Deci cu ce sa incep ? Mai e putin putin pana la culmea fericiri?! Are limita tot ce se petrece in jurul meu ? Daca mam intrebat ce culoare are fericirea cred ca tocmai ce am aflat. Are o inaltime destul de mare, e blonda si are niste ochisori verzi . Motivul ala pentru care te trezesti in fiecare zi. Motivul ala care face si cea mai rece inima sa bata. e poate peste limitele intelegeri mele... Am cautat in stele rostul existentei mele de atatea ori ca sa il gasesc intr-o noapte asa deodata ... Si ma tot uit la tine , la mana ta , la faptul sincer ca esti doar al meu si vei fi indiferent de ce va fii ... Adorm si ma trezesc cu acelasi entuziasm ca mai e putin si pasesc spre tine ... Si poate ca e ceva nou, mai nou decat am incercat vreodata ... Parca brusc numai ma tine nimic in loc sa visez sau sa sper ... Parca tu esti in fiecare minut langa mine si din ce in ce mai aproape ...
Am niste cheii ratacite prin mintea mea pe care le-am aruncat fara sa privesc unde cad ...
Si desi stiu ca iti e mai greu decat incerci tu sa para mai usor , te simt , imi simt modul de a privi , de a, atinge . Un pic de indoiala , un pic dezamagit ca totul e asa decazut ...
Nu toate bucuriile sunt sincere, dar a mea este cea mai pura bucurie ...
Bucuria aia care mi-o oferi in fiecare dimineata cand deschid ochii si te vad , dorul ala care il am cand nu esti , si sentimentele ce se trezesc doar la vederea ta ...
Nu reusesc sa ma relaxez cand esti in preajma de parca ai fi un curent continu in , inima mea . Nu reusesc sa gandesc clar si rece de parca ai fi o tornada in capusorul meu .
Dar spre deosebire de alta dati de data asta nu simt ca totul e o greseala si am sa regret ci simt ... Nu stiu ce simt , dar stiu ca e de bine ... Ador cand te vad cu cata mandrie porti acel inel pe deget , ador fata ta cand ma vezi ca privirea mea e indreptata spre altceva decat tu.
Iti simt invidia pe aerul pe care il respir si care intra in plamani mei pentru simplu fapt ca nu poti inlocui tu absolut ce ma inconjoara. Ghici ce ? Cam prin acelasi lucru trec eu . Si ma atac si tot ma atac si devin geloasa ... Interesant sentiment. Simt nevoia sa te apar, sa te tin langa mine de parca ai fii cea mai pretioasa comoara de pe acest pamant. Ce mi-ai facut ? Gandesc in sirop de miere imbibat de atata dragoste . As vorbi la infinit despre tine , te-as atinge incontinu fara sa ma satur o clipa de tine ...
Ciudat e doar un sigur fapt ... Ca desi nu stiu sigur ce va urma defapt ... E doar un pas spre fericirea mea ! Fericirea noastra!!!
Pe ultima suta de de metrii o decizie spontana . Ceva suprinzator de placut... Stii inca putin si imi vad visul cu ochii . Si poate e tot ce am visat mereu . Nu ceva banal, nu reunit, ceva strict interzis ... Si ma simt wow de parca as fii din filme ... Un film de aventura presarat cu romantism . Un film clasic dar tot odata plin. E putin anormal , e putin ... Stii ce ?E putin mai mult decat imi place mie . Si imi place nebunia asta . Andrenalina de care esti acoperit. Si desi stau prost cu rabdarea cu cat ma gandesc mai mult cu atat mi se pare o idee din ce in ce mai buna ... Si toata asta poate fii un inceput sau un sfarsit. Si eu nu vad negru , eu vad asa cum are sa fie lucrurile, grele , dar placute si bine motivate . Poate asta era partea aia care lipsea . Motivatia necesara , motivul perfect sa renunt la tot ce ma face imperfecta .
O schimbare radicala , un surplus de nou , ceva ce imi tine inima la nelocul ei :) !
Nu am stare si ma gandesc la fiece lucru in detaliu , incerc sa nu ma sperii cum am facut prima data, incerc sa ma gandesc ca totul se pare ca poate fii din ce in ce mai bine ...
Am emotii :)) Am ceva ce nu pot descrie :) ...
Yeah
Inima imi pompeaza otrava in fiecare artera din corp. Bataile inimi sunt mai accentuate si mult mai ritmate . Ma agita ca o o doza de suc acidulata . Am o stare de disconfort pshic sau pe plan fiziologic ... Am chef sa stau , dar totodata sa alerg. Si nu imi pot da seama exact ce mi-a cauzat starea ... Am o stare in care as spune o mie de cuvinte fara sens , as irosi o mie de minute fara cauza ci doar in zadar. Asta fac eu mai mereu nu ?
Se bat poate prea multe iar in capusorul meu mic. Incerc sa caut solutii de una singura si sa numai ma incred in ceea ce azi poate fii si maine dispare . Iar ma schimb ... Nu iar ci din nou . Fizic si mental si pe plan emotional. Sunt un uragan , dar nu mint ca la meteo :)) !
