligatie... 
Tu care citesti acum... Poti vedea ce vreau sa spun ?!

Blackout

Nu pot sa imi aduc aminte ce s-a intamplat in astea doua zile... Clar ! Nu stiu cand s-a facut vineri. Parca era miercuri seara si stateam la calculator dintr-o data negru... Imi aduc aminte pe fragmente cate ceva nu prea placut..
In fine zilele astea in care am stat in pat mai mult fortata de corpul meu care nu vroia sa imi asculte comenziile mintea mea ratacea si se intreba cum de sunt eu asa prinsa de un pat? Am ajuns la o concluzie finala... La concluzia ca e prea devreme de orice , trebuie sa imi traiesc viata inainte de toate apoi sa ma gandesc la cele sute de mii de lucruri din capul meu ...
Am invatat mai demult despre oameni ca ne putem schimba foarte repede... Si e de ajuns 2 zile la pat sa iti dai seama ca iti lasi viata sa treaca pe langa tine...
Acum ma simt mai bine teoretic , dar nu stiu cat o sa ma simt bine... In fine sa profitam de moment si sa incerc sa ma deschid...
Afara ploua si ploua destul de tare. Picaturile ce loveste asfaltul se fac ascultate de catre urechiile mele... Ma induce in eroare. Stiu despre ce as vrea sa scriu, dar nu pot. As scrie despre iertare, despre iubire, durere,familie, copii prosti si etc, dar mintea mea este prea ocupata de un sigur gand si nu le pot da cuvantarea celor ce imi bat la usa! Incerc sa numai ma gandesc si sa imi ocup timpul cu altceva, dar odata ce inca sunt aici si scriu se pare ca nu am gasit ceva bun sa imi distraga atentia... As iesi sa ma plimb, dar nu pot sunt blocata in casa. Pentru prima data urasc ploaia. Urasc faptul ca e atat de rece si nu ma lasa sa pasesc in ea.
Stau cu , cainele la picioare si spre mirarea mea sta cuminte cu ochii tristi fixati spre mine , parca pana si el simte ca ceva este neregula cu mine. Oare asa este? 
In fine. Las totul balta momentan. O sa vad cum si unde in functie de cate probleme mai am pe parcurs !

Morning

AMFITEATRU

Ma gadila iarba la picioare si vantul imi sufla bezmetic prin parul ud...Pasarile ciripesc un pic mai apasat ca ultima data cand am venit aici.Acelasi cuc singuratic ce repeta aceiasi poveste, acelasi loc magic ce se arata! Si vad mesajul in fata, dar eu trec fara sa il bag in seama... Vad sansa ce mi se arata in fata si aceea copila ce zambeste trist la mine. Cine este ea? Vede dragostea intr-un loc ascuns si ochii incep sa sangereze... Natura ce era verde acum incepe a se stinge la fel si noi... 

Am revenit in acest loc cu gandul ca imi va aduce linistea si pacea interioara de care am nevoie in momentul asta... Mi-am gasit spiritul rupt de realitate in acest loc. Se pare ca atunci cand am plecat l-am uitat aici ... Singuratatea lui ma copleseste la fel si imaginea perfecta a cuiva sau la ceva anume. Pacat ca doar pare perfecta.

Si parca e liniste... Brusc toate acele voci au tacut... In sfarsit mi-a dat libertate, in sfarsit ... Mi-am luat spiritul si am lasat vociile in urma. Nu trebuie sa inteleaga cineva ce spun , trebuie doar sa ma eliberez de emotiile ce sunt incarcata!

Si imi spun ca indiferent de ce imi va pregati aceasta zi eu voi sta cu capul sus infruntand tot ce ar incerca sa ma doboare... Uitate la mine cand iti vorbesc si cand iti spun ca vad adevarul din minciuniile tale. Nu vad pe nimeni langa tine , dar sunt cu tine cand esti sigur de tot. Si ma corectezi cand vad lucrurile gresit, dar vad vina sub rusine, iti vad sufletul prin geamul tau de protectie. Vad cicatricele ce raman. Te vad pe tine sufletul meu!

Se pare ca pana la urma viata e doar un joc si toate motivele mele de razbunare au cazut. Vad o singura cale in fata... Sa fie oare drumul meu bun ?

Si spune-mi ca iti pasa si ca poti sa intelegi cine sunt eu...Pentru ca am fost prea mult timp singura cu mine si acum am nevoie de cineva sa ma ridice cand am sa cad, sa imi spuna ca gresesc atunci cand gresesc, sa imi spuna stop atunci cand nu am limite! 

