Ganduri

“Exista un timp pentru lacrimi, dar si pentru a zambi. Exista un timp pentru a merge mai departe, dar si pentru a renunta. Exista un timp pentru dezamagiri, dar si pentru noi inceputuri. Exista un timp pentru cer senin, dar si pentru ploi. Exista un timp pentru a actiona, dar si pentru a astepta. Exista un timp pentru a creste, exista un timp pentru schimbari. Exista un timp pentru a fi sus, dar si pentru a te ridica. Exista mereu timp pentru iubire. Exista mereu timp pentru iertare. Exista mereu timp pentru a alege ce este corect!”

...

I wish...

Imi doresc sa pot plange in momentu asta , poate lacrimile ar putea spala noroiul de care nu pot sa vad... Imi doresc sa poti fi langa mine de fiecare data cand te strig... Da nu ma auzi! Mi-as dori sa am puterea sa imi scot inima din piept si sa imi pun una artificiala ca sa numai pot avea sentimente... Si sa imi vand sufletul ca sa pot face rau fara sa am constiinta incarcata... Dar oricat de mult mi-as dori aceste lucruri sa devina posibile...ei bine...nu se poate!

Nemultumita in sinea mea ca se pare ca si pentru mine exista imposibil ma consolez singura cu ideea ca poate intr-o zi toate astea ar fi posibile,dar pana atunci trebuie sa incerc sa ma ridic de jos oricat de greu ar fi fara sa fiu ajutata!

Viteza constanta

 Ma trezesc gonind intr-o viteza constanta spre nicaieri... Cu simturile ametite constat ca ma speri atat de usor si imi vine sa fug... Dar azi sunt prea prinsa de ceva ce nu exista... Imi ocupa si cel mai mic spatiu din mintea mea acel ceva la care nu ma gandesc! Nu inteleg ce tot transmit simturile mele...  Nu gasesc defintii pentru gandurile mele... Sunt pornita pe un drum departe plin de atata ura si intuneric incat nu vad pe unde pasesc... Probabil ma invart de ore bune in cerc,dar ambitia mea nu renunta la a gasi acest capat de drum...  Ma simt sleita de puteri si abia ma pot ridica in picioare.... E o continua miscare in creieru meu... Amintiri,povesti imaginate,planuri destramate.... Sunt atatea si atatea ca nu stiu pe care sa le enumar... Renunt si ma pun in pat... Ma las purtata sa vad pana unde ajung...

Deja Vu

Poate e o prostie sau poate nu e! Depinde majoritatea chestiilor s-au adeverit… Nu pot descrie ceea ce presimt… O imensa teama… E provocata de un anume ton si intretinuta din simturi… Ceva se va intampla… Mie sau tie sau cuiva drag noua… Sau poate despre noi 2 e vorba nu stiu! Dar teama asta ma face sa ma plimb dintr-un colt in altu si ma racaie maxim! As vrea sa pot avea cu cine sa discut, dar fara draci si aberati sau critici inutile care mai rau ma fac sa ma simt decat sa ma calmeze… Uneori nu nimerim bine cu reactiile noastre! Ne credem justitiari ai dreptii! Drepturile fiecaruia… Dar unde e intelegerea… Eu recunosc ca nu inteleg, am uitat de mult cum se intelege un om pentru nu imi e oferita aceea intelegere, poate doar din vorbe! Mi se cer sa trec singura prin impasuri si piedici… Chiar si atunci cand imi este intinsa o mana de ajutor mi se scot ochii dupaia… Numai suport… Imi tin corpul tremurand in brate si ma chinui sa ma opresc din plans… Ce poate fi? Ce se poate intampla din nou? As vrea sa am macar cu cine sa vorbesc , sa ma distraga de la chestia asta... Pe tine nu vreau sa te incarc si tonul tau mai mult imi starneste teama decat dragoste si compasiune... Simt oarecare scarba sa zic asa in vocea ta! O, oarecare plictiseala si mi se pare ca am devenit un stres pentru majoritatea... O piedica pentru uni... Nu ma pot pronunta la cineva anume! Dar asta simt si din vorbe asta se intelege! Uni zic ca inteleg ce vreau, dar e o minciuna... Vorbeste in adevaratul sens al cuvantului ca sa nu se inteleaga alceva! De ce am impresia si tu o susti fara sa iti dai seama sau o faci intentionat ca se va termina in modul asta tot ce am cladit? Poate n-am curaj sa deschid subiecte ce ma framanta face to face,dar macar le las undeva sa le poti vedea, dar tu nu faci ceva sa le intele, ba din contra 'te faci ca nu le vezi'... Ma intreb:"Lasitatea are mai multe forme de a se prezenta? ",