Si si si nu conteaza ... Si si si stii bine ca abereaza. E un copil crescut de vreme , problemele si alte milioane pe zi de dileme . Se plimba in park si asculta muzica trista da mereu a fost si va ramane optimista . Poate se intristeaza cand vede ca altii obtin cu usurita si pierde ...
Poze de cuplu cu cei doi ce se saruta si creeaza invidie cand stie ca si ea ar fi putut la fel sa fie . Dar numai conteaza sunt faze si poze de album pastrate adanc in , inima ei micuta si intunecoasa . Si spera "Candva va fii lumina" ! Si ca altceva nimic numai conteaza ...
Conteaza ce spune nu ce abereaza si mai importanta e atunci cand dicteaza ...
Cunosti tu ?
E de ajuns doar sa ma privesti si sa iti dai seama ca ceva mai mult imi lipseste . E de ajuns sa nu vorbesc si deja sa stii ca nu sunt ok ...
Ok, dar ce ma da de gol ? Crede-am si inca cred cu aceeiasi tarie ca nu's asa de usor de pus jos . Inca ma tin tare , zambesc , vorbesc , dar am momente cand pur si simplu ma pierd . Imi privesc telefonul cu oarecare nosalanta si nu stiu ce astetpt . Poate , cred ca pentru prima oara am lasat armele jos cu adevarat. Numai am nici-un motiv , sa stau nici sa astept pentru ca toata asta e cam cu adevarat in zadar si pe degeaba .
Am iesit afara iar si am privit ce imi place mie mult ... luna , stelele si alte cateva luminite. Am privit un cuplu de lebede ce stateau imbratisate si mi-am readus aminte ...
Constiinta mea si sentimentele care candva erau reale se pierd cate putin pe fiece secunda ce trece in ciuda mea ... Incep sa uit ceea ce numai vad , iar speranta incepe sa dispara .
M-am obisnuit cu gandul ,cu ideea sau cum vrei sa ii spui... Si am recitit texte ce poate au dus doar mahnire in sufletul meu ...
Nu stiu ce as putea sa fac sa mai simt iara ceva, nu stiu ce sa mai sterg, ce sa mai pastrez , ce sa arunc si nici ce sa ascult . Tot ce pot face e sa stau in tacerea mea absurda bolborosind despre altceva , alungandu-mi fiece gand ce zboara spre interzis . Dar am o problema cum reneg eu dorul asta . Dorul de tot ? Atatea intrebari ... atatea raspunsuri ce imi arde mintea ...
Toata asta nu-i chiar reala nu ? Sentimentele mele nu se pierd nu ? Dar de ce simt cum se scurge totul ? Se duce undeva in gol si stiu sigur ca numai pot readuce nimic inapoi ...
Iar eu inca astept sa intri pe aceea usa ... :(
Si nu ma mai urc in acest tren inca odata . Imi spun ca a fost de ajuns alte secunde aruncate . Sa ramana pace , sa ramana liniste sau sa fie alt razboi, dar mie nu imi mai pasa. Caci am privit spre un altfel de gol . Am gasit un punct de placere , un punct de control. Tot ce zace in mine e doar un gram de mare dezamagire, putin mai multa ura si zero grame de iubire. Un capitol incheiat ca un sarut sincer ramas intr-o oarecare gara , si sa spunem un altfel de renuntat . Ma simt bine si azi chiar numai ma doare. Simt ca si cum o mare greutate s-a luat din inima mea. Simt ca pot respira si asculta . Daca ai mai avut ceva de spus a fost pentru ultima oara , caci calea ta de acces catre mine este restrictionata si redirectionata din toate punctele de vedere. Nu te mai vad, nu te mai aud, nu te mai simt , e ca si cum nu a fost si nu are ce sa mai fie . Nu asa . Nu in modul asta ...
Renunt la tot ce imi face rau indiferent cat de mic. Renunt la agonie si alte zeci de toane de plangeri insipide pe alte mii de foi de hartie ...
Lupta a incetat , zumzetul si haosul a disparut . E liniste si cerul se vede bine de aici de unde sunt eu ... Dar pentru cateva milisecunde totusi imi pare rau ... Si nu stiu pentru ce anume ci stiu doar ca imi pare rau ... Pentru totul jocul asta ...
"Nu incerca sa invii morti caci e-n zadar copile " . Copilaria mea ma antrenat sa fiu tare, sa fiu eu si mai ales sa ma bazez pe mine si nu pe cei din jur ... Tot ce am , am cu propiile mele maini si cu propia mea gandire . E departe de a fii ceata in sufletul meu , e departe de a fii lumina in, inima mea . Dar eu nu pot fii tinuta in limite... Cel putin nu asa .
E o noua zi , o noua seara , un nou inceput... Si de data asta am sa uit de tot ... Departe de tot ce ma tine legata de sine ...
A fii sau a nu fii ?