Vad linistea asta turbata dintr-un parc gol si parca natura striga disperata ca nu este indeajuns de admirata si ca multi nu vedem esentialul ei. Si ma intreb : Oare vede cineva  ce vad eu in fiecare pas ce il fac sau il faceti. Vedeti voi oare ca banalitatea are ceva aparte? Probabil nu, dar acum ma simt prea euforic , prea prinsa in vechiul meu basm... In locul asta am prins mai multe rasarituri si apusuri decat am prins toata viata mea in alte locuri. Aici mi s-a citit prima poezie cu voce tare, aici inca mai exista magie! Si as vrea si lucrul asta sa il las in urma , dar eu cu ce mai raman daca sterg totul? 

Inchid ochii deschid bratele larg si ma las cuprinsa de moment...Incerc sa simt si altceva in afara de durerile lumii!

PERFECTIUNE?

Ati avut vreodata senzatia ca vezi cel mai perfect lucru? O imagine, o persoana, orice care sa para rupt de realitate si sa crezi ca chiar exista perfectiunea? Eh bine eu am in fata mea o gradina mare cu multii trandafiri de diferite culori, carari care duc la cate o bancutza si eu stau intre ruine... Si totusi imaginea din fata mea este stricata brusc de persoanele ce se aseaza printre minunatele flori si incep sa se certe ... Si ma gandesc ca asa se intampla si cu viata noastra. Tot persoanele ne strica imaginea perfecta despre noi insine , ne ranesc apoi pleaca si apoi se intorc si isi cer scuze si apoi pleaca iara. complicata e viata asta.Si totusi chiar daca ne ranesc si ne schimba parerea radical despre noi insine avem tendinta sa iertam si sa ne spunem ca a fost o greseala si nu a facut nimic cu intentie. Ei bine ne inselam amarnic. Toti care facem rau o facem pentru ca vrem si pentru ca putem... Si imi pare rau ca si eu ma numar printre persoanele alea rele care le place mai mult sa faca rau decat orice altceva... Incerc sa uit de partea asta din mine . Chiar vreau sa ma bucur de momentele speciale ce mi le-a rezervat viata. Ca nu are cum totul sa fie rau pentru mine , trebuie sa existe undeva acolo si un lucru bun pentru mine... Toti avem parte de sanse in viata, Sansa de a intalni pe cineva cu adevarat special, dar ce nu inteleg eu de ce cand intalnim persoana aia avem tendinta de ai da drumu. De ce ne gandim mereu ca o sa fim raniti in loc sa lasam lucrurile asa de la sine... Si mai ales in unele cazuri de ce unii din noi se da victime atunci cand chiar nu este cazul???Si de ce ranim mai mult decat incercam sa reparam ceva? Chiar asa de rai suntem cu adevarat ? Nimic nu are cum sa fie asa rau cum se spune...

Atatea intrebari fara raspunsuri in mintea mea prezente mai tot timpul in mintea mea...

De ce am vrea sa fim perfecti? E doar un vis stupid

ANOTHER PLACE

Am ajuns intr-un loc unde obisnuiam sa vin cand oboseam...Ma intind pe spate, imi pun castile in urechi si incerc sa imi dau seama unde am ramas in urma si daca am inaintat cand am facut-o?

Damm ... Razele soarelui ma fac sa zambesc ca altadata. Ma face sa ma eliberez de atatea ganduri negative si feelinguri tampite...Imi aduce aminte iar ca viata asta are ceva special de oferit si mie  in afara de intuneric... Imi aduc aminte ca mi-am promis mie ca o sa imi indeplinesc un vis... Visul acela de a rade fara sa ma ascund... Aici am gasit planul perfect, motivul care merita toate sacrificile si compromisurile mele... Un singur as in maneca care face jocul perfect si palpitant. O dorinta ce va deveni realitate la momentul respectiv

Cam Atat!