- De ce unu din noi nu poate sa sparga gheata asa cum a fost candva?

Ma omora pe dinauntru batalia ironica din capul meu... Ma face sa devin insensibila, indiferenta, aroganta si deplasata...

Ma intreb uneori daca am ramas aici (img)... Pentru ca numai la asta ma gandesc... Ca oricat am incerca numai vom fi asa... 

Sprijita cu capul in maini ca si cum as fi acolo... Ma uit la imagini... Imaginile din capul meu .. Amintirile alea vii! 
Mi se pare ca au trecut mileni de cand ne purtam prosteste si alergam de mana in acel parc banal... Am trecut un pod care sub el sunt lacrimile mele de-a lungu timpului adunate... 
(Poza din stanga) E un loc special, pentru noi deloc banal! Remember!
Tr postat in urma cu ceva zile...

O Poveste

Pot spune cu siguranta ca sunt mandra de mine... Ca pot face pe oricine sa intoarca capul dupa mine.... Ce am fost inainte si ce sunt acum...  Sunt una si aceiasi, poate mai matura... dar, doar poate nu inseamna neaparat ca sunt....

Dar atunci cand vreau sa ma distrez am modul si stilul meu... Mai ales persoanele care imi trebuie.... Nu voi fi niciodata singura pentru ca inca ma mai am pe mine... Inca incerc sa ma bucur de viata ca nah... Optimismul iti da aripi:)) sau prea multe pastile  :)) ...

Ma intreb de ce nu as putea sa fim mereu asa cum ne place... Cu zambetul pe buze si nimic sa nu ne raneasca!

Dar uneori suntem atat de firavi... Mai firavi de cat un fluturas ce traieste doar o zi pe pamant... Mi-as dori sa fiu un fluture... Sa sti ca traiesti doar 1 singura zi... Andrenalina ce paste in venele tale ar fi maxima... Whatever... Aberez!

Cat de mult ma amuza trecutu meu care inca mai e prezent... Rasfoiesc prin poze si ma uit cat de happy eram... Cat ma distram si nu inteleg cum de azi sunt altfel... Am uitat cum sa ma distrez... Prieteni mei au plecat... Fiecare e pe drumul lui acum... Fiecare isi construieste cum poate un zid numai al lui... Am plecat si am revenit de atatea ori dar azi nu am mai gasit nimic din ce am lasat....

 Astia am fost si vom ramane mereu... Pacat ca ne ratacim mereu... 

O parte din mine a ramas mai mult de cat trebuie in vara trecuta... Eram toti si era bine... Nu pleca nimeni, era un ghid, dar acel ghid va lasat pentru momentele ei de glorie/cadere sperand sa schimbe ceva... Poate nu ve-ti citi, poate ar fi mai bine asa... Dar a fost o frumoasa poveste

Where?