Pentru ca deobicei credem in promisiuni si in cuvinte false spuse dincolo de 02 noaptea ... Apoi descoperim america. Defapt totul nu este asa cum ne-am fi dorit noi. Si inca persist sa cred in faptul ca va fii bine , dar ghici ce ? M-am saturat. Sunt obosita si obosita mental sa tot joc teatru asta si sa ma ascund in spatele unui fum de tigare . Stii ce ? Nu imi e bine si imi doresc ca tu sa stii asta. Nu e bine faptul ca ma tot intorci din drumul meu cu povesti pline de sirop "cu vrei sa fii nevasta mea " indiferent de toti si de toate apoi vi cu alte texte ca la mama acasa pregatite . Da e prea dur pentru urechiile alea finute ale tale. Dar gandestete o secunda " In cate bucati crezi ca imi poti sparge inima apoi sa mi-o lipesti fara zgarieturi?"
Vorbesc fara nonsensuri pentru tine asa cum este deobicei . Dar iti zic ca sunt satula sa tot privesc inapoi cu un dor nebun. Sunt satula doar sa imi amintesc si doar sa sper ca poate va fii ca atunci. Odata a fost , demult a apus .
Sunt asa dezamagita , atat de tare ca as varsa o mie de marii de lacrimi si parca nu m-as mai opri ... De ce lumea din jurul nostru sau cei care ti se numesc familie vor sa imi calce visul in picioare. Dar mai ales , De ce tu cel care zici ca ma iubesti ii lasi sa imi faca asta? Nu te doare? Te comporti de parca totul e scos din tipare , dar ghici ce ? Ma doare!
Si nu , chiar nu . Nu e nimeni sa imi zica ca povestea asta trista are un sfarsit neasteptat de fericit. Toti vad negru , negru ca negura noptii si ca ceata de afara .
Azi stand la o oarecare masa cu oarecare straini , m-au intampinat ca pe o prietena , o mama care desi si stie cum sunt ma luat in brate si ma pupat ca si cum am fost pleacata 1000 de ani, defapt ca si cum ar fi mama mea . Si ma tinea in brate strans , cu toata caldura ei sufleteasca si ma privea in ochii mei blanzi atunci cand imi vorbea. Mi s-au inmuiat picioarele si inima de atata afectiune. Si remarc ca asta imi lipsea . Imi lipseste o, oarecare familie , o , oarecare afectiune ... Nu-i de ajuns sacrificile astea in van care nu duc la nimic . Si desi stiu ca n-am sa rezolv nimic scriind asta , sper doar sa ma descarc si sa privesc ziua urmatoare cu un aer mai putin trist , mai putin apasator , mai putin ganditor .
Sa caut solutii m-am tot saturat ... Sunt in van , in zadar , eternal.
Si pentru ca deobicei uitam de noi ... Uitam de ceea ce ne motiva candva sa fim noi ...
Despre vise. Visele unui copil devenit matur . Visele unei fetite luate de alte zeci de , decizii .
Decizia de ai lua fericirea fara sa clipeasca. Si aseara am avut un vis... Stransi toti la o masa , razand , vorbind sincer ca altadata ... Ma simteam atat de bine , frumos visul meu , dar realitatea e total opusa.
Si nu stiu cum imi aduc aminte de visele aceluiasi copil cu putini ani in urma. De modul ei de as prevedea viitorul , de a isi pune viata in asa ordine ca toate acele mici lucruri sa devina realitate . Acum cu ce a ramas ? Doar cu niste dorinte care devin imposibile pe minut ce trece ... Desi uneori ma sperie gandul de as fii doar a cuiva , eu cred ca as putea face fata cu cea mai mare mandrie vazuta vreodata ... Desi nu par genul de fata , care sa stea locului odata , uite ca am si eu acelasi vise ca orice fata banala ... Imi doresc siguranta si nu datorata de oficializare ci doar sa stiu , sa am si sa fiu .
Poate nu pot exprima exact ceea ce doresc sa spun . Dar cert e ca visul meu a ramas in picioare si imi amintesc exact clipa in care mi-am dorit cu adevarat asta .
Era intr-un tarziu de toamna si batea un vanticel ... Mai departe numai stiu ..
Sau numai vreau sa imi amintesc de inca un vis infrant si un viitor incert . Dar tot ce stiu ca pe moment am spus "nu" desi stiu ca am mintit . Am tresarit frumos la ideea aceea , dar s-a pierdut ca multe altele de genul.
E departe de a fii tarziu si sunt departe defapt de ceea ce as vrea sa scriu . Poate e doar vina unui vis stupid ... Poate toate astea trebuia sa ramana acolo in tacerea lor.
De ce tot ce imi doresc si incerc sa pastrez , se pierde ca un fum de tigare?
Si poate inca n-am pierdut nimic si poate daca invat sa am rabdare , o sa am ce imi doresc. Dar ce se intampla cand iar cladesc si totul se darama brusc? Uneori viata te poate pune la zeci de mii de incercari si uneori numai poti sa le faci fata .
Imi tot pun ordine in gand de ceva zile incoace si tot imi ramane in gand un zambet si nu am ce-i face, si tot imi rasuna o promisiune si alte cateva se intoarce .