Piece of me

 Sunt rea! Si am realizat asta abea acum. Numai am constiinta intr-un fel sau altu poate daia pot sa fac atat de mult rau si sa nu imi pese. Nici acum nu imi pasa de ce am facut sau vreo chestie de genu. Cine spune ca am fost rea. Am fost cu scop. Sa ma razbun aiurea niciodata . Nu e stilul meu. Cine ma raneste - plateste asa cum am platit si eu la randu meu pentru greselile mele. Roata se intoarce intotdeauna. Poanta proasta e ca se mai intampla sa sufere si cei de pe margine ... Cei fara vina. Cei care doar vrea iubire si la randul lor sa ofere aceiasi doza de intensitate... Si inca sta si sta si cred ca au puterea sa schimbe tot raul inspre bine... Sincer si eu sper asta. Sper la ziua in care ma voi trezi limpede ca o apa cristalina fara nici-un gand de razbunare sau sper la o zi in care sa ma trezesc si sa am toata ziua aceiasi dispozitie si nimeni si nik sa nu mi-o poata schimba... 
Azi parca am fost plecata undeva,unde nici eu nu stiam drumul spre casa. Am revenit aici pret de cateva secunde apoi zburam iar acolo. Acolo unde? Sincer nu imi pot da seama ce am avut sau de ce am stariile astea? De ce nu pot rade cand am motiv sa rad si de ce plang cand chiar nu isi are rostu? 
Si am sperat din totdeauna la dragoste ca in filme , dar poate sa imi spuna cineva ce faci atunci cand inca tu nu esti gata sa o primesti cu bratele deschise si ea sta la usa ta si bate strident ca sa ii deschizi usa si sa o lasi acolo unde ii este locul? Ce faci atunci cand deschizi totusi usa si o lasi sa intre, dar iesi tu pe usa care a intrat ea? Mai te intorci? 
  As putea sa ii dau sansa sa imi reinvie inima si sa faca din sufletul meu un loc mai bun si mai calduros. Sa aduca putina lumina acolo unde numai e speranta... Dar banala frica dintotdeuna nu o lasa sa intre. Plus ca gustul razbunari inca persista pe buzele mele si simt ca inca nu am terminat. Si imi aduc aminte ca cineva mi-a spus ca razbunarea are doua taisuri si sa am grija ca pe parcurs e posibil sa ma tai si eu si sa sangerez si atunci abea am sa realizez ce am pierdut si cate momente frumoase pe care razbunarea nu o sa mi le aduca niciodata inapoi... Dar ce pot sa fac? Ce ? Ca nu toti ne dam seama carent sufletele noastre pereche sau cand ne dam seama e prea tarziu si persoana aceea si-a luat talpasita demult din viata noastra... Si am ajuns sa ne razbunam pe alti si altii. Pe alte victime colaterale si tot asa. Apoi am invatat sa ne controlam si sa incercam sa ne traim viata in paralel, dar nu se poate. Si cam e cazul sa aleg de parte cui raman. Dar nu ma pot hotara cand lucrurile nu au nici-o stabilitate, cand sunt imprastiata, agitata si ma invart incontinu .... Nu gasesc iesirea de urgenta spre lucrul acela . Nu pot sa inteleg ca inima mea si mintea zic acelasi lucru si ca pentru prima data vorbesc aceeiasi limba. Si nu pot pricepe de ce acum? Dc in momentul asta de rascruce. Si ce ar trebui sa fac? Nimeni nu poate sa imi promita ca va ramane la nesfarsit ci doar : "momentan nu ma vei pierde :) Pentru ca cica nu stii ce iti rezerva viata... Atunci ce facem? Asteptam sa vedem ce ne rezerva viitorul? Cum ? Eu nu am rabdare . Eu vreau sa lupt si sa lupt pana la capat sa pastrez ceea ce vreau cu adevarat, dar eu nu pot lupta cand tu traiesti dupa ce iti rezerva viata! Realitate este o doza de agonie ce se trateaza cu vise desearte implinite sau neimplinite... Si ma repet! Am ramas fara carti si acum sunt eu cea reala, numai am dupa ce sa ma ascund. Incerc sa imi dau seama unde am ramas si daca cineva ma va tine strans de mana si isi va bate capul atunci cand eu nu am sa pot sa o mai fac pentru mine :) ... Am atat de multe incat nu stiu daca mi-ar ajunge o noapte intreaga sa scriu ce simt. Poate e mai usor sa ma tii de mana si sa incep sa iti povestesc cate o parte din mine atunci cand ma simt plina de tot... Poti tu oare sa imi promiti? Poti tu oare sa ma asculti la infinit?

Remember that moments?