O daaa…. Aceea noapte inca ma face sa tusesc si sa ma las in urma… Ma chinui sa respire un aer greu.. Ingreunat si mai mult de tine… Nu esti aici cand am nevoie cum nici n-ai fost vreodata si inca ma intreb:”De ce nu plec si stau in loc? “…”De ce nu imi sterg lentilele sufletului meu aburit de atatea minciuni frumoase si sa vad ceea ce e de vazut?”… Urasc sa le dau dreptate celor care imi spun ca inca sunt o prostuta indragostita de idea de a face ceva in viata… O viata in doi! Poate au dreptate cei ce spun ca dragostea numai exista decat in carti si in filme romantice si ca la noi acum totul se bazeaza doar pe material nimic spiritual… Dar cel mai doare ma doare sa constat ca iar am fost folosita si aruncata la gunoi sau mai bine zis äbandonata in ploaie ca un caine fara nici-o explicatie” … Ca doar pentru mine zilele si noptiile par sa nu se mai termine din cauza dorului… Au trecut zile si zile si noptii din ce in ce mai lungi… Convorbiri la telefon din ce in ce mai scurte, directe, perfecte cat sa provoace o noua cearta…. Poate gresesc postand, poate mai bine ar fi ca nimeni sa numai vada cu adevarat cine sunt… sa ma inchid de tot… Sa pastrez aparentele la fel ca inainte … Dar am mai ramas doar eu si interiorul meu ce urla in tacere… Tu ai idee ce se intampla cu mine ? Ajung unde am ajuns mereu... Adica... Unde?

Dark&Destiny

Probabil nu o sa ma pot intelege vreodata…Si o sa incerc sa nu ma mai subestimez... Chiar de ma cunosc cel mai bine se pare ca in unele momente ma insel chiar eu cu privire la actiunile ce le fac neprevazute.... Candva gandeam la rece, analitic si cu un pic de simt al umorului... Acum pun prea mult suflet in tot... Am lasat usa la seif poate prea mult deschisa... Sunt un val de emotii in fiecare minut... Sensibila, atat de usor de ranit, am nevoie de sustinere, sprijin, un umar pe care sa plang cand ma apuca... Am momente din ce in ce mai dese, de , depresie ... Ma inchid in capul meu... Si ma oftic ca cica toata lumea e acolo jos in timp ce eu sunt sus si nu le raspund cica... Dar defapt eu cer disperata ajutorul, arat pe fata ca am nevoie sa discut, las si in scris, dar am devenit prea plictisitioare... Cer prea multe dovezi, gresesc de prea multe ori si mereu sunt neinteleasa... Dar tot ce vreau si poate e ultimul lucru cel mai cer... E sa fiu auzita!!! Ascultata! Chiar atat demult plictiseste vorbele mele ? Chiar atat de inumana sunt ? Chiar numai insemn nimic pentru lumea asta?
OK! Destul despre mine...

Mai iti aduci aminte ? Visele noastre? Legamantele noastre? Unde a prins dragostea noastra radacini ? Poate is prea siropoasa , dar as vrea sa cauti adanc in capul tau ... Cand ne-am schimbat atat de mult ? Cand am inceput sa ne mintim si sa ne despartim pe drum? Chiar nu iti e dor de tine asa cum erai atunci ? Chiar nu iti e dor de relatia noastra ? 
Mai ti minte partea asta din tine: 
''Another dream…
Another world
The second sunshine
In a row
Her lips, her mouth
Her mind, her thoughts
Is all I can think about
And I think that is to soon
For me to assume
That is something more
Than I ever thought before
Something special
Something real
Something than I never thought
That will appear
I’m like in a fairy tale
Like that prince that found
His precious pearl
Am I a dreamer?
Or i’m not
We will soon find out
And when will do
Il think at you
You’l always be
My bandit queen""

Si da recunosc e si vina mea  te-ai schimbat... Vina mea ca te-ai indepartat... Vina mea ca iti e teama sa vorbesti cu mine... Vina mea ca ma minti... Dar ma pot schimba... NE putem schimba... Putem sa ne tinem de promisiunile ce ni le-am facut odata... Putem!! Dar tu vrei cu adevarat?

Atatea rasarituri de soare ce am prins, atatea apusuri de care am fugit... Tinandu-ne de maini si atingandu-ne buzele din ce in ce mai rar...

Un apus si poate o sa fie mai multe pe care le voi prinde singura, dar scriu asta cu speranta ca nu va fi asa ... Ca tu vei fi acolo si nu vei renunta... Asa cum mi-ai promis odata...
As putea pleca sau as putea sta ... Depinde si de decizia ta.... Te rog!