Iti aduce aminte cum radeam candva? Cand zambetul iti umplea ziua si inima? Iti aduci aminte parcul acela? Stii cat de gol este acum ?
Nu stiu de ce scriu asta... Poate inca nu sunt pregatita pentru asta... Nu sunt pregatita sa o i-au mereu de la capat fara am nimic din ce am avut... Tot ce mi-a ramas acum sunt amintirile... Si nu pot sa imi dau seama daca este mai bine asa sau este mai rau... 
Un vis care se tot repeta si ma face sa ma trezesc mai fara viata, mai fara sens. Am un gol, un gol imens.Si mai beau inca o cafea la fel de amara ca starea care o am acum. Nu inteleg mam trezit fericita. Acultand muzica de epoca si savurand micul dejun. Am ajuns acasa si m-am asezat in fata pc-ului si am realizat ca imi lipseste ceva. Ceva care nici eu nu stiu ce.
Aseara am iesit la noaptea muzeelor impreuna cu familia si a fost special... Am ras , am glumit, dar ceva din interiorul meu ma avertiza ca ceva e in neregula...
Se pare ca roata sa intors . Se pare ca doare. Da doare! Indiferenta... Lucrul pe care il urasc cel mai mult si tin din  toata inima! Fericiti sa fie cei care mi-au dorit asta. Au reusit inca odata! Dar imi spun ca e o zi proasta, o zi rea ca atunci cand cantam impreuna "you had a bad day" apoi ne trezeam razand. Iti aduci aminte? Nu pot spune: imi pare rau! Ca nu am pentru ce ... Si chiar nu imi pare rau, doar ca ma atac, doar ca imi fac sange rau singura. Si nu pot pune pauza la filmul asta prost. Nu pot pune stop si sa o i-au de la capat. Sunt prinsa. Prinsa aici. Prinsa de voi toti astia care imi dati tarcoale. Toti voi astia care preferati sa ma stiti plangand decat sa ma stiti bine si fericita. Preferati sa rupeti o parte din mine...
Dar stai asa! De ce scriu toate astea? Oricum nu le retine nimeni. oricum nu ma cunoste nimeni suficient cat sa ma ia in brate si sa imi spuna ce vreau sa aud. 
Hai sa redevin ce am fost candva. Macar asa e mai usor sa tin piept la tot si sa nu ma raneasca nimic... 
Am stat cateva minute sa ma gandesc... Si m-am hotarat. Las totul in urma si ignor tot ce m-ar ataca. Functioneaza deja. Esecul e primul pas catre succes :)

Sunrise

Dimineata cand somnul nu vrea sa piara si cand corpul cere cafea , ochii mei a vazut ceva special... Raze de soare trasate printre acesti norisori ... Si m-am gandit sa suprind momentu . Sa arat cat de frumoasa e viata cu bune si cu rele... Cu suflete pereche si fara. Conteaza sa ridici capul sus si sa nu te lasi coplesit/a de chestii marunte pentru ca uite : poti pierde ceva frumos! Si m-am gandit sa iti deschid drumu spre mine. Spre mine cea adevarata. Drumul spre sufletul meu si sa te las sa te bucuri cu mine asa cum ma bucur eu cu tine... Poate uneori vorbesc fara nonsensuri, dar ziua sincer incepe cu tine asa cum dimineata incepe cu rasaritul soarelui si se incheie tot cu prezenta ta asa cum ziua se termina  cu apusul soarelui... Si nu imi pot da seama cand ai reusit sa imi furi gandurile mele pentru tine. Si nu imi pot da seama de ce razele soarelui de pe cer duc spre tine! 
Poate gresesc scriind toate astea aici iar! Dar nu stiu de ce as ascunde ceva asa frumos si pur ... Dc as ascunde ce simt... Ma simt indragostita. De tine ... Sufletul meu! Ma simt mai frumoasa, mai inteligenta si din ce in ce mai dorita oriunde as merge... Incep sa prind incredere in mine si ma las purtata de valul muzici ce urla in capul meu "Enjoy the ride" ... Si am sa aleg sa stau si sa ma bucur de viata asa cum este ea. Si abea astept sa vina vara si sa numai dorm si sa umblu si iar sa umblu pe unde nu am mai umblat niciodata. Vreau sa renunt la obisnuinta si la siguranta. Vreau sa pierd iar controlul si sa ma las dusa de vant! De ce nu ? Pana la urma asa este cel mai frumos.Daca ai un plan pentru tot care mai e supriza? E mai usor sa ma suprind pe mine apoi pe alti :) ...

Stop chasing shadows... Just enjoy the ride

Si aleg sa ma bucur de drum. Cu tine... Cu voi ce inca mi-ati ramas alaturi...
Pentru ca fiecare zi e mai plina , mai speciala , mai scoasa din comun. Si chiar daca gasca mea nu este intreaga si mereu ne lipseste ceva macar suntem impreuna. Si chiar daca ne adunam odata la saptamana , radem si suntem ca in prima zi ca atunci cand ne-am cunoscut... Poate aseara m-am hotarat in sfarsit care e drumul meu... Aleg sa merg alaturi de steaua mea! Si cerul aseara atat de instelat si lumina de la felinar ce batea in geam, caldura apasatoare, muzica ce tipa ca decreierata in fundal aduc un zambet larg pe fata mea :) ! Pur si simplu nu ma pot opri din zambit, din iubit !
Stau intr-un tricou gri ascultand muzica si pierduta in mare indepartare... Nu pot sa imi dau seama daca chiar e un vis sau e realitate! Totul pare prea frumos. Prea ireal ca sa fie adevarat... Ma simt fericita. Fericita cu adevarat... Parca m-am trezit din cosmar sau poate e un cosmar mai dulce, dar hai sa fim optimisti macar de data asta. Macar de data asta aceasta stea va ramanea doar a mea!